Eva Yulin Shen, o pianistă celebră din Taiwan, alături de maestrul Horia Andreescu, la Filarmonica „George Enescu“
https://www.ziarulmetropolis.ro/eva-yulin-shen-o-pianista-celebra-din-taiwan-alaturi-de-maestrul-horia-andreescu-la-filarmonica-george-enescu/

Astăzi şi mâine (9 şi 10 mai 2019), de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de maestrul Horia Andreescu, va avea în program  uvertura operei Nabucco de Giuseppe Verdi, Concertul nr. 3, în do major, pentru pian şi orchestră, op. 26, de Serghei Prokofiev şi Simfonia nr. 2, în do major, op. 61 de Robert Schumann. Solistă în concertul lui Serghei Prokofiev va fi pianista Eva Yulin Shen, singura artistă care a primit şapte ani consecutiv distincţia „The Cultural Youth Ambassador Music Talent Awards“ acordată de guvernul taiwanez.

Un articol de Petre Ivan|9 mai 2019

Dirijorul Horia Andreescu și pianista Eva Yulin Shen se află la a doua colaborare.  După turneul de trei concerte, alături de Filarmonica „George Enescu” în Kuweit, dirijorul Horia Andreescu a susținut, în aprilie 2018, un concert extraordinar cu Wiener Kammer Orchester  la Municipal Cultural Centre din Taiwan.

În proiectul, intitulat Beethoven Experience, pianista Eva Yulin Shen, a intrepretat Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră în do minor de Beethoven.

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“

9, 10 mai 2019,  Sala Mare, ora 19.00

Dirijor
HORIA ANDREESCU

Solistă
EVA YULIN SHEN

Giuseppe Verdi
Uvertura operei Nabucco

Serghei Prokofiev
Concertul nr. 3, în do major, pentru pian şi orchestră, op. 26

Robert Schumann
Simfonia nr. 2, în do major, op. 6

Despre Eva Yulin Shen

Pianista Eva Yulin Shen, născută în Taiwan, s-a dedicat studiului muzicii de la vârsta de şase ani, iar la 14 ani a susţinut recitalul său de debut. La Universitatea Naţională de Arte din Taiwan a studiat cu Mikhail Kollontay, continuând în 2006, la Universitatea din Montreal cu Dang Thai Son (cursuri de master), iar în 2015 a primit diploma de pianist concertist la Hochschule für Musik, Theater und Medien din Hanovra, la clasa lui Bernd Goetzke.

Eva Yulin Chen

Debutul său în calitate de solistă a avut loc în 2001, alături de Orchestra Naţională din Taiwan şi de dirijorul Tamás Gál, când a interpretat Concertul nr. 1 de Ceaikovski. Cariera sa a purtat-o în turnee în Franţa, Germania, Canada, Austria, Spania, Taiwan, iar în China a evoluat la Beijing, Wuhan, Xi’an, Qingdao, Lanzhou ca solistă a Orchestrei „Nouvelle Génération” din Montreal, alături de renumitul violoncelist Istvan Vardai.

Eva Yulin Shen a apărut ca solistă alături de Orchestra de Cameră din Viena, precum şi pe scene renumite precum Konzerthaus Berlin, Gasteig Munchen, Laeiszhalle Hamburg,  Sala Naţională de concerte din Taipei, Mozarteum Salzburg, Disney Hall din Los Angeles , Salle Pierre-Mercure din Montreal, Richard Jakoby Saal din Hanovra, la festivalurile Der Musikalische Sommer in Ostfriesland,  The International Holland Music Sessions şi Ameropa Chamber Music Festival din Praga. 4A concertat alături de Orchestra Naţională din Taiwan, Brandenburger Symphoniker, Wiener Kammerorchester, de orchestrele flarmonicilor din Sibiu, Iaşi, Xiamen şi Tainan.

În domeniul muzicii de cameră, se remarcă recitalurile susţinute în colaborare cu violinistul Feng Ning, cu Zadig Piano Trio, violoncelistul István Várdai, coregraful Shang-Chi Sun.

Debutul său discografic, realizat în 2014 la casa Bel Canto, a cuprins integrala Preludiilor de Scriabin şi a fost bine primit de critica de specialitate, fiind nominalizat în anul următor, în Taiwan, pentru Golden Melody Award la categoria Best Classical Album of the Year.

Eva Yulin Shen este câştigătoare a Artistic Talent Award, ediţia a 18-a, din partea Fundaţiei culturale ChiMei, a Medaliei de argint (Premiul I neacordându-se) la IX International Piano Competition of Escaldes Engordany din Spania şi a Premiului onorific la ediţia din 2013 a concursului de muzică rusă pentru pian desfăşurat la San Jose, SUA.

Artistasusţine frecvent cursuri de măiestrie şi prelegeri şi este adesea invitată să facă parte din juriile unor concursuri de specialitate. Este fondatoare şi director artistic al Festivalului şi Academiei internaţionale Zhuhai din China şi director muzical al Tainan Art Festival din Taiwan.

Despre Horia Andreescu

Horia Andreescu este dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” din București, orchestră pe care a dirijat-o prima oară în anul 1987. Până în 2010, pentru mai bine de 18 ani, a fost directorul artistic și dirijorul șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România. În anii ‘80 și ‘90 a fost dirijor invitat permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda și Capela de Stat din Schwerin.

Horia Andreescu, Foto Virgil Oprina

Recunoscut mai ales pentru interpretările de referință ale capodoperelor lui Haydn, Beethoven, Berlioz sau Bartók și pentru relația privilegiată pe care o are cu superstarurile artei interpretative, Horia Andreescu este, în același timp, un remarcabil promotor al muzicii noi și al tinerelor talente. Este frecvent invitat să participe la jurizarea unor competiții internaționale, iar prin activitatea sa de profesor asociat al Universității Naționale de Muzică din București contribuie esențial la creșterea noilor generații de instrumentiști și dirijori.

De-a lungul timpului, a dirijat ansambluri de excepție precum Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Berlin, Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica Regală din Londra, Orchestra Națională a Rusiei, Orchestra Simfonică BBC Scotland, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkjavik, Alabama și Taipei, orchestrele radio din Viena, Leipzig, Hamburg, Köln, Copenhaga, Madrid, Katowice, Sofia și Ljubljana, cele trei ansambluri ale Radioului Olandez, orchestrele filarmonice din Amsterdam, Stuttgart, Budapesta, Johannesburg și Nagoya, orchestrele de cameră din Israel și Olanda, Orchestra Arenei din Verona, Collegium Musicum Copenhaga și ansamblul Modern din Frankfurt.

Una din inițiativele deosebite ale lui Horia Andreescu este imprimarea catalogului complet al creației simfonice enesciene, o premieră mondială apărută la Olympia în anii ’90 și reeditată de Electrecord în 2015. Această integrală fost primită cu admirație de critica muzicală și contribuie semnificativ la recunoașterea mondială crescândă a operei compozitorului nostru național. Pe lângă muzica lui George Enescu, care se bucură de un interes special din partea sa, Horia Andreescu a promovat consecvent și muzica românească contemporană prin numeroasele prime audiții, înregistrări și turnee pe care le-a realizat

Biletele pentru concertele simfonice se pot rezerva pe situl fge.org.ro începând cu ziua de luni a săptămânii respective, la ora 12:00.

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.

Plata doar in numerar.

Program: Marti – Vineri 12:00 – 19:00

Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

Foto: Eva Yulin Shen – facebook

22
/01
/18

Dirijorul francez Olivier Robe revine la Sala Radio, la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio miercuri, 24 ianuarie, de la ora 19.00, într-un concert care îiva avea ca protagoniști pe Cristian Niculescu și Zsuzsa Bálint. Prima lucrare pe afișul serii va fi Două Intermezzi, op. 12, de George Enescu, urmată de două concerte de J. S. Bach: Concertul nr. 1 în do minor pentru două piane şi orchestră, și Concertul nr. 3 în do minor pentru două piane şi orchestră. Programul se va încheia cu Simfonia nr. 5 în si bemol major, de Fr. Schubert.

16
/01
/18

Solistă a trupei The Cranberries, Dolores O'Riordan, a murit "subit", luni, la Londra, în timp ce se afla în studioul de înregistrări. Deși, până la această oră nu s-a anunțat oficial cauza morții artistei de 46 de ani, apropiații lui Dolores O'Riordan spun că aceasta ar fi suferit de o depresie severă.

11
/01
/18

Iubitorii muzicii sunt așteptați, prin intermediul Fundaţiei Calea Victoriei, sâmbătă, 20 ianuarie 2018, de la ora 19:00, în eleganta Sală de Spectacole a Cercului Militar Naţional din Bucureşti, la Recitalul de arii, lieduri şi canţonete, o călătorie fantastică prin universul muzical al unor compozitori celebri. Recitalul va fi susţinut de tenorul Lucian Corchiş şi pianista Livia Teodorescu-Ciocănea.

11
/01
/18

Emisiunea cu ajutorul căreia telespectatorii răsfoiesc, de peste 52 de ani, singurul dicţionar enciclopedic pe micul ecran surprinde cu noutăţi la începutul anului 2018. Documentare realizate de profesioniştii de la reputatele companii ARTE, ORF, AMPERSAND etc. vor putea fi urmărite în premieră pe postul TVR 1, la Teleenciclopedia, începând cu sâmbătă, 13 ianuarie, ora 18.50.

10
/01
/18

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Așa îl caracterizează criticii muzicali pe Dinu Lipatti (1917-1950), unul din pianiștii și compozitorii primei jumătăți a secolului XX, care continuă să fascineze și astăzi.

10
/01
/18

Doi laureaţi ai premiului Nobel pentru Chimie sunt invitaţi la Conferinţele Ateneului Român, în 2018, la 150 de ani de la înfiinţarea instituției. Este vorba despre francezul Jean-Marie Lehn, laureat în 1987 al prestigiosului premiu, şi germanul de origine română Stefan Walter Hell, laureat în 2014. Cele două personalități vor fi prezente în lunile aprilie-mai, la Conferinţele Ateneului Român.

20
/12
/17

Corul de Copii Radio are tolba plină de suprize muzicale în luna decembrie! După concertul susținut la Sala Radio pe 17 decembrie și un prim concert în aer liber la Târgul de Crăciun din Piața Constituției din București, organizat de Creart, pe 18 decembrie, Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Voicu Popescu, aduce bucuria colindelor la Alt.Crăciun, pe 21 și 22 decembrie!

14
/12
/17

După succesul înregistrat cu Orchestra Sinfonia Bucureşti la debutul din Parcul Colţea, urmat de periplul prin oraşe si localități importante ale României (București, Constanța, Iași, Rm. Vâlcea, Pitești, Baia Mare, Tg. Mureș, Bacău, Botoșani, Ilfov, Poiana Brașov, Giurgiu), maestrul Florin Totan revine cu al doilea concert din cadrul proiectului ”Bucuriile Muzicii”.

13
/12
/17

Trei generații de jazzmani se întâlnesc joi, 21 decembrie, la ARCUB pentru un concert de cool bop și avangardă a jazzului românesc. Paolo Profeti, Albert Tajti, Răzvan Cojanu, Iulian Nicolau și Garbis Dedeian sunt R.C. & The Melody Makers în ultimul concert din acest an al seriei de jazz Artist in Residence de la ARCUB.

11
/12
/17

Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, miercuri, 13 decembrie, de la ora 19.00, la pupitrul Orchestrei Naționale Radio. Programul serii va cuprinde, în prima parte, Concertul în la minor pentru pian și orchestră, op. 16, de E. Grieg, avându-l ca solist invitat pe pianistul Horia Mihail.

11
/12
/17

Cântăreţul portughez Salvador Sobral, câştigătorul concursului Eurovision, a fost supus la finalul săptămânii trecute unui transplant de inimă la spitalul Santa Cruz din Lisabona. Primele cuvinte ale artistului după ce s-a trezit din operaţie au fost de recunoştinţă către echipa de medici.