Eveniment dedicat Seriei de autor Gheorghe Crăciun, la Cărturești Verona
https://www.ziarulmetropolis.ro/eveniment-dedicat-seriei-de-autor-gheorghe-craciun-la-carturesti-verona/

Miercuri, 15 februarie, la ora 19.00, la Cărtureşti Verona (ceainărie), va avea loc un eveniment dedicat celor mai recente două volume apărute în Seria de autor Gheorghe Crăciun, unul dintre cele mai prestigioase proiecte editoriale Polirom-Cartea Românească.

Un articol de Petre Ivan|12 februarie 2017

Este vorba de volumele Doi într-o carte (fără a-l mai socoti pe autorul ei). Fragmente cu Radu Petrescu şi Mircea Nedelciu și Imagini, litere şi documente de călătorie, ambele fiind prefațate de criticul literar Carmen Mușat, care coordonează – împreună cu fiica prozatorului, Oana Crăciun – , seria de autor dedicată unuia dintre cei mai importanți scriitori români contemporani.

Vorbesc despre cele două volume: Carmen Mușat, Adina Dinițoiu, Călin Dan, Bogdan Ghiu  Moderează: Ovidiu Șimonca. Fragmente în lectura actriței Nicoleta Lefter

Seria de autor dedicată scriitorului Gheorghe Crăciun reuneşte atît lucrări de proză, eseistică, publicistică, teorie şi critică literară deja consacrate, cît şi volume inedite, rămase în manuscris în arhiva sa.

Seria este deschisă de romanul de debut, Acte originale/Copii legalizate (variaţiuni pe o temă în contralumină), urmat de volumul de proză şi eseuri Mecanica fluidului, romanul Compunere cu paralele inegale şi o ediţie revizuită a volumelor de publicistică Cu garda deschisă şi Reducerea la scară sub titlul Scriitorul şi Puterea sau despre puterea scriitorului.

Acestora li se vor adăuga romanele Frumoasa fără corp şi Pupa russa, cărţile de eseuri În căutarea referinţei, Teatru de operaţiuni, dar şi cîteva lucrări nepublicate pînă acum (Lentila sferică, Operaţii pe cărţi deschise, Mono-stereo).

Seria va fi completată de volumul Aisbergul poeziei moderne, „una dintre cele mai solide şi înnoitoare cărţi scrise la noi în ultimele decenii”, în opinia criticului şi teoreticianului literar Mircea Martin, Trupul ştie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000), de volume de poezie şi proză inedite, precum şi de corespondenţa şi interviurile lui Gheorghe Crăciun.

Despre Gheorghe Crăciun

Gheorghe Crăciun (1950-2007), prozator, eseist, teoretician şi critic literar, este unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani. A publicat romane – Acte originale/Copii legalizate (1982, 2014), Compunere cu paralele inegale (1988, 2015), apărut şi în limba franceză cu titlul Composition aux parallèles inégales (2001), Frumoasa fără corp (1993, 2007), Mecanica fluidului (2003, 2014), Pupa russa (2004) –, volume de eseuri, publicistică, de teorie şi critică literară, precum Trupul ştie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000) (2006).

Este prezent în numeroase antologii de proză, precum Desant ’83 (1983), Competiţia continuă. Generaţia ’80 în texte teoretice (1994, 1999), The Phantom Church and Other Stories from Romania (1996), Generaţia ’80 în proza scurtă (1998), Romanian Fiction of the ’80s and ’90s (1999), Literatura română postbelică între impostură şi adevăr (2000), Tizenegy kortárs román prózaíró (2005), Top 22. Teil II. The Only Way Is Up… (2005), Les Belles Étrangères. Douze écrivains roumains (2005), Plural [26:2 2005]. Eromania (2005). A primit, între altele, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1983), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1995, 2003), Premiul ASPRO pentru cea mai bună carte de critică a anului (1997, 2002).

Foto: Gheorghe Crăciun – Polirom

22
/12
/15

În anii '50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.

22
/12
/15

Știați când se primeau crenvurștii la restaurantul Berlin din centrul Bucureștiului? Dar de „povestea cozii” ați auzit? Oare cum se iubea la 14 grade, cu zăpada intrată în apartament? Câțiva scriitori români deapănă, cu haz, amintiri din comunism.

18
/12
/15

Când prietenii de la Ziarul Metropolis mi-au solicitat un Top 3 al cărților citite în 2015 le-am mulțumit pentru încredere. Faptul că cineva încă te bănuiește că ai citit 3 cărți într-un an e semn de mare prețuire. Nu puteam să le înșel așteptările, așa că în ultimele ore am lecturat 3 cărți... exact acelea care îmi plăcuseră cel mai mult înainte de solicitare.

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.

16
/12
/15

„Oameni de unică folosință” este o poveste despre drama unui bolnav de Alzheimer, un „film” derulat fotogramă cu fotogramă, care, dincolo de problemele psihologice complexe pe care le pune, transmite o puternică emoţie. Romanul grafic cu acest nume, scris și ilustrat de Elena Ciolacu, se lansează oficial joi, 17 decembrie, de la ora 18.30, la Casa cu Rost (Calea Victoriei, nr. 155).

16
/12
/15

Nu mai puţin de 150 de cărţi având autograful lui Jeff Kinney, autorul bestsellerului „Jurnalul unui puşti”, îşi aşteaptă cititorii. Editura Arthur va pune la dispoziția fanilor, prin concursuri și prin intermediul partenerilor, cele 150 de exemplare din volumul 10 al seriei „Jurnalul unui puști”, Ca pe vremuri (ediţia în limba română, traducere de Andra Matzal), semnate de autor.

12
/12
/15

În noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu ajungea la Spitalul de Urgență Fundeni, acuzând dureri puternice în zona ficatului. Cu o zi înainte fusese la nunta unor prieteni. A ajuns la București, cu trenul, chiar în seara aceea, cu câteva ore înainte să moară.

10
/12
/15

Miercuri-seară, de la 18.30, la Ateneul Român, care a fost plin, autorul de bestseller-uri Eric-Emmanuel Schmitt s-a întâlnit cu criticul de teatru Marina Constantinescu, pentru un dialog despre literatură și teatru, dialog care a fost marcat de panseuri adânci.

10
/12
/15

Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în Capitală, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu. Turnarea și transpunerea în bronz a bustului a fost gata în 2013, iar soclul, confecționat din calcar de Vrața, adus din Bulgaria, a fost terminat anul acesta.

09
/12
/15

„Cu adevărat unic, fabulos şi acid”, romanul scriitorului și muzicianului american de origine iraniană Ali Eskandarian, Anii de aur, a apărut de curînd în colecția „Biblioteca Polirom”. Anii de aur a apărut în Statele Unite după moartea tragică a autorului şi a cunoscut un succes instantaneu.

08
/12
/15

O seară de lectură, organizată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea scriitorului avangardist Gellu Naum, va avea loc miercuri, de la ora 19.00, la Café Verona din Bucureşti.

08
/12
/15

“Ce va fi pe mai departe e, pur şi simplu, voia lui Dumnezeu şi, deci, destin personal. Am filmat inclusiv emisiunile din 30 şi 31 decembrie 2015 şi mă amuz cu tandreţe la gândul că ultima înregistrare are ca subiect o enciclopedie universală a vinului, ca semn de împărtăşire întru bucurie şi nădejde. Cu tot sufletul al domniilor voastre, Dan C.” - Dan C. Mihăilescu a anunţat, pe site-ul său, "decesul" emisiunii "Omul care aduce cartea", pe care a prezentat-o timp de 16 ani, la Pro TV.

05
/12
/15

”O singurătate prea zgomotoasă” de Bohumil Hrabal (în traducerea lui Sorin Paliga) a fost publicată recent la Editura Art, în seria de autor dedicată scriitorului ceh.