EVENIMENT EDITORIAL. “Poetica amintirilor. Irina Mavrodin – un portret fragmentar”
https://www.ziarulmetropolis.ro/eveniment-editorial-poetica-amintirilor-irina-mavrodin-un-portret-fragmentar/

În luna iunie 2022, la zece ani de la despărţirea de Irina Mavrodin (12 iunie 1929-21 mai 2012), asociaţia culturală care poartă astăzi numele marii scriitoare va oferi publicului cititor volumul omagial „Poetica amintirilor. Irina Mavrodin – un portret fragmentar” (volum coordonat de Alina Ioniţă, Anne-Marie Codrescu şi Patricia Apostol).

Un articol de Rhea Cristina|14 iunie 2022

Cartea readuce în prezent chipul și personalitatea scriitoarei, deopotrivă în latura sa spirituală – cea prin care a lăsat publicului larg o vastă moștenire culturală –, și în latura sa umană, știută doar de cei puțini, care i-au fost aproape prin prietenie și prin ale căror gânduri și amintiri Irina Mavrodin revine în realitatea imediată a cititorilor.

Cei care au cunoscut-o direct, își vor fi regăsind poate, măcar în parte, propriile trăiri, propriile sentimente, ori, poate, o vor vedea pe Irina Mavrodin în ipostaze noi, neștiute lor… Cei care însă au cunoscut-o doar indirect, prin opera sa – poezie, eseu sau traducere – vor avea acum prilejul de a-și întregi percepția asupra unei personalități pe cât de discrete, pe atât de prodigioase, care, cumpănind cu dreaptă judecată ce anume merită în viață timp și strădanie, a socotit mai demn să rămână adeseori în umbră, dedicându-și, în schimb, priceperea și energia unor proiecte culturale de mare anvergură, asumate ca datorie de conștiință.

Irina Mavrodin a marcat cultura română prin traduceri importante din operele a peste patruzeci și cinci de scriitori de renume, între care nu mai puțin de unsprezece volume din opera lui Marcel Proust, cinci de Albert Camus, câte patru de Gustave Flaubert și Gaston Bachelard, câte două din operele lui André Gide, Stendhal, Samuel Beckett, Emil Cioran și Mircea Eliade. De asemenea, a promovat valorile culturale românești în Occident, prin înființarea și conducerea, vreme de cincisprezece ani (1990-2005), a Colecției „Lettres roumaines” în cadrul Editurii Actes Sud, din Arles (Franța), în cadrul căreia a tradus personal sau a propus spre traducere și publicare, mari opere ale literaturii române. Două dintre romanele lui Mircea Eliade, „Romanul adolescentului miop” și „Gaudeamus”, în traducere proprie, s-au bucurat de un succes de proporții. Nu în ultimul rând, autoare a opt volume de poezie și peste cincisprezece volume de eseuri dedicate literaturii române și universale și teoriei literare, unele dintre acestea fiind distinse cu Premiul Academiei Române (1996, pentru volumul „Mâna care scrie: Spre o poietică a hazardului”, Editura Eminescu, 1994), Premiul Uniunii Scriitorilor, Ordinul „Steaua României în grad de Cavaler” (în anul 2000, „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii”) sau Ordinul „Chevalier de Arts et des Lettres” (în anul 1993) şi Premiul „Le 14 Juillet” (în 2004, ca „omagiu special, ce răsplăteşte o operă importantă, pusă în serviciul marilor texte ale literaturii franceze”) – ambele decernate de Statul francez.

Irina Mavrodin

Scriitoarea și jurnalista Cristina Rhea a avut privilegiul de a o cunoaște personal pe distinsa scriitoare Irina Mavrodin și mărturisește că îi este greu să vorbească la trecut despre aceasta. “În viața fiecăruia dintre noi, Dumnezeu lucrează dăruindu-ne întâlniri cu oameni rari, adevărate personalități, care, prin prezența, cuvintele și atitudinile lor, ne îmbogățesc spiritual și moral. Doamna Irina Mavrodin mi-a fost mentor spiritual și mi-a dăruit din bunătatea, simplitatea și spiritul său aristocratic. Mi-a oferit și trei interviuri complexe și profunde pentru cărțile mele.

De aceeea în prefața cărții mele, “Românii secolului XXI” (editura Pro Universitaria, 2013), am menționat: „Irina Mavrodin: emoţie, forţă estetică, conştiinţă, umanism. Un om de mare finete intelectuală, un intelectual înzestrat cu puterea de a rezista și de a construi permanent pentru sine și pentru cei din jurul său. Un om de caracter, dăruit de la Dumnezeu cu forța de a crea și de a rămâne mereu în slujba Lui, într-o relație fantastică cu Universul, cu oamenii, cu sensibilitatea și frumosul artistic. Poetă şi eseistă de mare profunzime şi forţă literară, Irina Mavrodin ne învaţă lecţia modestiei, a blîndeţii şi a împăcării: „Am ajuns într-un moment al existenţei mele cînd regretele şi frustrările s-au şters, înlocuite de o mare împăcare cu mine însămi, cu viaţa, cu destinul ce mi-a fost dat.“, mi-a declarat Domnia-Sa. Un exemplu nobil de a-ţi trăi destinul cu eleganţă şi demnitate.”

Volumul omagial „Poetica amintirilor. Irina Mavrodin – un portret fragmentar”, realizat de Asociația culturalț “Irina Mavrodin”, reunește amintiri ale celor care au cunoscut-o ori s-au aflat într-un moment sau altul sub semnul dumneaei, documente biografice (fotografii si scrisori inedite), o biografie narativă extinsă, însoțită de pasaje autobiografice, câteva poeme de-ale Irinei Mavrodin, traduse de Mircea Ardeleanu, și un text de încheiere mai degrabă teoretic, care citește moștenirea Irinei Mavrodin în cheia conceptului de “lectură plurală”, preluat de ea pe linia Valéry-Barthes-Kristeva-Eco-Școala de la Konstanz.

Cartea se asumă deopotrivă ca act comemorativ și gest de intervenție în destinul postum al Irinei Mavrodin, de restituire a unei figuri francofone-cheie a cărei punere în umbră de către memoria academică românească este, în mod absurd, direct proporțională cu greutatea contribuțiilor ei ca teoretician, traducător și profesor la cultura română.

Întâlnirea dintre Irina Mavrodin ș Emil Cioran la Paris (1990) – fragment din „Poetica amintirilor. Irina Mavrodin – un portret fragmentar”:

“Mă aflam la Arles (în decembrie 1990) și hotărâsem să încerc să-l rog pe Cioran să mă primească. Principalul obiect al convorbirii noastre, pe care i-l propuneam într-o scrisoare în limba franceză – scrisă astfel după îndelungi ezitări de ordin diplomatic: să folosesc franceza sau româna? – de fapt principalul pretext de care mă agățam spre a-mi impune să-l abordez: traducerea, pe care tocmai o terminasem, a cărții sale 𝘗𝘳𝘦́𝘤𝘪𝘴 𝘥𝘦 𝘥𝘦́𝘤𝘰𝘮𝘱𝘰𝘴𝘪𝘵𝘪𝘰𝘯.

Cioran, în sfârșit, urma să apară într-o ediție completă, în România. Îmi plăcea foarte mult cartea. Pentru un traducător era o piatră de încercare, fiind prima carte scrisă în franceză de Cioran, cu un stil în mare măsură „baroc”, dar deja, în oarecare măsură, ținut în zgardă carteziană. Eram foarte emoționată. Trăiam o experiență specială: cel pe care-l traduceam din franceză în română, nu numai că știa româna, dar era și un mare maestru al stilului. (…) Mi se părea că Cioran va lua textul traducerii mele și-l va cerceta cuvânt cu cuvânt. (…) Nu eram obligată să-l întâlnesc pe Cioran în calitatea mea de traducătoare a lui, dar eu totuși mă simțeam datoare să o fac, aflându-mă atunci cu o bursă de traducere la Paris. Dar, dincolo de problema traducerii, știam că este pentru mine o mare ocazie de a-l întâlni și de a avea cu el o discuție ca între persoane oarecum „apropiate”. Faptul de a-l traduce stabilea între el și mine o legătură de intimitate cu totul privilegiată.

Pentru mine, decizia mea continua să fie un eveniment aproape paralizant prin importanța lui, ca orice intrare în nemijlocită comunicare cu un „monstru sacru”. (…) Scrisoarea anunța sosirea mea la Paris, de unde urma să-l sun spre a căpăta răspuns la cererea mea de a fi primită. (…) Sunt la Paris, unde am ajuns în jurul orei prânzului. La ora șase după-amiaza îl sun pe Cioran. Aceeași ezitare: îi vorbesc în franceză sau în română? Îmi răspunde o voce de femeie, în franceză. Apoi Cioran însuși. (…) Îmi spune să-l vizitez a doua zi, la ora trei după-amiaza. Naturalețea, prospețimea, spontaneitatea cuvintelor lui, ale timbrului vocii, promptitudinea reacției: tinerețea lui, atât de simplu și imediat exprimată, acea tinerețe pe care unii oameni o câștigă odată cu trecerea anilor, cordială, binevoitoare, încrezătoare. (…) A doua zi. Mă găsesc pe rue de l’Odéon – într-unul dintre locurile cele mai tipice pentru un Paris „dintre cele două războaie”, emblematic în frumusețea lui de venerabilă și foarte culturală imagine de carte poștală ilustrată –, în căutarea locuinței lui Cioran. E o zi închisă, rece și umedă. Emoția mă gâtuie, îmi e fizic rău. Găsesc imobilul. (…) De zeci de ani vrea să locuiască, aici și nu în altă parte, în camerele mansardate de la etajul cinci al acestui vechi și ușor inconfortabil – dar cât de frumos parizian! – imobil. Mi-e frig. (…). Ajung la etajul patru. E încă mult prea devreme. Mă așez pe scară, pe covorul gros. Aștept să se facă ora. Așteptarea mi se pare enormă și, odată cu ea, emoția mea devine insuportabilă. În sfârșit, este ora trei fără câteva secunde. Mă ridic, mă duc la ușa apartamentului de la etajul cinci, sun. Îmi deschide Cioran. Totul îmi joacă în fața ochilor, trec printr-un culoar foarte îngust, căptușit cu cărți, printr-o altă foarte mică încăpere – sau poate mă înșel? – din care intrăm în alta, nu mult mai mare, simplu, studențește mobilată, un spațiu al unui bun gust firesc și vital, în care aerul, lumina, culoarea își găsesc așezarea lor liberă, suscitând în cel ce se află aici o senzație de desăvârșit „bien être”. (…) Vorbim despre cărțile lui – originale și traduceri – publicate în țară, despre traducerea mea – Cioran nu vrea să o citească înainte de a fi publicată –, despre Noica – temă pentru el obsesivă, cred –, despre anii lui de început în Franța, despre multe altele. La un moment dat se ridică, dispare, se întoarce radios, cu o carte în mână: traducerea unor texte din opera sa publicată de Modest Morariu la Cartea Românească. Mă întreabă dacă o cunosc și îmi spune că este o traducere excepțională. În expresia lui deslușesc ceva atât de curat, de fericit, de – trebuie încă o dată să o spun – tânăr, încât îmi simt eu însămi inima plină de fericire.

Din întâlnirea noastră îmi amintesc, de fapt, mai mult o atmosferă prietenească. Mi-l amintesc pe Cioran râzând, cu un râs tineresc, nici o clipă arogant. Nu mi-l amintesc să fi fost o clipă plin de sine sau arborând o gravitate la care s-ar putea aștepta mulți dintre cititorii lui, care sunt convinși că vor regăsi opera în om…”

Lucrând la acest volum excepțional, ce va apărea în luna iunie 2022 la editura Cartex, Lucian Pricop, directorul editurii și președintele Societății Editorilor din România, menționează următoarele aspecte: “Mi-am petrecut ultimele două săptămâni citind și pregătind de publicare manuscrisul acestei cărți mirabile.

Am crezut inițial că va fi o experiență editorială standard, de felul celor în care, necunoscând direct personajul central al cărții, voi trece prin text cu detașare critică. De două săptămâni însă spiritul Irinei Mavrodin îmi vizitează zilele și visele, frazele prietenilor și discipolilor ei îmi răscolesc emoții de care nu aveam știință că ar exista.

Ca să înțelegeți de ce, am reluat aici întâlnirea dintre Irina Mavrodin și Emil Cioran, un fragment din capitolul „Retroscopii biografice“, redactat de Alina Ioniță, în care evenimente din viața Irinei Mavrodin sunt însoțite de paragrafe din cărțile ei de memorii.

Citind întreg volumul, m-am simțit precum Irina Mavrodin intrând în mansarda lui Cioran.”



21
/01
/22

Intimități, cel de-al patrulea roman al lui Katie Kitamura, scriitoare americană de origine japoneză, se înscrie deja pe linia succesului precedentelor cărți ale autoarei, traduse în peste 20 de limbi, iar una dintre ele aflată în curs de ecranizare. Pornind din start cu avantajul unor recomandări puternice din partea fostului președinte Barack Obama și a lui Oprah Winfrey, Intimități a fost apreciat atât pentru temele propuse de scriitoare, cât și pentru stilul ultramodern, nonconformist și „cool” în care e scris, după cum observa The New York Times.

18
/01
/22

„Cartea orașelor”, a doua antologie publicată în colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani”, atrage atenția asupra unui element important al oricărei proze, spațiul.

18
/01
/22

Autorul bestsellerului „Sub un cer sângeriu” revine în colecția Fiction Connection a Editurii Trei cu o poveste autentică, „Ultima vale verde”, al cărei fir străbate mai multe țări, printre care și România, și în care măiestria condeiului se ia la întrecere cu flerul jurnalistului.

13
/01
/22

Inclus în topul New York Times al celor mai bune 10 cărți ale anului trecut, Intimități, cel de-al patrulea roman al scriitoarei americane Katie Kitamura, a atras atenția celor mai importante publicații din Statele Unite și a primit aprecieri din partea unor cititori „de calibru greu”.

13
/01
/22

De ce este important Bitcoin pentru societatea contemporană și care sunt principiile pe care s-au bazat creatorul rămas în continuare anonim și comunitatea care contribuie la menținerea siguranței rețelei și a valorii acestei monede? Sunt câteva dintre lucrurile despre care vor discuta o parte dintre autorii bestsellerului internațional Bitcoin. Libertatea, finanțe, viitor la întâlnirea online&live de joi, 13 ianuarie, de la ora 19.30. 

11
/01
/22

La început de 2022 vă mulțumim că ne sunteți alături și apreciați lista noastră editorială, în care autorii români sunt din ce în ce mai numeroși. În ultimii ani, scriitorii români publicați de Grupul Editorial Trei au cucerit zeci de mii de cititori, așa că suntem siguri că vă doriți să aflați care vor fi noutățile în 2022.

10
/01
/22

Pentru Curtea Veche Publishing, 2021 a insemnat un an cu un puternic mesaj de intoarcere la lectura si educatie. Fiecare dintre titlurile publicate, de la noutati care s-au impus puternic pe piata, pana la editii de colectie ale bestsellerurilor care au consacrat editura in cei 23 de ani de existenta, fiecare dintre campaniile realizate au fost si sunt toate argumente pentru intoarcerea la citit intr-o perioada deloc usoara.

29
/12
/21

Vrem să mulțumim cititorilor pentru un an minunat în care am reușit să livrăm peste 500.000 de colete cu 1.500.000 de cărți și multă bucurie. Pasiunea lor pentru lectură ne-a motivat să aducem tot mai multe titluri pe rafturile noastre virtuale, așa că am pregătit o surpriză care îi va ajuta să înceapă noul an cu cele mai citite titluri din 2021. Am strâns într-un top acele cărți care ne-au reamintit să râdem cu poftă, ne-au provocat să ne punem întrebări dificile, ne-au inspirat să trăim cu pasiune, dar și să prețuim momentele de liniște alături de cei dragi.

23
/12
/21

„Lecţii nocturne în Micul Ierusalim” de Rick Held, un roman memorabil despre dragoste şi război, inspirat din fapte reale, este inspirat de amintirile tatălui său din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Roman apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere de Iulia Gorzo. este inspirat de amintirile tatălui său din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. • Roman apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere de Iulia Gorzo.