Eveniment excepțional la Sala Mare a Naționalului ieșean: „Antonin Artaud”, regia Silviu Purcărete
https://www.ziarulmetropolis.ro/eveniment-exceptional-la-sala-mare-a-nationalului-iesean-antonin-artaud-regia-silviu-purcarete/

Regizorul Silviu Purcărete semnează cel de-al cincilea proiect la Teatrul Naţional Iaşi: „Antonin Artaud. Familia Cenci”, un eveniment extraordinar, care are loc duminică, 12 iunie, de la ora 19:00, la Sala Mare.

Un articol de Petre Ivan|12 iunie 2022

„Antonin Artaud. Familia Cenci” după Shelley și Stendhal, în regia lui Silviu Purcărete

La realizarea acestui spectacol, împreună cu reputatul regizor și echipa de actori, au contribuit creatori de teatru cu notorietate internațională: scenograful Dragoș Buhagiar, teatrologul George Banu (traducere), compozitorul Vasile Șirli (muzică). Asistenți: Radu Ghilaș (regie), Anda Pop (scenografie).

Pe scenă, o întâlnire de bun augur dintre actori ai Naționalului ieșean, studenți și  absolvenți ai Facultății de Teatru, din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași: Călin Chirilă, Doru Aftanasiu, Ionuț Cornilă, Haruna Condurache, Mălina Lazăr, Ada Lupu, Horia Veriveș, Petronela Grigorescu, Pușa Darie, Diana Roman, Radu Ghilaș, Andrei Sava, Diana Chirilă, Dumitru Năstrușnicu, Valentin Mocanu, Constantin Grigorescu, Fabian Toderică, George Gușuleac, Flavius Grușcă,

Marian Stavarachi, Ionuț Cozma, Cosmin Puțanu, Robert Agape, Marian Chiculiță.

George Banu, traducătorul piesei: „Decizia lui Silviu Purcărete de a monta Cenci în traducerea mea de atunci capătă pentru mine sensul timpului regăsit, le temps retrouvé. Artaud la început și capăt de viață.

Cenci e piesa unui sfâșiat. E eșecul unui Icar…și mare satisfacție îmi produce apariția ei neașteptată pe scena ieșeana. Uitată altundeva, aici ea reînvie. Gest reparator unic.

Cenci e și mărturia unei pasiuni, aceea a lui Artaud pentru imprevizibila actriță româncă Génica Athanasiou, careia îi atribuise rolul protagonistei. Și ea poate fi mulțumită aflând vestea că vorbele lansate odinioară cu teroare pe o scena pariziană răsună un secol mai tîrziu pe o scenă din țara-i de origine. ”

   

Intriga piesei este plasată în Italia secolului al XVI-lea lea, având în centru istoria sângeroasă a familiei Cenci; o tragedie în 4 acte, care expune brutal tortura și tirania la care își supune copiii crudul conte Francesco Cenci și complotul la care participă Beatrice Cenci, fiica abuzată a nobilului, uneltire care duce, inevitabil, la un deznodământ tragic.

Antonin Artaud (n. 4 septembrie 1896 – d. 4 martie 1948), dramaturg francez, poet, actor și regizor, este unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai teatrului contemporan. Piesa lui Artaud, inspirată de operele lui Shelley și Stendhal, urmează îndeaproape direcțiile pe care le-a fundamentat în Teatrul Cruzimii, o inovație revoluționară care combină gestul, cuvântul, mișcarea cu tematica violenței. Prin acest limbaj al cruzimii, Artaud își propune să șocheze audiența, să o facă martora unei hiper-realități care să producă întoarcerea la punctul zero al ființei.

În 1935, la Théâtre des Folies-Wagram din Paris, are loc premiera spectacolului, o producție montată de Artaud, în care interpretează rolul principal.

 „Într-o epocă tragică mai mult decât oricare, dar unde nimeni nu mai e la înălțimea tragediei, am vrut să aduc pe scenă vechiul spirit al eroilor care se luptă în adâncul ființei lor”. (Antonin Artaud)

Prima întâlnire a regizorului Silviu Purcărete cu trupa ieșeană a avut loc în anul 2009, când a montat „Uriașii munților” de Pirandello. La Naționalul din Iași au urmat spectacolele: „Pălăria Florentină” de Eugène Labiche (2013), „Cafeneaua” de Carlo Goldoni (2016) și recenta producție „Plugarul și Moartea” (2021).

Următoarea reprezentație a spectacolului „Antonin Artaud. Familia Cenci” va avea loc pe 17 iunie.

Foto: Bogdan Artene

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.