Evenimente dedicate aniversării artistului George Löwendal. FNT 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/evenimente-dedicate-aniversarii-artistului-george-lowendal-fnt-2017/

Cu ocazia aniversării a 120 de ani de la naşterea lui George Löwendal – nume de referinţă al mişcării teatrale şi artistice româneşti – Festivalul Naţional de Teatru propune publicului interesat o serie de manifestări dedicate creaţiei acestui remarcabil artist.

Un articol de Petre Ivan|13 octombrie 2017

Trei evenimente care se doresc tot atâtea momente de reevaluare a unei creativităţi ce poate fi descifrată prin destinul şi opera lui George Löwendal – de la emigraţia din Rusia revoluţionară la completa sa integrare ca scenograf şi pictor în România postbelică.

Acestea sunt:

Löwendal: Emigrarea şi integrarea unui baron artist

Conferinţă susţinută de George Banu – sâmbată, 21 oct 2017, ora 17.00

Ioan Holender: despre operă şi scenografie

Conferinţă susţinută de Ioan Holender – vineri, 27 octombrie 2017, ora 17.00

În lumea personajelor lui Löwendal

Expoziţie-eveniment realizată de Fundaţia Löwendal în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă al României și Muzeul Colecţiilor de Artă din București, în parteneriat cu Festivalul Naţional de Teatru.

Organizate în parteneriat cu Fundaţia Löwendal, evenimentele la care vă invităm vor avea loc la Muzeul Colecţiilor de Artă din București şi vor evoca mai întâi peregrinările dureroase ale destinului acestui emigrant cu genealogie princiară şi a progresivei lui integrări într-o cultură „de primire” – cea română.

Despre George Löwendal

Născut în 1897 la Sankt-Petersburg într-o familie nobilă, cu vechi rădăcini princiare daneze, George Löwendal ajunge în România după Primul Război Mondial printr-un accident al sorţii: intuind pericolul reprezentat de puterea comunistă ce a dat naştere Rusiei sovietice (căci tatăl său fusese un personaj activ pe lângă ţar în ultimele sale clipe), tânărul artist se va refugia strategic,din oraşul natal, la marginile imperiului noii Rusii de atunci – în Basarabia, la Soroca, în Bălţi – pentru ca mai apoi să îl regăsim într-un nou început de drum, la Cernăuţi.

Dar, diferenţă decisivă, după Primul Război Mondial regiunea aceasta frontalieră va fi afiliată României şi astfel, protejat de noul statut, Löwendal va schimba ţara fără a schimba teritoriul. El devine un „emigrant”, un artist rus afiliat României. Va poposi mai întâi la București (1921-1925) și se va stabili apoi, pentru mai bine de un deceniu, la Cernăuţi, unde va lucra ca pictor scenograf și director tehnic al nou înfiinţatului Teatru Naţional. Scenografiile sale cunosc o deosebită apreciere la Cernăuţi, sau la Timişoara, iar despre pictorul George Löwendal se vorbeşte ca despre unul din cei mai puternici artişti ai realismului românesc, pânzele sale fiind elogiate în epocă de critici de referinţă precum Ionel Jianu şi Ion Frunzetti.

Un emigrant ce şi-a găsit o patrie! Mă recunosc în el! Şi poate de aceea, dincolo, de operă, îl iubesc.”– exclama într-un articol din România Literară reputatul profesor și critic de teatru George Banu, care a acceptat invitaţia Festivalului Naţional de Teatru de a susţine conferinţa intitulată „Löwendal: Emigrarea şi integrarea unui baron artist”. Evenimentul va avea loc la Muzeul Colecţiilor de Artă – sâmbătă, 21 octombrie 2017, de la ora 17.00.

În seria de momente dedicate aniversăriilui George Löwendal, se înscrie și conferinţa „Ioan Holender: despre operă şi scenografie” – în care cunoscutul impresar și director austriac de operă originar din România, Ioan Holender, va face interesante referiri și trimiteri la creaţia lui Löwendal în calitate de scenograf și director de teatru. Evenimentul din ciclul Conferinţelor FNT va avea loc vineri, 27 octombrie, de la ora 17.00, la Muzeul Colecţiilor de Artă

Expoziţia „În lumea personajelor lui Löwendal“ este o expoziţie-eveniment a Fundaţiei Löwendal, care dorește să evidenţieze forţa creatoare cu care artistul a abordat în opera sa o multitudine de genuri și stiluri, de la proiecte scenografice avangardiste la portrete cu vână expresionistă, de la grafica de șevalet la afișe ce ilustrează interesul artistului pentru grafica publicitară, de la peisajele influenţate de lecţia impresionismului și postimpresionismului la pictura religioasă neobizantină.

Expoziţia poate fi vizitată și în perioada desfășurării Festivalului Naţional de Teatru, în spaţiile Muzeului Colecţiilor de Artă (Calea Victoriei 111, București).

Foto: – FNT 2017 – fnt.ro,

07
/05
/15

Într-o zi de 7 mai se stingea din viaţă poetul Octavian Goga (1881, Rășinari — 1938), personalitate puternică şi controversată a acelor vremuri, politician de extremă dreaptă, prim-ministru al României și Membru al Academiei Române.

07
/05
/15

Dirijorul german RALF SOCHACZEWSKY - fost dirijor-asistent al lui Vladimir Jurowski la pupitrul celebrei orchestre London Philharmonic şi invitat al multor ansambluri de prestigiu - revine la pupitrul ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO. Miercuri, 13 mai (19.00), la Sala Radio, iubitorii muzicii pot asculta un concert ce aparţine 100% clasicismului muzical şi reuneşte doi mari compozitori austrieci: Mozart şi Haydn.

07
/05
/15

Astăzi se împlinesc 10 ani de la premiera spectacolului „Avarul îndrăgostit”, de Cristian Juncu, după Molière, în regia lui Vlad Massaci, jucat la Teatrul de Comedie. Ziarul Metropolis publică eseul despre „Avarul” scris de Ioan Chelaru, interpretul rolului principal. Astăzi - prima parte.

06
/05
/15

AG Weinberger revine la formula de band de data aceasta însă cu o nouă dimensiune componistică şi într-o manieră stilistică diferita, reunind în repertoriul său piese de jazz, blues, soul, blues-rock, piese mai rar auzite, adunate într-un concert de colecţie.

06
/05
/15

Emoție, tensiune dusă la extrem și încercări surprinzătoare ale unor cineaști tineri de a revigora filmul de gen se vor regăsi anul acesta în Competiția Festivalului Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie).

06
/05
/15

Vineri, 8 mai 2015, ora 19:00 şi duminică, 17 mai ora 19:00, la Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu, are loc premiera pentru presă a spectacolului Fazanul de Georges Feydeau (traducerea: Doru Mareş), în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, decorul realizat de Ştefan Caragiu, costumele semnate de Alexandra Mâzgăreanu şi muzica lui Alexandru Suciu.

06
/05
/15

Eleva Iris Tincu de la Colegiul de Artă ”Octav Băncilă” din Iaşi a câştigat ediţia din acest an a Concursului Naţional de Dramaturgie "Matei Vişniec", organizat la Suceava în prezenţa dramaturgului. Juriul acestei ediţii a competiţiei destinate liceenilor a fost format din criticii de teatru Oltiţa Cântec şi Octavian Jighirgiu, iar preşedintele juriului a fost Matei Vişniec.

06
/05
/15

Aşa arăta Berlinul în iulie 1945, după capitularea Germaniei, în cel de-Al Doilea Război Mondial. Imagini fascinante, restaurate în format High Definition, îi arată pe locuitorii oraşului cum încercau să-şi reia viaţa normală, în apartamentele fără pereţi, în care se vedea din stradă sau printre clădiri bombardate. Un colaj din materiale de arhivă, produs de Kronos Media.

06
/05
/15

Ziarul Metropolis vă prezintă în rubrica „Metropolis Viral“ cele mai interesante materiale video de arhivă, filmări rare, care au păstrat câte un zâmbet sau câte o declaraţie spectaculoasă de la personalităţi culturale din România sau care aduc în prezent nostalgia unor vremuri.