Evenimente inedite la Festivalul „25 de ore de teatru non-stop”
https://www.ziarulmetropolis.ro/evenimente-inedite-la-festivalul-25-de-ore-de-teatru-non-stop/

În acest an Trupa Bis Teatru aniversează un deceniu de activitate iar evenimentul care a consacrat-o, Maratonul „25 de ore de teatru non-stop” ajunge la cea de-a IX-a ediţie, ce va avea loc în perioada 5-6 octombrie 2019. Cu acest prilej, 11 companii de teatru din ţară şi din străinătate vor susţine pe parcursul a 28 de ore (festivalul cuprinde anul acesta un prolog şi un epilog), în 10 spaţii outdoor şi indoor, 18 evenimente, dintre care o treime cu intrare liberă.

Un articol de Petre Ivan|27 septembrie 2019

Evenimentul devenit deja tradiție s-a impus încă de la început ca un prilej minunat de întâlnire între public și tinerii artiști români sau străini, veniți în special din zona independentă. Pentru al treilea an consecutiv, festivalul se va desfășura sub umbrela European Festivals Association, cea mai importantă platformă festivalieră din Europa, fapt care confirmă recunoașterea sa și la nivel internațional.

La această ediție, organizatorii și-au propus transgresarea frontierelor de orice fel și deschiderea către un public cât mai divers prin includerea în program a unor evenimente foarte variate, adresate deopotrivă nostalgicilor teatrului de revistă, celor nonconformiști, care gustă spectacolele de tip multimedia performance, gurmanzilor, cinefililor, copiilor, sau oamenilor cu dizabilități.25 de ore de teatru

Pornind de la motto-ul lui Zygmunt Bauman „Este necesar să credem în potențialul uman pentru a crea o lume diferită de aceasta.ˮ, companhia Nova de Teatro din Brazilia își propune ca prin intermediul proiectului KASSANDRA-HÉCUBA, ce va fi prezentat duminică, 6 octombrie 2019, la miezul nopții, la Teatrul Gong, să abordeze o paletă variată de probleme, de la cele mai intime, specifice sufletului uman, până la cele care privesc societatea în ansamblul ei, având punctul de pornire în conflictele ce apar în tragediile grecești. Performance-ul propus de tinerii brazilieni explorează tridimensionalitatea scenei și leagă arta vizuală cu spațiul urban. Actorii nu vor interpreta „roluri”, ci vor acționa ca vehiculi prin care publicul va lua contact cu diverși stimuli vizuali și sonori, ca și cum s-ar afla în interiorul unei cutii.

Într-o cu totul altă cheie teatrală, actorul George Constantinescu și Teatrul de Artă, București, așteaptă trecătorii duminică, 6 octombrie, de la ora 13:00, pe pietonala Nicolae Bălcescu, în fața Librăriei Humanitas, la PAM-PAM, un one man show foarte gustat, care se joacă pentru a noua oară în festival. Subintitulat „teatru vechi pentru timpuri noiˮ, acesta are la bază pamfletele lui Constantin Tănase, o perspectivă tristă și hazlie, însă surprinzător de actuală, despre România de acum 80 de ani.

În aceeași zi, de la ora 14:00, la Grădina BIS, publicul va putea redescoperi celebrul text orwellian, Ferma animalelor, în viziunea regizorului Ovidiu Mihăiță, cu actorii Teatrului Auăleu din Timișoara. Ovidiu Mihăiță se va afla de data aceasta într-o dublă ipostază. La cea de regizor se va adăuga și cea de maestru bucătar, fiindcă el „va serviˮ spectatorilor nu doar o reprezentație foarte reușită de teatru, ci și un delicios ceaun, a cărui pregătire va începe de la ora 10:00 dimineața urmând a se finaliza în timpul spectacolului, în așa fel încât la finalul acestuia toți cei prezenți vor fi invitați la masă.

Pam- Pam

În cadrul workshop-ului de teatru comunitar coordonat de Bianca Babeș, Asociația „Teia” din Sibiu va veni în sprijinul a 15 tineri cu multiple deficiențe, în încercarea de a crea punți de comunicare între ei și societatea în care trăiesc, de a crește gradul de toleranță și acceptare a acestora. Tinerii, vor prezenta în cadrul festivalului spectacolul „Doar sunt”, având ca temă diversele forme de socializare în societatea contemporană. Este vorba despre un proiect la care au lucrat în cadrul unor ateliere anterioare, pornind de la propriile interese și nevoi. Evenimentul va avea loc duminică, de la ora 12:00, la Biblioteca Astra, Corpul Nou. Intrarea va fi liberă.

Programul complet al evenimentului este disponibil pe pagina de facebook https://www.facebook.com/respira.teatru/ și pe site-ul bisteatru.ro.

Biletele au fost puse în vânzare pe www.kompostor.ro și la Librăria Humanitas (str. Nicolae Bălcescu, nr. 16).

Preţul unui bilet este de 25 de lei (întreg) și 15 lei (redus pentru elevi, studenți, pensionari). Sunt de asemenea disponibile abonamente în număr limitat, valabile la toate reprezentațiile din programul maratonului teatral, la prețul de 125 de lei.

Ediția a IX-a a Festivalului „25 de ore de teatru non – stop” este o acțiune cofinanțată de: Primăria Municipiului Sibiu, Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Consiliul Județean Sibiu.

Partener de tradiție: MARQUARDT.

Foto: Festivalul „25 de ore de teatru non-stop” – facebook

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.