Evenimente inedite la Festivalul „25 de ore de teatru non-stop”
https://www.ziarulmetropolis.ro/evenimente-inedite-la-festivalul-25-de-ore-de-teatru-non-stop/

În acest an Trupa Bis Teatru aniversează un deceniu de activitate iar evenimentul care a consacrat-o, Maratonul „25 de ore de teatru non-stop” ajunge la cea de-a IX-a ediţie, ce va avea loc în perioada 5-6 octombrie 2019. Cu acest prilej, 11 companii de teatru din ţară şi din străinătate vor susţine pe parcursul a 28 de ore (festivalul cuprinde anul acesta un prolog şi un epilog), în 10 spaţii outdoor şi indoor, 18 evenimente, dintre care o treime cu intrare liberă.

Un articol de Petre Ivan|27 septembrie 2019

Evenimentul devenit deja tradiție s-a impus încă de la început ca un prilej minunat de întâlnire între public și tinerii artiști români sau străini, veniți în special din zona independentă. Pentru al treilea an consecutiv, festivalul se va desfășura sub umbrela European Festivals Association, cea mai importantă platformă festivalieră din Europa, fapt care confirmă recunoașterea sa și la nivel internațional.

La această ediție, organizatorii și-au propus transgresarea frontierelor de orice fel și deschiderea către un public cât mai divers prin includerea în program a unor evenimente foarte variate, adresate deopotrivă nostalgicilor teatrului de revistă, celor nonconformiști, care gustă spectacolele de tip multimedia performance, gurmanzilor, cinefililor, copiilor, sau oamenilor cu dizabilități.25 de ore de teatru

Pornind de la motto-ul lui Zygmunt Bauman „Este necesar să credem în potențialul uman pentru a crea o lume diferită de aceasta.ˮ, companhia Nova de Teatro din Brazilia își propune ca prin intermediul proiectului KASSANDRA-HÉCUBA, ce va fi prezentat duminică, 6 octombrie 2019, la miezul nopții, la Teatrul Gong, să abordeze o paletă variată de probleme, de la cele mai intime, specifice sufletului uman, până la cele care privesc societatea în ansamblul ei, având punctul de pornire în conflictele ce apar în tragediile grecești. Performance-ul propus de tinerii brazilieni explorează tridimensionalitatea scenei și leagă arta vizuală cu spațiul urban. Actorii nu vor interpreta „roluri”, ci vor acționa ca vehiculi prin care publicul va lua contact cu diverși stimuli vizuali și sonori, ca și cum s-ar afla în interiorul unei cutii.

Într-o cu totul altă cheie teatrală, actorul George Constantinescu și Teatrul de Artă, București, așteaptă trecătorii duminică, 6 octombrie, de la ora 13:00, pe pietonala Nicolae Bălcescu, în fața Librăriei Humanitas, la PAM-PAM, un one man show foarte gustat, care se joacă pentru a noua oară în festival. Subintitulat „teatru vechi pentru timpuri noiˮ, acesta are la bază pamfletele lui Constantin Tănase, o perspectivă tristă și hazlie, însă surprinzător de actuală, despre România de acum 80 de ani.

În aceeași zi, de la ora 14:00, la Grădina BIS, publicul va putea redescoperi celebrul text orwellian, Ferma animalelor, în viziunea regizorului Ovidiu Mihăiță, cu actorii Teatrului Auăleu din Timișoara. Ovidiu Mihăiță se va afla de data aceasta într-o dublă ipostază. La cea de regizor se va adăuga și cea de maestru bucătar, fiindcă el „va serviˮ spectatorilor nu doar o reprezentație foarte reușită de teatru, ci și un delicios ceaun, a cărui pregătire va începe de la ora 10:00 dimineața urmând a se finaliza în timpul spectacolului, în așa fel încât la finalul acestuia toți cei prezenți vor fi invitați la masă.

Pam- Pam

În cadrul workshop-ului de teatru comunitar coordonat de Bianca Babeș, Asociația „Teia” din Sibiu va veni în sprijinul a 15 tineri cu multiple deficiențe, în încercarea de a crea punți de comunicare între ei și societatea în care trăiesc, de a crește gradul de toleranță și acceptare a acestora. Tinerii, vor prezenta în cadrul festivalului spectacolul „Doar sunt”, având ca temă diversele forme de socializare în societatea contemporană. Este vorba despre un proiect la care au lucrat în cadrul unor ateliere anterioare, pornind de la propriile interese și nevoi. Evenimentul va avea loc duminică, de la ora 12:00, la Biblioteca Astra, Corpul Nou. Intrarea va fi liberă.

Programul complet al evenimentului este disponibil pe pagina de facebook https://www.facebook.com/respira.teatru/ și pe site-ul bisteatru.ro.

Biletele au fost puse în vânzare pe www.kompostor.ro și la Librăria Humanitas (str. Nicolae Bălcescu, nr. 16).

Preţul unui bilet este de 25 de lei (întreg) și 15 lei (redus pentru elevi, studenți, pensionari). Sunt de asemenea disponibile abonamente în număr limitat, valabile la toate reprezentațiile din programul maratonului teatral, la prețul de 125 de lei.

Ediția a IX-a a Festivalului „25 de ore de teatru non – stop” este o acțiune cofinanțată de: Primăria Municipiului Sibiu, Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Consiliul Județean Sibiu.

Partener de tradiție: MARQUARDT.

Foto: Festivalul „25 de ore de teatru non-stop” – facebook

22
/09
/14

TANGO-ul, genul muzical - dedicat dansului - cu cea mai spectaculoasă poveste, doi invitaţi speciali originari chiar din ţara tango-ului şi a compozitorilor săi – Argentina, un repertoriu semnat de cei mai mari compozitori de gen, 13 concerte în 12 oraşe din România, acestea sunt elementele care compun turneul naţional „VĂ PLACE TANGO ?”, prezentat de violoncelistul RĂZVAN SUMA, între 28 septembrie - 24 octombrie 2014.

22
/09
/14

Traseul “Descoperă-l pe Brâncoveanu”, parte a proiectului „Moştenirea lui Brâncoveanu”, demarează pe23 septembrie. Evenimentul este dedicat celor 300 de ani care s-au scurs de la moartea marelui voievod şi martir Constantin Brâncoveanu. Proiectul mai include alte două componente, “Ctitorul Brâncoveanu“ și “Momente din viaţa Brâncovenilor”.

22
/09
/14

Laureaţii Concursului Enescu 2014, Secţiunea Violoncel, au fost desemnaţi duminică seară de către juriul internaţional în cadrul unei ceremonii de gală în Sala Mare a Ateneului Român, cu participarea extraordinară a Orchestrei Filarmonicii George Enescu. Premiul I i-a revenit violoncelistei Eun–Sun Hong (Coreea de Sud), care a interpretat Concertul Nr. 1 pentru Violoncel și Orchestră de D. Șostacovici.

21
/09
/14

Ţara s-a umplut de festivaluri de film şi de proiecţii în spaţii „alternative”. Dacă locuieşti în Bucureşti, primăvara şi toamna ai la dispoziţie aproape săptămânal câte un festival, o retrospectivă sau un ciclu de filme. Oferta este uneori copleşitoare. Şi ce e rău în asta?

20
/09
/14

Teatrul Naţional Bucureşti a deschis stagiunea săptămâna trecută cu patru spectacole ale Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău: „Amorul dănţuie şi feste joacă”, după William Shakespeare, în regia lui Alexandru Vasilache; „12 scaune” după Ilf şi Petrov în regia lui de Petru Hadârcă; „Copiii foametei. Mărturii” de Alexei Vakulovski, în regia Luminiţei Ţâcu şi „Hronicul găinarilor” după Aureliu Busuioc. în regia lui Petru Hadârcă.

20
/09
/14

Majoritatea criticilor spun despre el că este "(pur şi simplu) cel mai bun scriitor de proză scurtă din România". Răzvan Petrescu, autorul volumelor: "Foxtrot XX", "Rubato" sau "Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini", împlineşte, astăzi, 58 de ani.

19
/09
/14

Începând cu primul weekend din octombrie, Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est deschide, la cea de-a noua ediţie, împreună cu cei de la Calup, porţile unei noi locaţii-gazdă: o frumoasă casă istorică ridicată în anii’40 la numărul 46, pe strada Jean Louis Calderon, devine Re:Animation Hub.

19
/09
/14

Telespectatorii vor putea revedea la TVR 2, luni, 22 septembrie, de la ora 19.10 (partea I) şi de la ora 20.35 (partea a II-a), spectacolului Casei de Producţie TVR „Hedda Gabler”, în regia artistică a lui Dominic Dembinski, producţie care a primit Premiul pentru teatru TV al anului 2013, în cadrul ediţiei a XXII-a a Galei Premiilor UNITER. Spectacolul este difuzat simultan şi de TVR HD.

19
/09
/14

În perioada 21 septembrie-5 octombrie, în fiecare week-end de la 19,00 la 21,00 Primăria Sectorului 3 şi Centrul Cultural Casa Artelor îi invită pe locuitorii Capitalei pe Bulevardul Unirii, în zona situată între Piața Alba Iulia, Piaţa Regiunilor, și Nerva Traian, la Expoziția în aer liber “ Bucureşti-555 de ani de istorie şi artă” şi la spectacole de teatru, dans, muzică, poezie şi arte plastice.