Evenimentul caritabil Munteanu Fest din 15 octombrie contribuie la strângerea de fonduri pentru Grivița 53 – primul teatru construit de la zero de comunitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/evenimentul-caritabil-munteanu-fest-din-15-octombrie-contribuie-la-strangerea-de-fonduri-pentru-grivita-53-primul-teatru-construit-de-la-zero-de-comunitate/

An de an, Munteanu îşi donează ziua de naştere către diverse cauze sociale. Anul acesta, a fost ales proiectul Griviţa 53.

Un articol de Petre Ivan|10 octombrie 2024

Festivalul caritabil anual „Munteanu Fest” a ajuns la a opta ediție. De ziua sa, Bogdan Munteanu invite publicul larg să participe la un eveniment de neuitat. Scopul acestui eveniment este de a sprijini proiectul Grivița 53, iar ediția din acest an va avea loc pe 15 octombrie, la Expirat Halele Carol.

Demersului din acest an i s-au alăturat nu mai puțin de 5 nume care vor susține pro bono momente artistice în cadrul festivalului. Este vorba despre: Ana Coman, D-L Goe, Prima Dragoste, Andra Andriucă și Marinov.

Iată programul evenimentului:

19:00 Marinov DJ set (warm up)

20:00 Prima Dragoste

21:00 Andra Andriucă

22:00 Ana Coman

23:00 D-L Goe 

23:40 Marinov DJ set (after party)

Iată că am ajuns anul acesta la cea de-a 8-a ediție a Munteanu Fest. Sunt foarte fericit pentru faptul că an de an mi se îndeplinește visul – acela de a îmi dona ziua de naștere către o cauză caritabilă și de a face un festival în jurul acestei idei. Le sunt recunoscător celor de la Expirat pentru găzduire și sprijin, dar și celor 5 artiști care au spus DA fără nicio ezitare invitației mele de a se alătura acestui eveniment: Ana Coman, D-L Goe, Prima Dragoste, Andra Andriucă și Marinov. Am ales campania celor de la Grivița 53 deoarece săptămânal trec prin dreptul șantierului în drumul meu și văd cum de la o zi la alta acest vis măreț prinde contur, iar clădirea se înalță în ritm alert. Și sunt fascinat de hotărârea și determinarea de care dau dovadă Chris Simion-Mercurian și Tiberiu Mercurian pentru a finaliza acest proiect îndrăzneț. Îmi doresc să dau o mână de ajutor prin intermediul evenimentului din 15 octombrie deoarece consider că avem nevoie de teatre, avem nevoie forme de manifestări artistice, avem nevoie de educație.– a declarat Bogdan Munteanu, organizatorul evenimentului.

Biletele pentru eveniment se pot achiziționa prin rețeaua iabilet.ro. 

Acestea sunt disponibile pe mai multe categorii de prețuri:

  • Un spectacol de teatru: 50 lei
  • O piatră de temelie: 75 lei
  • Consumator de artă: 100 lei
  • Iubitor de teatru: 150 lei
  • Cărămida Grivița 53*: 300 lei

* Cărămida va putea fi primită fizic în seara evenimentului și va avea numele gravat pe ea.

Un bilet cumpărat reprezintă accesul la festival, dar și o donație pentru Asociația Culturală Grivița 53.

15
/07
/24

Evenimentul pe care mii de participanți îl așteaptă un an întreg este pregătit de start. Campingul a fost, deja, deschis pentru a-i primi pe cei 18.000 de locuitori ce vor popula EC Village pentru următoarea săptămână, iar organizatorii au pregătit soluții pentru acces rapid, simplificat și în siguranță.

20
/06
/24

În data care marchează 66 de ani de la debutul primei ediții a Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, celebrul violoncelist lituanian David Geringas, președintele juriului secțiunii de violoncel, va susține miercuri, 4 septembrie 2024, ora 19:00, un recital de excepție pe scena Ateneului Român, fiind acompaniat la pian de către Mikhail Mordvinov.

14
/06
/24

Organizatorii Concursului Internațional George Enescu anunță rezultatele preselecției secțiunilor instrumentale, pentru ediția a XIX-a: din 555 de muzicieni care au aplicat până la data de 17 mai 2024, juriul de specialitate a selectat 149 de tineri interpreți din 26 de țări, care vor evolua la București în luna septembrie. 

22
/05
/24

Proiectul ‘Past Present’, realizat de platforma interdisciplinară de producție, cercetare și educație PETEC, a primit premiul pentru *Promovarea culturii române în lume* în cadrul Galei AFCN din seara de 20 mai 2024, în baza rețelei de parteneriate cu spațiul artistic Beaconsfield (Londra), Centrul Național al Dansului București (CNDB) și Fundația Triade (Timișoara).