Evenimente culturale organizate de Uniunea Artiștilor Plastici din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/evenimete-culturale-organizate-de-uniunea-artistilor-plastici-din-romania/

Între 15 şi 21 mai, Uniunea Artiştilor Plastici din România vă invită la expoziţii precum “Sonorităţi cromatice” (Bacău), „Gestual” (Bucureşti), “Ecouri” (Suceava), dar şi „Artă la metru 3 6 9” (Constanţa) sau Salonul de de Primăvară (Ploieşti).

Un articol de Petre Ivan|16 mai 2023

Patru manifestări de neratat din prima zi a săptămânii. Luni 15 mai, ora 15 – va avea loc la Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” din Călărași (Strada 1 Decembrie 1918), vernisajul expoziției „Prezențe” a pictorului Marius Frățilă. Artistul își caracterizează astfel lucrările: „compozitiile cu tematica – „Psihic Dinamic conțin ca elemente de inventar siluete și forme ale portretului propriu, aflate în continuă dinamică și transformare, pe care le-am dispus circular, pentru a evidenția faptul că, oricât de profund ar fi nivelul dezvoltării personale, stările psihice și emoțiile au fluctuații perpetue”.

„Matrici si lirice II” este titlul expoziției lui Teodor Arghir. Vernisajul va avea loc la ora 18,30, la Galeria Căminul Artei – etaj din București (Strada Biserica Enei). Expozitia va fi deschisă pâna pe 26 mai. În matematici, o matrice este o aranjare rectangulară sau un tabel care conține numere, simboluri sau expresii, aranjate în rânduri și coloane – reprezentând un obiect matematic, sau o proprietate a acestui obiect. Proiect amplu din punct de vedere al sursei de inspirație și al materialului informativ, al posibilităților tehnice de reprezentare, precum și flexibilitatea modalităților de abordare a limbajului artistic, “Matrici și Lirice” se prezintă în forma de față ca o deschidere de drum, fiind o primă parte din lumea infinită a matricilor ce se lasă a fi descoperite sub formă artistică.

Centrul Artelor Vizuale – Galeria Căminul Artei – parter vă invită la ora 19, la vernisajul expozitiei de pictura „SPAȚIAL”, unde Angelica Alexa si Marcel Duțu sunt „constructori” de spații noi și „demolatori” de cele autolimitative.

Asociația Culturală „Curierul de Vâlcea” în parteneriat cu Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, cu Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” și cu Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, organizează în cadrul celei de-a XII-a ediții a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”, la ora 16ꓽ00, în curtea interioară a Muzeului de Artă „Casa Simian” din Râmnicu Vâlcea (Str. Carol I, nr. 25), vernisajul expoziției de pictură „Anotimpuri” a artistei Dalia Bialcovski. Seria de evenimente culturale vâlcene va continua la ora 17ꓽ00, în Galeria Artex (Calea lui Traian), cu deschiderea expoziției personale „Atingeri”, a artistului Florin Constantinescu, organizată de Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea și cu Asociația Culturală „Pianoforte”.

La 17.00, va avea loc la Galeria „Nouă” din cadrul Galeriei Frunzetti, din Bacău (str. Nicolae Bălcescu, nr.12), vernisajul expoziției “Sonorități cromatice” realizat de artistul plastic Mihai Coțovanu, membru UAPR Iași Lucrările se vor afla pe simeze pana pe 31 mai.

Marți 16 mai, la ora 18,30, va avea loc la Galeria Occidentului din București (str. Ernest Broșteanu, nr.33a), vernisajul expoziției „Gestual” a pictorului Eugen Vasile Iovan.

Miercuri17 mai, la ora 18:30, la Galeria Orizont din București (Bulevardul Nicolae Bălcescu 23A) va avea loc vernisajul celei de-a XI-a ediţii a proiectului internaţional WEST MEETS EAST – A Cultural Book Exchange. Născut din nevoia de colaborare artistică internaţională, “WEST MEETS EAST – A Cultural Book Exchange” a inspirat artişti, cadre didactice şi studenţi ai diferitelor universităţi de artă din ţară şi din străinătate. La ediţia actualӑ participӑ 99 de artiști din: România, SUA, Italia, India, Argentina, Germania, Olanda și Polonia. Perioadӑ expunere: 17 mai – 15 iunie 2023. Curatori: Daniela Frumușeanu și Bogdan Hojbotӑ.

Galeria de Artă “Ion Irimescu” din Suceava (str.Ciprian Porumbescu,nr.1) găzduiește la ora 17 vernisajul expoziției “Ecouri” a artistului Sergiu Grapă. Prezintă Camelia Sadovei – președinta Filialei Suceava a UAP, iar critica va fi semnată de Delia Ioana Leizeriuc. Expoziția va fi deschisă până pe 31 mai.

Joi 18 Mai, la ora 19:00, Muzeul de Sculptură „Ion Jalea” din Constanța (Strada Arhiepiscopiei 26) vă invită la vernisajul expoziției „Artă la metru 3 6 9”, semnată de către artistul Ovidiu Felipov. Expoziţia „Artă la metru 3 6 9” face parte dintr-un proiect mai amplu. Evenimentul distruge graniţele cunoscute şi propune un nou concept de comunicare între artist şi publicul său. Ovidiu Felipov organizează un performing de serigrafie, dimensionat multimedia, un eveniment unic, consumabil, în cadrul căruia publicul are rolul principal, devenind păstrător al operei de artă şi construindu-şi propria poveste pornind de la iniţiativa artistului. Concret, fiecare dintre participanţi va primi o lucrare „la metru” şi o propunere de decriptare a unui mesaj, preluând astfel, din exterior, încărcătura simbolică a semnificaţiilor operei şi interiorizând-o. Pe parcursul celor doua ore, performingul de sunet va fi asigurat de asist.univ.dr. Adrian Hasna Preda.. Asistent proiect: asist.univ.dr. Răzvan Dragoş.

În perioada 18 – 31 mai, Galeria de Artă Ploiești (Piața Victoriei 4) va găzdui Salonul de de Primăvară organizat de Filiala Ploiești a Uniunii Atiștilor Plastici.

„Gesticular” este titul expoziției de grafică în care protagonist este Sebastian Rațiu. Vernisajul va avea loc la ora 13, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava (Strada Dragoș Vodă, 1). Prezintă dramaturgul Matei Vișniec și criticul de artă Petru Bejan.

Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Centrul de Cercetare Documentare și Promovare “Constantin Brâncuși”, organizează Joi 18. Mai 2023, ora 17.00, la Galeriile de Artă „Constantin Brâncuși „din Târgu Jiu (Str. Traian, nr. 27), vernisajul expoziției de pictură “M-am întâlnit cu mine”, a artistei Marinella Dumitrescu, membru al UAP din România, Filiala Pictură București. Cuvânt de deschidere: Georgiana Brandt. Curator: Mariana Frătița. Expoziția este deschisă publicului în perioada 18 -31 Mai.

30
/05
/24

Asociația Qolony - Colonia pentru artă și știință propune publicului din București AfterLand, o expoziție cu vernisajul pe data de 4 iunie, începând cu ora 19:00, găzduită de Rezidența9, în cadrul căreia sunt reunite lucrări ale unui grup internațional de artiști preocupați de intersecțiile dintre artă, știință și natură.

08
/05
/24

Echipa Asociației „Albert și zâmbete” este încântată să anunțe „Galeria terapiilor, ediția a treia”, un eveniment unic și inovator dedicat conectării, cunoașterii și inspirației, din credința în șansa copiilor cu nevoi speciale.

30
/04
/24

Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră în orașul celebrei Bienale de Artă, redeschizând vizitatorilor, după un deceniu un spațiu vechi de peste 900 de ani, cu o expoziție intens apreciată de critici, colecționari și iubitori de artă.

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.