„Everest”. Comerţ cu moarte
https://www.ziarulmetropolis.ro/everest-comert-cu-moarte/

CRONICĂ DE FILM Realizat de Baltasar Kormákur, „Everest” este un blockbuster inspirat din întâmplări reale. Un film ce chestionează transformarea ideii de aventură în afacere cu adrenalină şi oferă destule cadre spectaculoase, dar abordarea regizorului rămâne incoerentă.

Un articol de Ionuţ Mareş|13 septembrie 2015

După ce în 2013 ani s-a deschis cu „Gravity”, succesul uriaş al lui Alfonso Cuaron, Festivalul de la Veneţia a început în acest an tot cu un blockbuster (minimalist), realizat, justificat, în 3D şi înţesat de staruri.

Bazat pe fapte reale – o expediţie din 1996, încheiată cu mai multe victime, pe cel mai înalt munte din lume, -, „Everest” este regizat de islandezul Baltasar Kormákur. Un cineast care, după mai multe prezenţe în festivaluri cu primele sale filme, realizate în ţara natală, lucrează de câţiva ani la Hollywood.

„Everest” începe prin a livra rapid câteva date despre evoluţia escaladărilor acestui munte celebru şi despre contextul anilor `90, când s-a petrecut tragedia. În special despre apariţia unor mici firme de ghizi profesionişti care ajutau, contra cost, grupuri restrânse de alpinişti amatori în încercarea de a ajunge în vârful Everestului.

Filmul îi urmăreşte pe membrii a două dintre aceste numeroase grupuri, de la pregătirile unuia dintre ele până la urcarea propriu-zisă, împreună cu cealaltă echipă, şi confruntarea cu teribilele pericole pe care le aduce muntele.

Prima parte are rolul de a introduce personajele, de a permite spectatorului să se familiarizeze parţial cu ele, de a le oferi unora dintre ele un background familial, de a le pune în spate ceva bagaj psihologic şi emoţional ce ar urma să fie exploatat ulterior.
Până în acest punct, este o derulare convenţională, care nu iese din tiparele unui film de serie (de exemplu, cel care se va dovedi protagonistul, jucat de Jason Clarke, lasă acasă o soţie însărcinată, interpretată de Keira Knightley).

„Everest” câştigă însă imediat în altitudine, odată cu scenele, foarte apropiate de o tratare documentaristică (unele au fost filmate în locaţiile reale), care dau seama de ceea ce părea să fi devenit o astfel de aventură: o aglomerare de alpinişti care concurează între ei sau stau la coadă pentru a trece prin anumite locuri sau a prinde cele mai potrivite zile de a ataca vârful.

Această abordare chestionează, din păcate timid, transformarea într-o afacere a unei aventuri riscante, la care doar puţini iniţiaţi (cum ar fi cei doi conducători, jucaţi de Clarke şi de Jake Gyllenhaal) ar avea dreptul să aspire. Comerţ cu adrenalină şi moarte.

Perspectiva critică (accentuată, de pildă, şi prin faptul că unele dintre personaje dau semne uşoare că nu ar fi pe deplin pregătite de o asemenea încercare) este însă abandonată în curând şi lasă loc unui film despre eterna, cum se spune, „confruntare a omului cu natura”, despre solidaritate şi slăbiciuni.

Nu înainte ca Baltasar Kormákur să bifeze şi întrebarea esenţială într-o astfel de situaţie: De ce aleg aceşti oameni să facă ceea ce fac, riscându-şi viaţa? Ea este lansată de un jurnalist implicat în expediţie, celebrul Jon Krakauer (Michael Kelly), însă motivele, rostite doar de câţiva dintre participanţi, nu au cum să pară altfel decât superficiale.

Mai potrivit ar fi fost ca răspunsurile să fi fost sugerate, de exemplu, printr-o mai atentă şi prelungită descriere vizuală a frumuseţii şi atracţiei a ceea ce se presupune a fi Everestul, care ar fi ţinut loc de explicaţie. E drept, nu lipsesc scenele în care camera relevă, în travelinguri lungi, geografia muntelui. Folosirea tehnicii 3D îşi găseşte îndreptăţirea – înălţimile şi adâncimile, pantele abrupte şi vârfurile înzăpezite, norii şi relaţia lumină-întuneric creează un spaţiu special.

În acelaşi timp însă, paradoxal, 3D-ul, a cărui menire ar fi o reconstituire cât mai fidel-senzorială a realităţii, ratează pe alocuri în a reda raporturile spaţiale exacte. Prin urmare, artificialul iese uneori în evidenţă, oamenii fiind înfăţişaţi disproporţionat de mici, la fel cum un elicopter ajuns pe munte aduce cu unul de jucărie.

În partea sa finală, filmul se concentrează pe încercările de supravieţuire ale personajelor. Deşi cineastul islandez pare a ne împinge să empatizăm cu aventurierii, aflaţi în momente dificile, strategia sa rămâne una neclară: atât timp cât nu insişti asupra a ceea ce îi determină cu adevărat pe unii oameni să-şi rişte astfel viaţa, e greu să ceri compasiune pentru ei atunci când se află în situaţii de pericol. Încercarea de acroşaj emoţional eşuează aproape garantat. Iar actul lor arată ca unul gratuit şi dificil de înţeles de cei din afară.

Distribuit de Ro Image 2000, „Everest” va putea fi văzut în cinematografe începând cu 18 septembrie.

INFO

Everest (Marea Britanie, SUA, Islanda, 2015)

Regie: Baltasar Kormákur

Distribuţie: Jason Clarke, Josh Brolin, Jake Gyllenhaal, Sam Worthington, Emily Watson, Elizabeth Debicki, Keira Knightley, Robin Wright, Clive Standen

Rating: ●●●○○



20
/08
/14

Filmele scurte care au avut cel mai mare impact la public în 2013 și 2014 se reunesc sâmbătă, pe 30 august, la Teatrul de Vară Herăstrău. ShortsUP În Parc aduce sub cerul liber o colecție de scurtmetraje ce a strâns un număr record de emoții, aplauze și hohote de râs pe parcursul ultimilor doi ani.

19
/08
/14

Actriţa americană Diane Keaton va primi, în această toamnă, premiul Golden Icon pentru întreaga carieră, la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Zurich, Elveţia (25 septembrie - 5 octombrie).

19
/08
/14

Prima ediţie a Festivalului de film inspiraţional din România, va avea loc în perioada 25-28 septembrie 2014, în Bucureşti, la Noul Cinematograf al Regizorului Român. Invitatul special al acestei prime ediţii este Maia Morgenstern.

18
/08
/14

Între 3 şi 12 octombrie, cel mai dinamic şi îndrăgit festival de film din Bucureşti se întoarce pentru cea de-a noua ediţie. În deschidere va rula animația The Boxtrolls, proiectat în premieră în Europa de Sud-Est.

18
/08
/14

Lungmetrajul "Remote Control", de Byamba Sakhya, a câştigat marele trofeu la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care s-a desfăşurat între 12 şi 17 august, în Bucureşti, la arena Verde Stop şi Cinema Studio.

17
/08
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Realizat într-o libertate mult mai mare pentru televiziunea iugoslavă în 1978, „Salonul nr. 6”, după scrierea omonimă a lui Anton Cehov, este denunţarea directă a sistemului totalitar pe care Lucian Pintilie nu a putut-o pune în practică în România.

15
/08
/14

Lungmetrajul "O vară de neuitat", de Lucian Pintilie, va fi proiectat la cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, din localitatea Cetate din judeţul Dolj, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la realizarea coproducţiei româno-franceze. Regizorul filmului, unul dintre invitaţii speciali ai festivalului, va fi prezent la eveniment.

14
/08
/14

În această seară, de la ora 22.40, Ana Ularu va putea fi văzută, la Arena Verde Stop din Bucureşti, în scurtmetrajul L1-L5, în cadrul Festivalului de Film Anonimul (intrarea liberă).

14
/08
/14

Razvan Vasilescu s-a nascut pe 14 august 1954, la Ploiesti. Actor de film, teatru şi televiziune, Vasilescu s-a apucat de actorie după ce l-a vazut pe Jean Gabin la televizor: „Aveam vreo 7-8 ani, priveam la televizor si l-am vazut pe Jean Gabin. Si-atunci am zis: Vreau sa ma fac ca asta! Artist de cinema!"

14
/08
/14

Cainele japonez, debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este propunerea României la ediţia din 2015 a premiilor Oscar, la categoria "cel mai bun film străin". „Este un film bun şi fără să fie premiat la Oscar”, glumeşte Victor Rebengiuc.

13
/08
/14

"Minuni/ Le meraviglie", filmul recompensat cu marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes 2014 şi în care rolul principal este interpretat de românca Alexandra Lungu, a deschis, marţi seară, Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul de la Bucureşti.