Evgheni Vodolazkin revine în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/evgheni-vodolazkin-revine-%c3%aen-rom%c3%a2nia/

Evgheni Vodolazkin, unul dintre cei mai importanţi şi îndrăgiţi scriitori, revine în România, în perioada 24–28 octombrie, la invitaţia Editurii Humanitas Fiction şi a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara – FILTM 2019.

Un articol de Liliana Matei|19 octombrie 2019

Tradus în peste 30 de limbi, Evgheni Vodolazkin a primit cele mai prestigioase premii literare din Rusia: Premiul Bolșaia Kinga (Marea Carte) pentru romanele Laur (2013) și Aviatorul (2016), Premiul Iasnaia Poliana (Premiul Lev Tolstoi) pentru romanul Laur (2013), Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) pentru romanul Brisbane (2019) și Premiul Soljenițîn pentru întreaga operă (2019).

Evgheni Vodolazkin este creatorul unui univers literar unic în care teme precum timpul, iubirea, libertatea și memoria sunt tratate în mod sclipitor, cu un registru stilistic al cărui ritm își păstrează intactă capacitatea de a surprinde mereu cititorul. În România, romanele lui Evgheni Vodolazkin, publicate în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, s-au vândut până în prezent în peste 60.000 de exemplare.

Programul evenimentelor de la Timișoara, București și Brașov:

Timișoara – joi, 24 octombrie, ora 19.00

Evgheni Vodolazkin invitat al Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara – FILTM, ediția a VIII-a, cu tema „Libertatatea între istorie și literatură“

Lectură publică alături de scriitorii José Luís Peixoto și Lucian Dan Teodorovici

Moderator: Mihaela Dedeoglu

Muzeul de Artă din Timișoara, Sala Barocă, Piața Unirii nr. 1

București – vineri, 25 octombrie, ora 19.00

Lansarea romanului „Brisbane” și sesiune de autografe

Participă: Evgheni Vodolazkin, Ioana Bâldea Constantinescu, Marian Voicu și Denisa Comănescu

Librăria Humanitas de la Cișmigiu, bd. Regina Elisabeta nr. 38

Acces gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza rezervării prin Eventbook

Brașov – sâmbătă, 26 octombrie, ora 13.00

Evgheni Vodolazkin la Bookfest Brașov

Lansarea romanului „Brisbane” și sesiune de autografe

Participă: Evgheni Vodolazkin, Adrian Lăcătuș, Denisa Comănescu și Mihail Vakulovski

Aula Universității Transilvania, str. Iuliu Maniu nr. 41A

București – luni, 28 octombrie, ora 18.30

Evgheni Vodolazkin în dialog cu Marius Constantinescu

Sesiune de autografe

Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“, str. Boteanu nr. 1

Acces gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza rezervării prin Eventbook

„Brisbane”, cel mai recent roman al scriitorului Evgheni Vodolazkin, a apărut în luna octombrie în colecția „Raftul Denisei“, în traducerea Adrianei Liciu.

„Cred că mesajul romanelor mele este acesta: «Nu te lăsa pradă disperării». El se aude şi în „Brisbane”, în care eroul principal pierde sensul vieţii; dar viaţa e mai cuprinzătoare decât sensul ei”, crede Evgheni Vodolazkin

La 50 de ani, Gleb Ianovski, un virtuoz al chitarei recunoscut internațional, născut la Kiev, cu studiile făcute la Sankt-Petersburg și care cunoaște succesul la München, e diagnosticat cu boala Parkinson. Un autor rus întâlnit întâmplător vrea să-i scrie biografia, și astfel Gleb pornește pe firul amintirilor, în încercarea de a găsi un nou sens existenței sale. Tot întâmplarea îi prilejuiește întâlnirea cu Vera, fiica de 13 ani a unei iubite din tinerețe, extrem de talentată la pian, și ea măcinată de o boală gravă. Conceput pe două voci, a muzicianului și a biografului său, pendulând între prezent și trecut, „Brisbane” e un roman simfonic în care moartea e învinsă nu prin muzică, nici prin iubire, ci prin puterea memoriei și a cuvântului.

„Cu orașul Brisbane propriu-zis romanul meu nu are nici o legătură; altfel nu i-aș fi dat acest titlu“, declara Vodolazkin într-un interviu. Și totuși Brisbane e cheia întregii povești.

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

În imprintul Armada de la Nemira, prezent de cinci ani pe piața de profil, sunt publicate cărțile celor mai importanți autori de SF, Fantasy & thriller din lume: George R. R. Martin, Stephen King, Frank Herbert, Ursula K. LeGuin.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.