Evocare Henriette Yvonne Stahl, la Muzeul Național al Literaturii Române
https://www.ziarulmetropolis.ro/evocare-henriette-yvonne-stahl-la-muzeul-national-al-literaturii-romane/

Muzeul Naţional al Literaturii Române vă invită joi, 12 martie 2020, de la ora 15.00, în Sala Perpessicius a sediului din Str. Nicolae Creţulescu nr. 8, la o „Evocare Henriette Yvonne Stahl”. Participă: Elena Zaharia-Filipaş, Bianca Burţa-Cernat, Simona-Grazia Dima, Nina Corcinschi şi Irina Stahl.

Un articol de Liliana Matei|1 martie 2020

Prozatoarea şi traducătoarea Henriette Yvonne Stahl s-a născut la 9 ianuarie 1900, la Saint-Avold, în Lorena, Franţa. Fiica Alexandrinei Blanche Boeuve, profesoară, şi a lui Henric (Henri) Stahl, profesor şi literat, este sora sociologilor Henri H. Stahl şi Şerban Voinea, cu cel din urmă doar prin mamă, conform „Dicţionarului general al literaturii române”.

A sosit în ţară în 1901, urmând cursul primar şi liceul în particular. În 1925 a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. În 1921, a debutat cu poeme în proză la „Flacăra”. În 1924 a participat la un concurs de proză al ziarului „Dimineaţa”, unde a prezentat romanul „Voica” – cronica unei familii ţărăneşti dintr-un sat situat la confluenţa Neajlovului cu Argeşul. Romanul, recomandat de G. Ibrăileanu, a apărut în „Viaţa Românească”, fiind apreciat şi de N. Iorga. La propunerea lui Ibrăileanu, lucrarea, editată în volum în acelaşi an, i-a adus tinerei scriitoare Premiul Societăţii Scriitorilor Români. Cu a doua carte, de această dată o culegere de nuvele, „Mătuşa Matilda” (1931), autoarea trece din lumea satului în spaţiul citadin, interesul său deplasându-se de la social la psihologic. Au urmat romanele „Steaua robilor” (1934), „Între zi şi noapte” (1941), „Marea bucurie” (1947), „Fratele meu, omul” (1965). Către sfârşitul carierei scriitoriceşti, s-a întors la nuvelistică, în 1969 apărând culegerea de nuvele „Nu mă călca pe umbră”. În 1970 a apărut volumul de versuri „Orizont, linie severă (1940-1967)”. A mai semnat romanele „Pontiful” (1972), „Lena, fata lui Mărgărit” (1977), „Drumul de foc” (1981).

Ieronim Şerbu scria despre autoare în „Vitrina cu amintiri”, Ed. Cartea Românească, 1973: „Pe Henriette Yvonne Stahl a adus-o Isaiia Răcăciuni la cenaclul lui Lovinescu. De cum a intrat în salon, apariţia ei ne-a amuţit pe toţi, de emoţie şi admiraţie. Era o apariţie strălucitoare, cu gâtul alb şi înalt de lebădă, cu nările înţepate, cum spunea Mateiu Caragiale. Decolteul rochiei, de culoarea vişinei putrede, braţele goale dezvăluiau o carnaţie delicată, cu frăgezimi de crin imaculat. Spre uimirea şi încântarea ascultătorilor, această superbă apariţie feminină se dovedea şi o scriitoare de mari intensităţi psihologice şi de rafinaţii intelectuale”.

Foarte bună cunoscătoare a limbii franceze, şi-a tradus singură o parte dintre cărţi, publicându-le în Franţa. A scris direct în franceză romanul „Le Témoin de l’Eternité” (1975). A tradus mult din literatura universală. În 1931, Henriette Yvonne Stahl s-a căsătorit cu scriitorul Ion Vinea (n. 17 aprilie 1895 – m. 6 iulie 1964), alături de care va rămâne 14 ani, pentru ca, în 1952, să devină soţia unui alt scriitor, mult mai tânărul Petru Dumitriu (n. 8 mai 1924 – m. 6 aprilie 2002), de care va divorţa în 1957. În 1981, scriitoarei i-a fost decernat Premiul Special al Uniunii Scriitorilor.

Henriette Yvone Stahl a trăit 84 de ani.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

În imprintul Armada de la Nemira, prezent de cinci ani pe piața de profil, sunt publicate cărțile celor mai importanți autori de SF, Fantasy & thriller din lume: George R. R. Martin, Stephen King, Frank Herbert, Ursula K. LeGuin.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.