EXCLUSIV Aventuri în Republica Moldova, cu Mălăele şi Ivaşcu
https://www.ziarulmetropolis.ro/exclusiv-aventuri-in-republica-moldova-cu-malaele-si-ivascu/

Horaţiu Mălăele, George Ivaşcu şi Meda Victor. Trei actori, într-un turneu cu un spectacol jucat în româneşte. O mare prietenie călătoreşte 500 de kilometri şi ajunge pe o scenă, într-o Moldovă rusificată la fiecare colţ de stradă

Un articol de Dan Boicea|25 Aprilie 2013

Horaţiu Mălăele, George Ivaşcu şi Meda Victor. Trei actori, într-un turneu cu un spectacol jucat în româneşte. O mare prietenie călătoreşte 500 de kilometri şi ajunge pe o scenă, într-o Moldovă rusificată la fiecare colţ de stradă.

Totul începe cu o îmbrăţişare. La minus 2 grade, chiar în faţa teatrului în care joacă în viaţă rolul de director, actorul George Ivaşcu ia pe sus o femeie frumoasă. Pe trotuarul din faţa Teatrului Metropolis din Bucureşti se află acum doi prieteni, George Ivaşcu (tipul cu îmbrăţişarea) şi Meda Victor (femeia îmbrăţişată). Şi bagajele lor. Pregătite pentru un drum lung, până la Bălţi, în Republica Moldova.

E frig chiar şi pentru un sfârşit de martie, iar până la Bălţi sunt aproape 500 de kilometri. Actorii George Ivaşcu, Horaţiu Mălăele şi Meda Victor vor parcurge această distanţă cu acelaşi microbuz. Maşina îi va duce până în faţa Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“. Aici, ei vor juca în spectacolul „Podu`“, după un text de Paul Ioachim. Românii din Bălţi îi vor aplauda. Toată lumea va fi fericită. Sau cel puţin ăsta e planul. Dar planul acestei fericiri fără cusur este stricat repede de o neglijenţă.

Un telefon pierdut

Plecăm la drum. Reporter, sunetist, actori, organizatori (din partea Institutului Cultural Român) şi şofer. La ieşirea din Bucureşti oprim să băgăm benzină şi să luăm pufuleţi, iar Horaţiu Mălăele îi alimentează pe angajaţii benzinăriei cu autografe. Pe drum, George Ivaşcu îşi dă seama că şi-a pierdut telefonul mobil. Întoarcem repede la benzinărie, căutăm peste tot, îi întrebăm chiar şi pe angajaţii pe care i-am auzit şoptind „lasă-i, dragă, că actorii au oricum bani“, dar plecăm resemnaţi. Nici urmă de telefon. Însă! Zece kilometri de tăcere mai încolo se întâmplă ceva. Ivaşcu vrea să-şi pună pălăria pe cap şi găseşte acolo o minune (a tehnologiei), telefonul său mobil. Iar buna dispoziţie e restabilită.

Cum a ajuns Mălăele milionar în dolari într-un microbuz

Drumul din faţa noastră e lung, mergem „tare“, dar foamea e mai rapidă şi ne prinde din urmă. Parcăm lângă un restaurant şi ne dregem cu câte o ciorbă. Pentru Mălăele şi Ivaşcu, neapărat cu ardei iute şi pâine prăjită. Mălăele face caricaturi pe şerveţele şi intră într-o competiţie de bancuri cu chelnerul cârciumii. Actorul câştigă detaşat şi îi dă lovitura de graţie printr-un autograf care îl lasă fără replică şi mut de admiraţie.

Horaţiu Mălăele şi George Ivaşcu, pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“ din Bălţi

Plecăm mai departe. În microbuz, Mălăele spune zeci de bancuri şi îşi omoară plictiseala cu jocuri de perspicacitate pe iPad. Are moral de învingător, nu concepe să piardă, iar la „Vrei să fii milionar“ ajunge mereu aproape de milionul de dolari. Îl şi câştigă, răspunzând „Colosseum“ la întrebarea de un milion. Ascultăm cântece ţigăneşti ruseşti, moment în care Mălăele mărturiseşte că iubeşte limba rusă. Mai aflăm de la el încă un lucru: „Căsătoria este principala cauză a divorţului“. Râsul devine un fel de combustibil care pune oboseala pe fugă.

Muzica vie şi rusificarea tehnologiei

Peste alte câteva ore ajungem la graniţa cu Republica Moldova. Stăm o oră în vamă, deşi e o singură maşină în faţa noastră. Ni se înapoiază paşapoartele şi intrăm în Republica Moldova, prin vama Sculeni. Primul contact cu ţara: un drum ciuruit de gropi, case sărăcăcioase, pe stâlpi anunţuri în româneşte şi în ruseşte. O oră mai târziu intrăm în Bălţi, căutând hotelul de două stele prin beznă. Ne rătăcim rapid şi le cerem ajutorul localnicilor. Vorbim în româneşte. Ei ne înţeleg, dar ne răspund în ruseşte.

La hotel, primul lucru pe care îl observăm este un panou în care scrie, în româneşte, „muzică vie“. Adică, în traducere în romgleză, muzică live. Mai încolo, un alt anunţ bilingv, al unui magazin de telefoane mobile: „Reparaţie telefoane mobile. Rusificare. Decodare“.

Ne lăsăm bagajele şi căutăm un restaurant pe lângă hotel, ca să ne astâmpărăm foamea, după zece ore de drum. Singurul restaurant pescăresc din zonă este complet gol, vineri seara, la ora 9, şi nici nu are peşte. O singură bucătăreasă face repede nişte fripturi. În sală e frig, pentru că în Bălţi se face masiv economie la curent. De exemplu, aripile mai puţin folosite ale hotelului sunt lăsate în beznă totală.

La restaurant, Ivaşcu şi Mălăele se ţin de bancuri, iar Meda Victor plusează fin, cu câte o poantă bine ţintită. Mălăele îşi aduce aminte cum a fost şocat, în India, de contrastul dintre sărăcie şi opulenţă. Spune că nu s-ar mai întoarce vreodată acolo.

Fără ochelari în Zanzibar

Mălăele povesteşte cum a schimbat el trei avioane, cum a zburat peste Kilimanjaro şi, după 16 ore, ajuns în Zanzibar, şi-a rupt ochelarii. Da, chiar acolo, în locul ăla „absolut feeric, divin, de ziceai că e Eden“. Bineînţeles, a fost distrus, aşa că a trebuit s-o ia la pas prin oraşul vechi, Stone Town, să se strecoare pe nişte străduţe sinistre, pline doar de bărbaţi, şi să ajungă la atelierul unui localnic. I se întâmplase tocmai atunci să nu ia două perechi de ochelari la el. Şi mai şi pierduse o lentilă de contact în timp ce curăţa nişte peşte.

Click pe video pentru a vedea mai multe fotografii

În faţa atelierului a început să se roage de un om să-i repare ochelarii; i-a arătat prin semne că e distrus, că trebuie lipiţi repede… că trebuie să facă ceva! Omul s-a uitat la Mălăele şi l-a întrebat dacă vrea o reparaţie rapidă. Actorul a dat din cap, i-a spus că nu mai poate aştepta, că nu vede… „Bine, dar asta costă“, l-a avertizat omul. Mălăele era fiert, dar i-a spus că dă oricât, numai să-şi vadă ochelarii sănătoşi din nou. Meşterul a stat un pic pe gânduri şi i-a comunicat, foarte ferm, preţul: 3 dolari americani. Mălăele a băgat mâna în buzunar şi i-a dat mult mai mult decât ar fi sperat localnicul, făcându-l pe om fericit.

Mălăele face cinste

Ne trezeşte la realitate atât finalul acestei povestiri despre îmbogăţirea subită a unui localnic din Zanzibar cât şi un anunţ destul de brutal: „Noi peste 15 minute închidem“. E un avertisment din partea chelneriţei. Aceeaşi chelneriţă care fusese atât de bulversată de comenzile în limba română încât George Ivaşcu a trebuit să-i explice prin semne că avem nevoie de şase salate. „Nenorocirea este că peste 15 minute trebuie să ne închideţi şi pe noi, pentru că nu avem cu ce să plătim“, glumeşte Mălăele. Chelneriţa nu râde. Primim nota de plată în limba rusă.

În România, unii chelneri pun pe nota de plată, la sfârşit, un DM scurt, taxat variabil, cu 10 sau 15 lei şi mizează pe neatenţia convivilor. DM înseamnă „dacă merge“. Dacă merge, îi dai ca prostul chelnerului 15 lei în plus. În Republica Moldova, deoarece nota era în limba rusă, nu am putut intui dacă acel DM era proliferat şi de vecinii noştri. Mălăele însuşi şi-a asumat riscul şi a plătit toată nota. De fapt, Mălăele a plătit masa cam peste tot, găsind tot felul de motive: ba că e fericit, ba că a împlinit nu ştiu câţi ani de căsnicie, ba că aşa a avut el chef.

Taximetrist la bariera limbii

În Bălţi, preţurile sunt mult mai mici ca în Bucureşti. La orice. Taximetristul care i-a plimbat vreo două străzi pe Mălăele, Ivaşcu şi Meda Victor se face tot timpul că nu înţelege, deşi ascultă un radio românesc. La sfârşit, e întrebat dacă vorbeşte româneşte. „Vorbesc limba moldovenească“, le răspunde şoferul.

Piaţa din Bălţi arată ca o piaţă românească din anii `80, doar că aici, din fericire, există şi alimente. S-ar putea turna lejer un film aici. Atmosfera e perfect cenuşie: cântare vechi, vânzătoare îmbrăcate cu şase pulovere puse unul peste altul şi cu halat alb peste.

Horaţiu Mălăele, Meda Victor şi George Ivaşcu, spectatori în sala Teatrului Naţional din Bălţi

Hotelul „Bălţi“, de două stele, care are structura şi organizarea unui cămin de nefamilişti, e la doi paşi de Teatrul Naţional din Bălţi, la rândul lui o construcţie masivă, lăsată moştenire de sovietici, înainte de destrămarea URSS-ului. Teatrul are un aer trist, care aminteşte de prăbuşirea unei epoci. Cu o oră înainte de spectacol, oamenii sunt strânşi deja în faţa clădirii, aşteptând să intre în sala mare, de 584 de locuri. Scaunele au căşti, pentru traducere din româneşte în rusă.

Meda Victor şi Horaţiu Mălăele, la machiaj, în cabina actorilor, înainte de spectacol

Un spectacol rodat

Înainte de spectacolul „Podu`“, Mălăele şi Ivaşcu verifică scena Teatrului Naţional din Bălţi şi fac câteva probe de sunet şi de lumină. Totul e în regulă. Se întorc la cabină şi se îmbracă. Râd mult, sunt relaxaţi, sunt experimentaţi. Au jucat acest spectacol de peste 100 de ori, în România, în Canada, Israel, Germania şi în multe alte locuri.

George Ivaşcu şi Meda Victor

Meda Victor, în cabina actorilor

Meda Victor, Horaţiu Mălăele şi George Ivaşcu, cu cinci minute înainte de începerea spectacolului

Se apropie momentul în care cortina va fi ridicată. Ivaşcu şi Meda Victor intră primii în scenă, lăsându-l pe Mălăele singur în cabină. Mălăele se lasă fotografiat şi mă invită la un „Vrei să fii milionar rapid“, pe iPhone. Răspundem blitz şi ajungem până la întrebarea de un milion, pe care n-o ştim. Apoi, Mălăele se ridică, îşi ia valiza grea de lemn şi intră în scenă, devenind altcineva.

Meda Victor, Horaţiu Mălăele şi George Ivaşcu, în spectacolul „Podu`“, la Naţionalul din Bălţi

Publicul râde cu poftă, toată lumea aplaudă, toată lumea e fericită. Deci, până la urmă, planul de la începutul articolului a fost respectat.

La recepţia de după spectacol, directorul teatrului, Anatol Răcilă, îi priveşte pe actorii români şi le spune entuziasmat: „Nu sunteţi fudui, asta e o chestie extraordinară!“. Mălăele, Meda Victor şi George Ivaşcu îşi fac poze cu trupa tânără a teatrului.

Plecăm din Bălţi în dimineaţa imediat următoare, foarte devreme, pentru că Mălăele are un spectacol la care trebuie să ajungă. La graniţă, o vameşă ne întreabă dacă avem ceva de declarat, iar Ivaşcu face o glumă: „Când aveam 16 ani…“.

Ajungem în Bucureşti seara, târziu, şi maşina ne lasă în faţa Teatrului Metropolis, locul în care a început totul.

Fotografii: Dan Boicea/Ziarul Metropolis

Turneul, organizat de Institutul Cultural Român, a avut loc în cadrul evenimentului „95 de ani de la Unirea Basarabiei cu Ţara“.

09
/12
/18

TOP Am ales cele mai relevante filme românești ale anului, din cele 25 de titluri de ficțiune care au ajuns în 2018 în cinematografe. Nu a fost un an rău: cinema-ul românesc a continuat să impresioneze în festivaluri, iar unul dintre filme, „Moromeții 2”, a stabilit chiar un record de spectatori.

21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.

30
/09
/18

Festivalul de film documentar fARAD propune la cea de-a 5-a ediție, care se desfășoară anul acesta în perioada 3-7 octombrie la Cinema Arta, o selecție de 12 filme inspirat selecționate, proiectate în prezența realizatorilor și conectate, mai mult decât oricând, la realitate. Tema acestei ediții este Trup/Suflet.

06
/08
/18

PREVIEW Am intrat în a doua jumătate a anului, iar cinematografia română se pregătește pentru filmele toamnei. Aproape 20 de titluri ar urma să ajungă pe marile ecrane, printre care unele semnate de Paul Negoescu, Radu Jude, Tudor Giurgiu, Radu Muntean sau Stere Gulea. „Touch Me Not” rămâne pentru 2019.

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

02
/04
/18

ANCHETĂ Continuăm demersul de a vi-i prezenta pe unii dintre cei mai promiţători tineri regizori români de film ai momentului. Nu au debutat încă în lungmetraj, dar sunt şanse mari – scurtmetrajele lor stau deja mărturie – să tot auzim de următorii cinci cineaști în anii care vor veni: Radu Matei Bărbulescu, Cecilia Felméri, Cristina Haneș, Luiza Pârvu și Andrei Răuțu.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.

30
/12
/17

SPECIAL Cinema-ul de autor nu a murit, aşa cum îl deplâng cinefilii nostalgici. Se fac în fiecare an multe filme foarte bune – o arată şi topul celor mai reuşite titluri de ficţiune văzute în 2017. Poate că se găsesc mai greu, dar ele există şi aşteaptă să fie descoperite.

11
/12
/17

SPECIAL Anul 2017 nu a fost nici rău, dar nici extraordinar de bun pentru cinematografia română - nici un foarte mare film. 20 de filme de ficţiune lansate în săli, trei documentare bune, câteva prezenţe în festivaluri (însă fără Cannes), surprinzător de multe debuturi şi câţiva actori foarte tineri şi promiţători.

01
/06
/17

PREVIEW Începe a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (2-11 iunie). Pentru că la un eveniment cinematografic atât de mare este esenţial să ştii ce filme vrei să vezi sau merită văzute, Ziarul Metropolis vă propune un ghid.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

Page 1 of 41234