EXCLUSIV Cele mai aşteptate filme româneşti din 2023
https://www.ziarulmetropolis.ro/exclusiv-cele-mai-asteptate-filme-romanesti-din-2023/

Ancheta se concentrează doar pe filmul de autor/de festival şi nu are pretenţia că epuizează toate titlurile importante – probabil vor mai apărea surprize.

La ficţiune sunt cuprinse totuşi marea majoritate a filmelor cu şanse ridicate să aibă cel puţin premiera mondială în 2023 (unele vor fi distribuite şi în cinematografe în acest an, după proiecţia într-un festival internaţional; altele sunt anunţate deja cu lansarea direct în săli).

În cazul documentarelor, situaţia e mai imprevizibilă (producţia se poate prelungi; distribuţia în cinematografe nu este garantată) şi informaţiile sunt mai dispersate şi mai greu de adunat, aşa că ancheta cuprinde, inevitabil, doar câteva titluri.

* acolo unde a fost deja stabilită premiera mondială într-un festival sau lansarea în săli, aceasta este menţionată la finalul fiecărei prezentări

* la cele mai multe filme, sunt incluse atât sinopsisul, cât şi un statement al regizorului; în unele cazuri, însă, cele două sunt contopite

 

FILME DE FICŢIUNE  

 

„Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii” – Radu Jude

„Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii” (titlul citează un aforism de Stanislaw Jerzy Lec) e un film de gen (jumătate comedie, jumătate road-movie) despre muncă, exploatare, oboseală și moarte. În egală măsură, e și despre complicata problemă a construcției imaginilor în epoca noastră. Toate astea se află la un prim nivel, la suprafață, cum se spune – iar filmul nu are un al doilea nivel, e complet lipsit de profunzime. Ilinca Manolache, Ovidiu Pîrșan și Nina Hoss joacă rolurile principale – Radu Jude

 

„Familiar” (titlu de lucru) – Călin Peter Netzer

Sinopsis: Dragoș Binder este un regizor român de etnie germană. El și familia lui trăiesc în România. Dragoș vrea să facă un film despre emigrarea lui și a părinților lui în anii ’80, în Germania. Dragoș decide să scrie scenariul cu o fostă iubită, iar această colaborare devine o problemă pentru partenera de viață actuală a lui Dragoș. Construit cu meticulozitatea unei investigații detective, filmul dezvăluie infidelitățile din trecut ale părinților săi și relațiile disfuncționale pe care Dragoș le are cu oamenii importanți din viața sa. Suntem atrași în intimitatea intolerabilă a familiei Binder și asistăm la procesul care îl obligă pe Dragoș să se vadă pe sine: omul care îi rănește și îi folosește pe cei din jurul lui, încercând să dea viață unui film.

„Familiar” este un film despre căutare, adevăr și identitate. Eroul principal al filmului – și creatorul lui totodată -, Dragoș Binder, devine spectatorul propriei vieți și putem intui că, la fel ca spectatorul, Dragoș își află sensurile abia după ce filmul s-a încheiat – Călin Peter Netzer

 

„Boss” – Bogdan Mirică

Sinopsis: Bogdan, un șofer de ambulanță metodic și inteligent, participă la un jaf armat alături de alți trei bărbați pe care abia îi cunoaște. Deși inițial pare că cei patru vor scăpa neprinși, lumea lui Bogdan se răstoarnă dramatic când începe să suspecteze că unul dintre complici manipulează ancheta de după jaf. Prin urmare, începe să investigheze minuțios, aproape compulsiv, care ar putea fi ramificațiile acestui fapt – dar pe măsură ce se apropie de identitatea complicelui suspect, Bogdan se afundă și mai tare într-o spirală a fricii și a paranoiei care îi va afecta existența pe toate planurile.

La un prim nivel, „Boss” este un heist movie. Dar mai mult decât atât, m-a interesat să fac un film despre heist movie-uri. Să iau tropii genului și să mă joc cu ei – uneori exagerându-i, alteori reducând diverse elemente narative la minim, în ideea că odată ce le va identifica, spectatorul se va putea bucura atât de film cât și de demersul meu din spatele filmului. Dacă în „Câini” am reinterpetat genul western, cu „Boss” m-am dus către thriller/noir. Lumină, încadraturi, tipul de joc actoricesc – toate converg către această direcție. Și asta pentru că atunci când fac un film, mă gândesc nu numai cum se va raporta lumea la el, ci mai ales cum mă raportez eu la lume în momentul respectiv, prin intermediul filmului – Bogdan Mirică

* „Boss” va fi lansat în cinematografe la 21 aprilie, fiind distribuit de Bad Unicorn.

 

„Gefilte Fisch” – Andrei Cohn

Sinopsis: Săptămâna Mare, în jurul anului 1900, undeva în România. Relaţia tensionată dintre hangiul evreu Leiba şi Gheorghe, argatul lui, ajunge în punctul în care hangiul decide să-l dea afară pe acesta din urmă. Orgolios şi violent, Gheorghe îi promite lui Leiba că se va întoarce în noaptea de Paşte pentru a-si “regla” socotelile. Ameninţarea lui Gheorghe vine ca o ultimă picătură pe fondul încercărilor lui Leiba de a coabita cu mediul ostil, antisemit, al satului românesc de la începutul secolului XX, presiune care îl face pe hangiul evreu să facă cu greu diferenţa dintre pericolul real şi cel fabricat de angoasele lui. Este angrenat într-un puternic derapaj psihologic, care îl împinge pe drumul transformării de la victimă la agresor, un parcurs cu destinaţie extremă.

„Antisemitismul este revoltător, ca orice altă formă de discriminare. De aceea mă intrigă parcursul unei părți a populației evreiești de la condiția de victimă la cea de agresor. Care este posibilul traseu psihologic al celui persecutat de a trece de la o condiție la alta? De a recrea pentru altul condițiile care i-au alimentat drama în exact aceeași manieră. Cum contribuie și victima la rândul ei la acest circuit pandemic al răului. Nu este oare acest cerc vicios funest însăși dovada simplă a faptului că, înainte de a fi diferiți prin apartenența la o comunitate, sunt mai multe lucruri care ne unesc decât cele care ne despart? Chiar dacă, din păcate, nu numai dorința de a face bine ne este comună, ci și înclinația către rău. Nu cred că există o singură poveste care să ne ofere toate răspunsurile, dar cred în utilitatea uneia plină de contradicții și tensiuni, a cărei teză se autodinamitează, care repune problema în discuție și te face să ajungi la propriile tale păreri. Găsesc că îndoielile sunt mult mai utile decât certitudinile, atât spectatorilor cât și celor care fac filme. Povestea lui Leiba Zibal este suficient de particulară ca să nu conducă spre soluții stereotipe și suficient de ambivalentă pentru a nu fi părtinitoare. Este, astfel, un suport foarte bun pentru această cercetare. La primul nivel de lectură, filmul va avea mărcile unui thriller, dar nu de dragul unei anumite alcătuiri dramatice, ci ca expresie organică a „amenințării”, perspectivă din care privesc antisemitismul și care alimentează nivelul mai adânc al poveștii: parcursul tragic al Străinului, care își propune inițial să coabiteze cu mediul ostil și care apoi se îndreaptă fatal către crimă” – Andrei Cohn

 

„Sluga” – Marian Crişan

Sinopsis: E toamna anului 1944. Încercând să salveze cei doi cai ai familiei, un adolescent pornește într-o călătorie inițiatică traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

„Filmul porneşte de la amintirile bunicului meu, care avea 13-14 ani la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Am încercat să surprind aceea lume pierdută prin ochii unui adolescent care se maturizează în acei ani. În „Sluga”, una dintre temele centrale este războiul și ce înseamnă el pentru oamenii simpli, nu pentru soldații sau eroii de pe front. Sunt multe lucruri nespuse despre oamenii şi anii aceia în România. Prea puţine sunt spuse despre sutele de mii de soldați trimiși pe frontul de Est, mai nimic despre familiile lor rămase în urmă. E ciudat cum e scrisă si ilustrată istoria. De obicei vedem totul din perspectiva regilor, comandanţilor sau eroilor de pe front. M-a interesat să fac un film de război diferit, fără fapte eroice, fără tranșee, fără decizii epocale luate de regi sau presedinţi. Războiul văzut undeva în nişte cătune izolate în peisajul natural spectaculos al Munţilor Apuseni. E interesant cum natura este oarecum nepăsătoare la istorie. Pe de altă parte cred că povestea acestui adolescent în 1944 e universal valabilă în orice război din orice epocă” – Marian Crişan

 

„Libertate” – Tudor Giurgiu

Sinopsis: În haosul și panica generate de protestele mulțimii împotriva autorităților din decembrie 1989, o unitate de miliție din Sibiu devine ținta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare sângeroasă între soldați, milițieni, securiști și civili. Un film intens, care recreează perfect atmosfera încărcată a acelor zile, „Libertate” îl are în centru pe Viorel, un căpitan de miliție interpretat de Alex Calangiu, care încearcă să scape de asediu, dar este capturat și acuzat de terorism.

Ce e Libertatea? Frică sinonimă cu paralizia, minciună, mitraliere cu glonţ pe ţeavă, teroriști arabi, ruşi, securişti, lunetişti, desanturi aeriene. Haos, confuzie, manipulare. Apă otrăvită, nopți nedormite. Femei căutându-și bărbații la morgă. Un calvar de nedescris. Dar, peste toate, bucuria că “suntem libeeeeri!” – Tudor Giurgiu

 

„Taximetrişti” – Bogdan Theodor Olteanu

Sinopsis: “Taximetriști”, un film despre poveștile lui Lică și Liviu, doi taximetriști prinși în vâltoarea vieţii nocturne a Bucureștiului. Ar trebui să fie o tură de noapte obișnuită, însă se dovedește una populată de mai mult suspans decât și-ar fi dorit cei doi.

„Ce ne-am propus în scenariul filmului este o continuare a ceea ce ne-am propus când am scris piesa de teatru. Să facem o carcasă de comedie în care să ascundem niște observaţii despre (o parte din) Bucureștiul de astăzi. Un soi de cal troian – seamănă a ceva comod de îngurgitat, e o structură dramaturgică cât se poate de clasică, dar la final te trezești că trebuie să își răspunzi la niște întrebări. Într-un fel e mai ușor la teatru, pentru că publicul are mai multă răbdare și protocolul de consum e mai prietenos cu artiștii. Pe de altă parte, la film am avut un control mai bun asupra ritmului și am avut personaje/situaţii/locaţii în plus. Cacofonia cromatică din București care joacă permanent în background. Mai mult haos și mai multă violenţă. În fiecare secvenţă cineva e agresat, cineva e agresor, iar la film poţi să stai mai aproape de personaje, să participi intim la ciclul ăsta de agresiune care nu încetează. Filmul e mai agresiv cu spectatorul. E mai scurt cu aproape 30 de minute decât piesa și e montat într-un stil destul de agitat. Am avut sub 100 de tăieturi în “Câteva conversaţii…” și sub 200 în “Mia…”. În “Taximetriști” sunt aproape 1.000″ – Bogdan Theodor Olteanu

* „Taximetrişti” va intra în cinematografe la 20 ianuarie, fiind distribuit de Forum Film.

 

„Două lozuri 2” (titlu de lucru) – Paul Negoescu

Sinopsis:  Trei bărbați dintr-un mic orășel de provincie încearcă să se îmbogățească minând criptomonede, însă vor afla curând că drumul până la îmbogățire este mult mai complicat.

„E un efort imens să faci un film, iar dacă filmul nu ajunge să fie văzut decât de o mie sau două mii de spectatori, efortul ăla e degeaba și depresia pe măsură. De-asta mă preocupă să fac filme care să fie în același timp suficient de accesibile cât să poată fi văzute de cât mai mulți oameni, dar în același timp să nu fac compromisuri care țin de gustul personal. „Două lozuri” a depășit așteptările în ceea ce privește accesul filmului la public, așa că ocazia să mai fac un film cu o asemenea vizibilitate era cel puțin tentantă. În plus, e și o provocare personală să fac o continuare. Cum faci o continuare la un film care a avut succes? Îl faci la fel? Ridici miza? Schimbi registrul estetic? Sunt întrebări la care nu puteam să răspund decât dacă-l făceam” – Paul Negoescu

 

„Unde merg elefanţii” – Gabi Virginia Şarga, Cătălin Rotaru

Sinopsis: „Unde merg elefanții” este un film în care nu apare niciun elefant. Este povestea lui Leni, o fetiță bolnavă incurabil care își dorește să lase o urmă a existenţei ei. A Magdei, mama ei care se luptă să o salveze şi pentru asta se prostituează. Şi a lui Marcel, un tânăr depresiv cu tendințe sinucigaşe fără niciun motiv. Este o poveste de dragoste și prietenie a unor personaje aflate într-un moment dificil al vieții lor. Şi este o comedie.

„Acest film este un dialog continuu între o estetică a identificării și una a distanțării. Îl vom conduce pe spectator să empatizeze cu dramele personajelor, va suferi și va râde alături de ele, dar în același timp îi vom arăta prefabricatele din care sunt construite dramele acelorași personaje. Acest film își propune să-l provoace pe spectator prin montaj, sunet și culoare, să îl scoată din confortul sufletesc, să își asume existența ca o vulnerabilitate ce se cere interogată. Funcția esențială a acestui film nu este cea de divertisment, de a-l amăgi pe spectator cu iluzii, ci de a sparge iluziile și de a-l obliga să se confrunte cu întrebările esențiale. Fiecare spectator de cinema nu este pasiv, el este în parte autor al filmului prin însuși actul de decodificare a filmului. Intenția noastră este de a-l determina pe spectatorul de cinema să ia parte activă la ficțiunea cinematografică propusă și, după vizionare, să se interogheze asupra sensului propriei ficțiuni” – Gabi Virginia Şarga, Cătălin Rotaru

 

MMXX – Cristi Puiu*

* Un alt film extrem de aşteptat şi care ar putea avea premiera în acest an este MMXX, de Cristi Puiu. Pentru că, până la publicarea acestui articol, nu am primit de la producători informaţiile solicitate despre film, am folosit o fotografie şi un sinopsis publicate de site-ul Festivalului FIDMarseille, unde proiectul a făcut parte din platforma de co-producţii FIDLab, şi preluate în iunie 2022 şi de publicaţia online de cinema The Film Stage.

Sinopsis: Oana Pfifer, o tânără terapeută vizibil distrasă din motive necunoscute, alunecă puțin câte puțin în plasa chestionarului pe care ar trebui să-l prezinte pacientului său. Mihai Dumitru, fratele mai mic al Oanei, îngrijorat de pregătirile aniversării sale și fără să-și dea seama cât de nepotrivite sunt cerințele sale, este blocat într-o poveste mult mai mare decât poate duce. Septimiu Pfifer, soțul Oanei, îngrijorat de starea sa de sănătate în legătură cu o posibilă contaminare cu Covid-19, ascultă vag o poveste ciudată în care colegul său de pe ambulanță a fost prins cu mult timp în urmă, în timp ce aşteaptă următorul apel de urgență. Narcis Pătrănescu, inspector de crimă organizată, tulburat de moartea recentă a unuia dintre colegii săi, se află în strânsoarea unei povești întunecate tulburătoare în timp ce interoghează o tânără în timpul unei înmormântări. Patru momente scurte în timp, care surprind peregrinările unui grup de suflete rătăcite blocate la răscrucea istoriei.

 

DEBUTURI ÎN FICŢIUNE

 

„Spre Nord” – Mihai Mincan

Sinopsis: Inspirat din fapte reale. 1996, oceanul nesfârșit. Joel, un marinar credincios filipinez, descoperă un pasager român urcat clandestin pe vasul pe care lucrează. Știind că tânărul Dumitru riscă să fie aruncat peste bord dacă va fi descoperit de căpitan și ofițeri, Joel intră într-un joc periculos pentru a-l salva, implicându-și echipajul, credința în Dumnezeu și, deopotrivă, viața unui om nevinovat.

„În 2015 am avut ideea de a ecraniza un incident violent care avusese loc în mijlocul Oceanului Atlantic, pe un vas de tip cargo aflat în drum spre America. Deși faptele din care „Spre Nord” s-a inspirat parțial se întâmplaseră la mijlocul anilor ’90, mi se părea că-mi spun multe despre lumea în care trăiam la momentul scrierii scenariului. Era o perioadă în care lumea se zbătea într-o combinație de frică și ură. Efectele crizei economice abia încheiate se vedeau peste tot, în prețuri, șomaj și salarii. Furia plutea în aer: în acel an, Europa a fost zguduită de trei atentate teroriste. Senzația generală era că viața ta e la mâna îngăduinței și milei altora, că visurile tale nu se pot îndeplini decât validate de cei care au puterea. Din tot acest amalgam de frică și neajutorare pe care-l simțeam în jur, a apărut o imagine: un om care-l vede și simte pe Dumnezeu în toate din jur, mai puțin în semenii lui” – Mihai Mincan

* „Spre Nord” a avut premiera mondială în secţiunea competiţională a ediţiei din 2022 a Festivalului de la Veneţia şi va fi lansat în cinematografe la 17 martie, fiind distribuit de Follow Art Distribution.

 

„Tigru” – Andrei Tănase

Sinopsis: Vera este un medic veterinar dintr-un mic oraş din Transilvania. Căsătoria sa cu Toma, actor şi regizor, trece printr-o perioadă dificilă, de la pierderea nou-născutului. Într-o zi, când un nou tigru este primit la grădina zoologică unde lucrează, Vera află că Toma o înșeală.

„În iarna lui 2011, în urma neatenţiei unui îngrijitor, o tigroaică a scăpat de la grădina zoologică din Sibiu. După ce s-a plimbat nestingherită printr-o pădure din apropiere, prin Muzeul Satului şi printr-un cartier de case, tigroaica a fost găsită. Imaginile difuzate la ştiri cu cadavrul ei înconjurat de diverşi gură-cască grăbindu-se să-i facă o poză înainte să-l urce în bena unei furgonete vechi și ruginite, m-au impresionat într-un mod greu de descris. Povestea nu a avut happy-end, așa că am încercat să-i rescriu eu unul” – Andrei Tănase

* „Tigru” va avea premiera mondială în secţiunea Bright Future a Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam (25 ianuarie – 5 februarie)

 

„Mammalia” – Sebastian Mihăilescu

Sinopsis: Camil, un bărbat în vârstă de 39 de ani, se lansează într-o călătorie onirică în care banalul și fantasticul se întrepătrund. Odată cu pierderea controlului asupra muncii lui, asupra statutului social și asupra relației lui amoroase, pornește într-o căutare care îl face să-și chestioneze identitatea și masculinitatea. Pe urmele partenerei lui, ajunge într-o comunitate bizară, cu ritualuri tulburătoare, în care, în cele din urmă, se confruntă cu o răsturnare tragicomică de roluri.

„Fiecare film pe care-l fac este o mărturisire și de aceea încerc să găsesc subiecte cu care să rezonez puternic. Cred că societatea e un spectacol superficial și tragic în care ne derulăm viața, prefăcându-ne că moartea nu există. Viața e un complex și fragil sistem de iluzii, care se poate prăbuși oricând. „Mammalia” este o dramă suprarealistă, o explorare incisivă a perspectivei masculine asupra vieții și a luptei împotriva capitulării în fața experiențelor copleșitoare, împotriva pasivității, împotriva fricii de a pierde controlul și echilibrul. Atunci când își spionează iubita, Camil descoperă ceva tulburător: un cult de femei care poartă haine albe și au ritualuri bizare. Este un film care se joacă cu miturile, cu rolurile de gen și cu tropii genului horror. Mi-am propus să creez, în mare parte cu mijloace minimale, un material filmic bogat și complex, ambiguu, care să se preteze la mai multe tipuri de lectură, folosind la maximum ritmul și potențialul poetic al peliculei de 16 mm. Îndepărtându-mă de realism și naturalism, mi-am dorit o senzație intensificată de hiperrealitate în care elementele magice se infiltrează într-un mod foarte real. Nu mi-am propus să ilustrez niște simple fragmente de text, ci am încercat să folosesc la maximum particularitatea acestui mediu care este cinemaul” – Sebastian Mihăilescu

* „Mammalia” a fost selectat în secțiunea Forum a celei de-a 73-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, care va avea loc între 16 și 26 februarie.

 

„Horia” – Ana-Maria Comănescu

Sinopsis: Horia are aproape 18 ani și nu a ieșit niciodată din sat, până în ziua în care fuge de acasă pe vechea motoretă Mobra a tatălui său.

„Un road-movie colorat și însorit, despre drumul inițiatic al unui puști și oamenii pe care-i întâlnește pe parcurs. Un film old-school, cheesy, cu umor, clișee, muzică, furie adolescentină, energie feminină” – Ana-Maria Comănescu

 

„Rusalka” – Claudiu Mitcu

„Cinci prieteni vechi, ajunși acum în jurul vârstei de 60 de ani, se revăd câteva zile la întâlnirea anuală tradițională în grupul lor. Una dintre doamne își invită prietenii să petreacă un sejur în resort-ul unde, încă din tinerețe, obișnuiau să își facă vacanțele împreună, la început în formulă de 14, apoi, de la an la an, din ce în ce mai puțini. Unul dintre motivele invitației este ca femeia să își anunțe prietenii apropiați că mai are puțin de trăit. Rusalka este numele locului unde se întâmplă povestea noastră și numele principalei îngrijitoare din resort. În folclorul slav, Rusalka este o entitate feminină, asociată frecvent cu apa, regăsită în reprezentări ca spirit al unei femei tinere moarte prin înec. Însoțiți de trei prezențe feminine care nu își definesc clar proveniența, cei cinci prieteni petrec împreună câteva zile, poate ultimele în formula prezentă, într-o atmosferă la limita dintre realitate și imaginație” – Claudiu Mitcu

 

„Clara” – Sabin Dorohoi

Sinopsis: Clara e o mamă singură care lucrează în străinătate, asemeni milioanelor de românce care muncesc departe de familie. Are grijă de o fetiță de 6 ani, de care s-a atașat foarte mult. E angajata unei familii din Ulm, un oraș german de pe malurile Dunării. În contextul migrației economice, a fost nevoită să-și părăsească băiatul de 12 ani, care e acum în grija bunicului. Cei doi locuiesc într-un sat românesc, aflat tot pe malurile Dunării. Dezamăgit și simțindu-se abandonat de mama sa, băiatul fuge de acasă într-o încercare copilărească de a ajunge la Clara: pleacă cu o barcă în amonte pe Dunăre. În acest context, Clara trebuie să se întoarcă acasă și să conștientizeze responsabilitatea sa pentru acțiunile fiului. Când se întoarce în România, băiatul este deja în siguranță la spital. Dar sentimentele sale față de ea s-au schimbat mult. Într-un sat cu bătrâni și copii lăsați în urmă, într-o lume fără șanse de a-și asigura un trai decent, Clara se luptă să repare relația cu fiul ei. E sfâșiată între dragostea pentru propriul copil și sentimentele materne pentru fetița pe care o îngrijește în Germania.

„Filmul prezintă o problemă socială internațională – maternitatea trans-națională. În ultimii 15 ani, peste 5 milioane de români au părăsit țara și au abandonat peste sute de mii de copii, care au ajuns sa fie crescuți de bunici sau alte rude. Migrația forței de muncă și copiii care sunt lăsați în urmă sunt probleme sociale pe care le găsim în multe țări: Ucraina, Mexic, Spania, Portugalia, Polonia și chiar Rusia. Publicația Financial Times consideră că migrația românească este a treia cea mai mare din lume, după refugiații de război din Ucraina și Siria. Proiectul este bazat pe un film de scurt metraj pe care l-am scris în 2012, în urma cu exact 10 ani. S-a numit “Calea Dunării” și a călătorit prin multe festivaluri de film. Dar poate cea mai interesantă expunere internațională a fost o proiecție specială în timpul concursului Eurovision 2015, când scene din film au fost folosite în clipul muzical “De la capăt” al trupei Voltaj. După toată această expunere, am decis să dezvolt această temă în primul meu film de lungmetraj. Și astfel s-a născut Clara” – Sabin Dorohoi

 

Tot în 2023 ar putea fi lansate şi debuturile în lungmetraj ale regizorilor Bogdan Mureşanu şi Ioachim Stroe.

 

DOCUMENTARE

 

„Arsenie. Viaţa de apoi” – Alexandru Solomon

„În România, chipul lui Arsenie Boca este pretutindeni – pe birouri, în taxiuri sau în magazine. De parcă veneratul călugăr, decedat cu doar câteva săptămâni înainte de căderea lui Ceaușescu, ar putea compensa dezamăgirea generată de cei peste 30 de ani de democrație coruptă și capitalism nemilos. Legenda lui seamănă cu miturile altor salvatori care semnalează întoarcerea la irațional, revendicată de ultraconservatorii din întreaga lume. Ce spune acest cult despre societatea noastră și cum arată lumea când o vedem reflectată în icoana lui Arsenie Boca? Împreună cu douăzeci de figuranți, aleși dintre oameni care au o legătură cu părintele, ne îmbarcăm într-un pelerinaj organizat pe urmele lui Arsenie Boca. Citim împreună notele informatorilor din arhivele Securității și reconstituim unele dintre presupusele sale minuni; apoi documentăm ce se întâmplă pe drum. Povestit prin ochii credincioșilor, observat prin cei ai unui regizor necredincios, acest road movie expune realitatea puterii socio-economice a Bisericii și a unei omeniri abandonate, care nu mai are încotro decât să creadă în miracole” – Alexandru Solomon

 

„8 Ilustrate dintr-o lume ideală” – Radu Jude, Christian Ferencz-Flatz

„8 Ilustrate dintr-o lume ideală” e un documentar de montaj construit exclusiv din clipuri publicitare ale lungii perioade de tranziție românești. Prin asamblarea lor, materialele sunt aduse să vorbească despre viață, moarte și iubire, despre corp și vulnerabilitate, despre natură și supranatural, despre istoria recentă și, desigur, despre socialism și capitalism. Un film între found poetry și enciclopedia lumii contemporane, între arta de tomberon și Summa theologiae – Christian Ferencz-Flatz

 

„Între revoluţii” – Vlad Petri

Sinopsis: Zahra și Maria s-au întâlnit la Universitatea de Medicină din București în anii ’70. Când posibilitatea unei schimbări politice în Iran devine o certitudine, Zahra se întoarce în țara ei, luând parte la evenimente, departe de prietena sa. Pentru următorii 10 ani, singurul lor mod de a comunica e prin intermediul scrisorilor. Încadrate de două revoluții, cuvinte lor descriu lupta femeilor pentru a fi auzite, societăți trecând prin schimbări radicale și o prietenie care nu poate fi destrămată.

„Între revoluții” e un film construit exclusiv din arhive, care pune în oglindă viețile și destinele a două femei, una din România și cealaltă din Iran. Este un film hibrid, care îmbină arhive și documente cu elemente ficționale, pe un text de Lavinia Braniște, text inspirat de scrisori din arhivele secrete ale Securității și de poeziile a două importante scriitoare din România și Iran, Nina Cassian și Forugh Farrokhzad – Vlad Petri

 

În 2023 ar putea fi lansat în cinematografe şi „Pocalul. Despre fii și fiice”, realizat de Cătălina Tesăr și Dana Bunescu, care a primit premiul pentru cel mai bun documentar în secţiunea de filme româneşti la ediţia din 2022 a Festivalului Astra de la Sibiu. Filmul vorbeşte despre comunitatea romilor cortorari și felul în care ei încheie și desfac alianțe matrimoniale în funcție de neam și avere.

 

DOCUMENTARE DE DEBUT

„Playback” – Iulia Rugină

Sinopsis: „Playback” îl urmărește pe Sorin Lupașcu, un cunoscut DJ din perioada României comuniste, în încercarea lui de a rămâne vizibil în prezent. Filmul alunecă înainte și înapoi în timp, prin materiale de arhivă și o coloană sonoră încărcată de muzică, dezvăluind subtil transformările unei societăți est-europene pe parcursul ultimilor 50 de ani.

„Playback” e un portret din prezent al unui om a cărui călătorie prin viața și-a căpătat propriul soundtrack. Prin materiale de arhivă și imagini din prezent, „Playback” recreează o cronologie selectivă a întâmplărilor muzicale care au schimbat fața unei societăți, din România comunistă a anilor ’80 până la democrația din prezent – Iulia Rugină

„DE CE SCRIU ĂŞTIA PE PEREŢI?” – Alin Boeru

Sinopsis: În încercarea de a înțelege dedesubturile fenomenului de graffiti și street art din România, un tănăr corporatist se descoperă pe sine. Trecând prin cele mai importante momente ale istoriei recente a României, filmul prezintă povestea unui angajat de corporație devenit regizor de documentar și întâlnirile sale cu cei mai importanți reprezentanți ai fenomenului graffiti și street art. Regizorul se transformă într-un personaj activ în poveste, devenind ghidul personal al privitorului, experimentând direct senzațiile pe care street-artiștii și grafferii le simt când desenează în spațiul public. Toate dimensiunile comunității artistice sunt explorate în film – de la intervențiile pe metrouri, tramvaie, trenuri, până la acțiuni clandestine pe stradă, în spațiul public sau în spații abandonate. Pe lângă privirea de ansamblu asupra scenei de artă stradală din România, publicul este purtat într-o călătorie personală a unui tânăr în căutarea propriei voci. Fiecare întâlnire cu un graffer sau street artist adaugă un nou strat de incertitudine, oferind, în același timp, loc de reconstrucție a identității pentru autor. Pornit ca un demers obiectiv de analiză a unei culturi underground, filmul se transformă într-un coming-of-age al unui bărbat de 35 de ani, absorbit într-o lume în totală opoziție cu cea din care provine.

„De ce scriu ăștia pe pereți?” e întrebarea pe care am avut-o atât de des în minte când am trecut pe lângă clădiri bombardate de vopsea, încă de dinaintea începerii lucrului la acest film, încă de când nu făceam altceva decât să colecționez fotografii cu astfel de opere. Intenția mea, când am început acest proiect (născut din ideea street-artiștilor John Dot S și Robert Obert), era de a face o trecere în revistă a celor mai importanți reprezentanți ai fenomenului de street art și graffiti din România din ultimii 30 de ani în primul documentar realizat despre acest fenomen în țara noastră. Până la final, intrând din ce în ce mai mult în contact cu oamenii și specificitățile acestei culturi urbane, filmul s-a transformat complet, ajungând să fie o poveste foarte personală. Dintr-un observator extern am devenit un personaj activ în poveste, un ghid pentru oamenii de rând, care zi de zi intră în contact, vrând-nevrând, cu desenele și înscrisurile de pe ziduri. Sper ca spectatorii să se identifice cu mine, din postura de outsider și, până la final, să își deschidă puțin mai mult sufletul față de acești oameni și pasiunea lor. De la un interviu la altul am fost din ce în ce mai impresionat de atitudinea unora dintre ei față de artă, de asumarea totală care le conduce viața și de siguranța pe care o proiectează. Doi ani de cercetare din ce în ce mai intensă a acestei comunități au dus la strângerea unei cantități imense de interviuri, fotografii și videouri de arhivă, astfel că procesul de montaj a devenit unul dureros – produsul final are sub o oră și jumătate din aproape 70 de material brut, fiind nevoie să renunțăm la pasaje întregi din cele filmate, pentru a avea ceva coerent pentru spectatorul final. Am trecut prin multe variante și încercări de edit, ajungând, în final, la această formulă de storytelling care consider că prezintă cel mai onest experiența mea cu subiectul și felul în care mi-a impactat viața – Alin Boeru