Exilul românesc și liderii lui. Ion Rațiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/exilul-romanesc-si-liderii-lui-ion-ratiu/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul, ca formă de protest faţă de regimul politic din ţara de origine, a căpătat, în cazul românilor, după al Doilea Război Mondial, dimensiuni dramatice. Şi aceasta pentru că a fost vorba de valuri succesive şi de motivaţii deosebite.

Un articol de Georgeta Filitti|6 aprilie 2017

O încercare de coagulare a acestuia a încercat un avocat ardelean, urmaş al lui Ion Raţiu, preşedintele Partidului Naţional Român din vremea Memorandului. E vorba de Ion Raţiu (1917-2000) care în anii războiului se afla la Londra, în serviciul nostru diplomatic. A refuzat să se întoarcă în ţară, în vremea dictaturii antonesciene. Nici în 1946 n-a făcut-o, de data aceasta la sugestia lui Iuliu Maniu. Corespondent de presă al unei agenţii americane, asistent de programe la BBC, consilier juridic în procesul pentru apărarea, în 1956, a unui român care intrase prin efracţie în ambasada română de la Berna, I.R. îşi dezvoltă propriile afaceri paralel cu ceea ce avea să devină obsesia vieţii lui: unificarea exilului românesc.

În 1957 e proprietarul companiei de transport maritim I.R. Shipping Co Ltd. şi fondatorul firmei Regent Line (pentru curse maritime între Europa de Nord şi sudul Statelor Unite).

În 1961 a adresat ONU un memoriu, în numele unui comitet englez, pentru eliberarea deţinuţilor politici din România. Tot atunci a încercat să aducă în Europa comitetul Naţional Român care funcţiona în USA. Peste patru ani, a înfiinţat, la Londra, ACARDA (Asociaţia culturală a românilor din Anglia). S-a spus că Securitatea a reuşit să înfiltreze această asociaţie. Oricum, activitatea ei a fost remarcabilă; iată câteva manifestări: a adresat memorii preşedintelui USA cu privire la situaţia românilor din ţară; a prevenit comunitatea internaţională de primejdia finlandizării Europei; a protestat împotriva vizitelor unor oameni politici occidentali în ţările socialiste. În fine, a organizat proteste contra vizitei lui N. Ceauşescu la Londra (s-a legat cu lanţuri de gardul palatului regal). Au fost acţiuni care l-au determinat pe dictatorul român să ceară uciderea lui Ion Raţiu. Dar acesta nu s-a lăsat impresionat ci şi-a continuat eforturile de dinamizare a exilului. Din păcate, lucrul s-a vădit iluzoriu şi explicaţia trebuie căutată în compoziţia eteroclită a acestuia. Exilul s-a constituit, cronologic, din oponenţi ai regimului antonescian, legionari, oponenţi incipienţi ai regimului comunist şi  refugiaţi post 1948 (unii motivaţi mai mult economic decât politic).

Aceeaşi determinare manifestă în continuare I.R când creează Uniunea mondială a românilor liberi. Organizaţia a militat pe lângă şefii de stat şi instituţiile internaţionale pentru întregirea hotarelor României după harta din 1939 şi restaurarea democraţiei; a dezvăluit, pentru Amnesty International ,abuzurile privind încălcarea drepturilor cetăţeneşti. În fine, a dat posibilitate să se exprime public unor disidenţi ai regimului Ceauşescu. Dacă adăugăm şi cartea România astăzi, tipărită în mai multe limbi, e evident că autorităţile de la Bucureşti aveau destule motive să dorească anihilarea lui I.R. Elena Ceauşescu a trimis o echipă de femei ca să-l omoare!

S-a întors în ţară la câteva zile după Revoluţia din 1989, începând un alt capitol de viaţă, la fel de alert, de implicat, cum procedase încă din 1940.

Ca preşedinte al Federaţiei Internaţionale a Ziariştilor liberi a instituit un premiu pentru fair play politic (Papionul de aur). A întemeiat catedra de studii româneşti şi biblioteca ce îi poartă numele la Universitatea Georgetown din USA. La fel de notorie rămâne activitatea de scriitor (în afara celei, consacrate, de ziarist), din care reţinem: Basarabia, pământ românesc; Moscova provoacă lumea, Tirania majorităţii.

Ion Raţiu rămâne exemplul de român care a îmbinat împlinirea personală cu devotamentul faţă de conaţionalii săi.



27
/04
/23

OPINIE Reflecția despre teatru presupune și redescoperire. Invitându-vă permanent la întoarceri necesare, Ziarul Metropolis a scos din arhive uitate un dialog cu criticul Martin Esslin, intrat în istorie datorită cărții sale „Teatrul absurdului”, apărută în 1961, care explica și recunoștea un fenomen.

24
/04
/23

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

28
/03
/23

Printre numeroasele povești întunecate rămase în istoria tulburată a anilor 1950 s-a rătăcit și povestea demnă de film a unei actrițe care fascinase în mult admiratul interbelic, sub numele de scenă Tina Barbu.

27
/03
/23

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

26
/03
/23

„Adevărata stare, de fapt, este că eu trăiesc mereu în copilărie, cutreier apartamentele vag luminate, mă plimb pe străzile tăcute ale Uppsalei, stau în fața casei de vară și ascult mesteacănul cel uriaș. Mă deplasez instant. De fapt, locuiesc mereu în visul meu și doar fac vizite în realitate.”