Exilul românesc și liderii lui. Ion Rațiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/exilul-romanesc-si-liderii-lui-ion-ratiu/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul, ca formă de protest faţă de regimul politic din ţara de origine, a căpătat, în cazul românilor, după al Doilea Război Mondial, dimensiuni dramatice. Şi aceasta pentru că a fost vorba de valuri succesive şi de motivaţii deosebite.

Un articol de Georgeta Filitti|6 aprilie 2017

O încercare de coagulare a acestuia a încercat un avocat ardelean, urmaş al lui Ion Raţiu, preşedintele Partidului Naţional Român din vremea Memorandului. E vorba de Ion Raţiu (1917-2000) care în anii războiului se afla la Londra, în serviciul nostru diplomatic. A refuzat să se întoarcă în ţară, în vremea dictaturii antonesciene. Nici în 1946 n-a făcut-o, de data aceasta la sugestia lui Iuliu Maniu. Corespondent de presă al unei agenţii americane, asistent de programe la BBC, consilier juridic în procesul pentru apărarea, în 1956, a unui român care intrase prin efracţie în ambasada română de la Berna, I.R. îşi dezvoltă propriile afaceri paralel cu ceea ce avea să devină obsesia vieţii lui: unificarea exilului românesc.

În 1957 e proprietarul companiei de transport maritim I.R. Shipping Co Ltd. şi fondatorul firmei Regent Line (pentru curse maritime între Europa de Nord şi sudul Statelor Unite).

În 1961 a adresat ONU un memoriu, în numele unui comitet englez, pentru eliberarea deţinuţilor politici din România. Tot atunci a încercat să aducă în Europa comitetul Naţional Român care funcţiona în USA. Peste patru ani, a înfiinţat, la Londra, ACARDA (Asociaţia culturală a românilor din Anglia). S-a spus că Securitatea a reuşit să înfiltreze această asociaţie. Oricum, activitatea ei a fost remarcabilă; iată câteva manifestări: a adresat memorii preşedintelui USA cu privire la situaţia românilor din ţară; a prevenit comunitatea internaţională de primejdia finlandizării Europei; a protestat împotriva vizitelor unor oameni politici occidentali în ţările socialiste. În fine, a organizat proteste contra vizitei lui N. Ceauşescu la Londra (s-a legat cu lanţuri de gardul palatului regal). Au fost acţiuni care l-au determinat pe dictatorul român să ceară uciderea lui Ion Raţiu. Dar acesta nu s-a lăsat impresionat ci şi-a continuat eforturile de dinamizare a exilului. Din păcate, lucrul s-a vădit iluzoriu şi explicaţia trebuie căutată în compoziţia eteroclită a acestuia. Exilul s-a constituit, cronologic, din oponenţi ai regimului antonescian, legionari, oponenţi incipienţi ai regimului comunist şi  refugiaţi post 1948 (unii motivaţi mai mult economic decât politic).

Aceeaşi determinare manifestă în continuare I.R când creează Uniunea mondială a românilor liberi. Organizaţia a militat pe lângă şefii de stat şi instituţiile internaţionale pentru întregirea hotarelor României după harta din 1939 şi restaurarea democraţiei; a dezvăluit, pentru Amnesty International ,abuzurile privind încălcarea drepturilor cetăţeneşti. În fine, a dat posibilitate să se exprime public unor disidenţi ai regimului Ceauşescu. Dacă adăugăm şi cartea România astăzi, tipărită în mai multe limbi, e evident că autorităţile de la Bucureşti aveau destule motive să dorească anihilarea lui I.R. Elena Ceauşescu a trimis o echipă de femei ca să-l omoare!

S-a întors în ţară la câteva zile după Revoluţia din 1989, începând un alt capitol de viaţă, la fel de alert, de implicat, cum procedase încă din 1940.

Ca preşedinte al Federaţiei Internaţionale a Ziariştilor liberi a instituit un premiu pentru fair play politic (Papionul de aur). A întemeiat catedra de studii româneşti şi biblioteca ce îi poartă numele la Universitatea Georgetown din USA. La fel de notorie rămâne activitatea de scriitor (în afara celei, consacrate, de ziarist), din care reţinem: Basarabia, pământ românesc; Moscova provoacă lumea, Tirania majorităţii.

Ion Raţiu rămâne exemplul de român care a îmbinat împlinirea personală cu devotamentul faţă de conaţionalii săi.



14
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează astăzi o rubrică nouă, despre Bucureștiul de totdeauna, ținută de istoricul Georgeta Filitti. În primul episod aflăm despre tratamentele folosite în secolul al XIX-lea (lipitori, praf de gîndaci, fântânica) și despre medicamentele descoperite la începutul veacului trecut (carbaxin, spirulină, moldamin).

08
/01
/16

Atunci când era îndrăgostită, lui Edith Piaf i se părea că aceea e prima şi ultima ei iubire, cea care se întâmplă o singură dată. A declarat că a iubit un singur om, pe Marcel Cerdan, dar toată viața l-a așteptat pe Théo Sarapo. În rest, povestea ei a pendulat între triumfuri, căderi, alcool, morfină și spiritism.

22
/12
/15

În anii '50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.

16
/12
/15

În urmă cu aproape două secole și jumătate se năştea la Bonn, în Germania, Ludwig van Beethoven, unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii. Ziua de 16 decembrie este considerată data de naştere a lui Beethoven, deoarece se ştie că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezaţi la o zi după naştere.

30
/11
/15

Actorul care l-a interpretat pe Cetăţeanu’ turmentat în „Scrisoarea pierdută”, distribut de însuşi I.L.Caragiale, s-a născut pe 1 decembrie 1869 şi a decedat pe 17 martie 1940. A fost un artist talentat, dar și un chefliu de pomină.