Exit – un scurtmetraj ca semnal de alarmă
https://www.ziarulmetropolis.ro/exit-un-scurtmetraj-ca-semnal-de-alarma/

,,Exit” este noul proiect al lui Bogdan Benea (scenarist si regizor). Povestea celor doi, Ana si Rareş, care se întâlnesc să se sinucidă, câştigă  Premiului Abis Studio la concursul The Pitch din cadrul festivalului Next.

Un articol de Liliana Matei|9 mai 2016

Ana este o tânără ce suferă de depresie. Plutește prin viața de zi cu zi fără să reușească să comunice cu oamenii din jurul ei. Ajunge să caute ajutor în spațiul virtual și îl  găsește pe Rareș. Cei doi fac o înțelegere sinucigașă, dar moartea se dovedește a fi un proces prin care treci singur.

Proiectul tânărului regizor portretizează sentimentele unui om depresiv. Ne pune la propriu în pielea personajului folosindu-se de unghiurile subiective ale Anei. Prin construcția paradoxală a filmului reușește să sublinieze diferența între tristețe și depresie. Impactul erei digitale asupra unui individ ce suferă de această boală este adus în prim plan. Sunt foarte multe forum-uri și grupuri care sprijină  lupta cu depresia, dar sunt și foarte multe, care te învață cum să te sinucizi. În aceste medii poți găsi, chiar, un partener împreună cu care să te sinucizi.

Depresia…un război tăcut

Exit sondează în nucleul celei mai răspândite și studiate boli din întreaga lume.  Tulburarea depresivă poate să înrobească orice persoană. Fericită sau nu, avută sau dimpotrivă, cu o viață ideală sau nefastă, depresia nu ține cont. Situația devine anevoioasă atât pentru cel care suferă, cât și pentru cei din jurul său, când propria conștientizare și detectarea paterrn-ului depresiei sunt minime.  Fie că este abordată printr-o modalitate existențială și înțeleasă ca o tulburare de durată a relației cu viața ( Alfried Langle), fie că este privită dintr-o perspectivă formal-genetică sau jungiană, depresia se poate trata.

Chiar dacă Exit ne relevă o poveste tragică, el este o oglindă a unei problematici prezente în societatea autohtonă. Cu siguranță, Exit va exista pe listele festivalurilor internaționale și naționale… și chiar pe listele amatorilor de scurtmetraje.

Tema inadaptatului și a neputinței de a comunica o regăsim și în primul scurtmetraj  independent al brașoveanului Bogdan Benea. În 2013 proaspătul absolvent al Universității Media este nominalizat la Concursul de scenarii HBO cu “Ultima Stație”. Iar un an mai tarziu, câstigă cu scurtmetrajul “Ultima Stație” Mențiunea specială la ClujShorts International Short Film Festival.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.