Exodul 
https://www.ziarulmetropolis.ro/exodul/

,,Bacalaureat” este un film de cinema despre care se va comenta îndelung, foarte româneşte. 

Un articol de Andrei Crăciun|15 mai 2016

Se va menţiona că Bacalaureat surprinde dilemele morale ale unui bărbat de vârstă mijlocie, dintr-un oraş nenumit din România. Se va remarca forţa sa de oglindă. Se va constata că Adrian Titieni este şi un bun actor de cinema şi că Lia Bugnar poate să arate şi ca o femeie zdrobită de viaţă. Se va pune un semn de exclamare după numele Mariei Drăgus. Se va scrie, din nou, că Vlad Ivanov este cel mai mare actor român, şi nu se va greşi deloc scriindu-se aşa – e un adevăr elementar. Filmul va primi elogii în Occident şi va fi clasat, totuşi, drept românesc acasă. Apoi, va fi uitat. Nu e inubliabil. Nu e o răscruce. Nu e Reconstituirea, deşi poate ar fi vrut să fie.

Cu Bacalaureat, Cristian Mungiu e mai aproape de Occident-ul începuturilor decât de 4,3,2 sau După dealuri, şi asta nu e neapărat rău. Arată o coerenţă de care puţini artişti, doar cei cu adevărat mari, sunt în stare. Bacalaureat este, mai ales, un film de autor. Aşa vede Cristian Mungiu viaţa şi lumea românească, la începutul mileniului al III-lea. E foarte greu în cinematografia atât de dependentă de compromisuri să mai faci filme de autor. Cristian Mungiu reuşeşte şi dacă ar fi să aleg un singur mare merit pentru acest regizor, acesta este acela: nu s-a compromis.

Altfel, Bacalaureat are suficient de multe momente în care logica suferă o tulburare – nu e prima dată când o văd în filmele lui Cristian Mungiu (şi 4,3,2 avea fracturi în raţiune, deschidea mai multe piste care nu duceau nicăieri, dar poate că e doar o marcă regizorală).

În Bacalaureat, această marcă regizorală e şi mai puternică: felul în care se sparg geamurile în acest film contrazice unele legi ale fizicii, relaţia mamă-fiică, trecută într-o umbră din care prea puţin se mai înţelege. Apoi, de unde se găseşte într-un oraş de provincie o amantă tânără – la treizeci şi cinci de ani – cadru didactic, mamă, atât de generos tatuată pe spate? Am văzut multe cadre didactice la viaţa mea, dar niciunul care să arate aşa. Apoi, eleva, jucată bine de altfel, de Maria Drăguş, nu e deloc fatală, şi atunci de unde atâta deschidere către băieţi pe motocicletă, amor liber şi studiu intens deopotrivă – aici, îndrăznesc să avansez ipoteza că domnul Mungiu nu a mai vizitat de multă vreme un liceu românesc, această elevă pare proiecţia unei prejudecăţi, nu un decupaj din realitate, căci tinerii nu vorbesc deloc aşa, what the fuck?! Mai departe, înţelegem din numerele de înmatriculare ale maşinilor că ne aflăm în judeţul Braşov, cu toate acestea procurori de la Caraş-Severin operează aici – e drept că inculpatul a lucrat pe undeva la vămi (şi e plin de vămi în Caraş!), dar ne putem întreba de ce aşa?

E însă şi dreptul sfânt al lui Cristian Mungiu să-şi facă filmele cum pofteşte, nu are de ce să dea răspunsuri. Orice film este, în sine, un răspuns care nu admite replică.  Aşa a crezut sau aşa a simţit – e de-ajuns ca domnul Mungiu să susţină asta.

Bacalaureat va fi, spuneam, un succes – de critică, măcar. Nefiind deloc un critic de cinema, şi nedorind a ajunge vreodată, preferând poziţia spectatorului oarecare, pot să constat doar că tema dilemelor morale ale unui om într-o lume profund imorală (de unde trebuie să înceapă intransigenţa?) e depăşită de extraordinarul eseu cinematografic pe care Cristian Mungiu îl face despre întreaga societate românească.

Dacă ai aterizat acum de pe Marte şi vezi Bacalaureat, poţi pleca înapoi pe planeta dumitale cu o părere despre ce e la noi, în România: în Poliţie, în spitale, te lămureşti cu privire la sistemul de complicităţi, la toţi aceşti oameni care se ajută între ei cu o sfântă şpagă sau măcar cu un mărunt trafic de influenţă.

E prea mult? E prea ambiţios acest film al domnului Mungiu? Prea îndrăzneşte să arate totul? Eu cred că dimpotrivă. Aici este frumuseţea şi aici este forţa acestui cinema – Cristian Mungiu spune o poveste care nu e o simplă poveste de familie, cehoviană, e o poveste despre naufragiul unui întreg univers.

Trăim într-o puşcărie morală, ne arată limpede Cristian Mungiu, şi singura soluţie rămâne evadarea. Fuga de aici.

Când se va scrie o scurtă istorie a ideilor esenţiale ale vremurilor noastre, nu se va putea ocoli această oază de luciditate pe care Cristian Mungiu a ridicat-o în acest deşert al nostru, cel în care rătăcim către nicăieri.

Bacalaureat este, în definitiv, o cronică la acest Exod lăsat moştenire  – un Exod care, însă, nici nu vindecă, nici nu izbăveşte. Cât despre cei de mâine, ei…

25
/11
/14

În mai puțin de două luni de la premiera mondială a scurtmetrajului “Artă” în cadrul Festivalului de Film de la Veneția, regizorul român a fost distins cu patru premii. Din distribuția filmului fac parte: Emanuel Pârvu, Ioana Abur, criticul de film Andrei Rus și tânăra Iulia Crișan.

25
/11
/14

Sute de suvenire din "epoca de aur" de la Hollywood, inclusiv 30 de obiecte din recuzita filmului "Casablanca" au fost scoase la vânzare la o licitaţie organizată luni seară, la New York, de casa Bonhams. Printre acestea pianul din filmul "Casablanca" sau costumul de leu purtat de actorul Bert Lahr în filmul "Vrăjitorul din Oz" (1939), realizat dintr-o blană naturală de leu.

25
/11
/14

Regizorul neozeelandez Peter Jackson (53 de ani) va primi o stea pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 8 decembrie. Va fi cea de-a 2.538-a distincţie de acest tip acordată unei personalităţi a cinematografiei mondiale.

25
/11
/14

CRONICĂ DE FILM „Pașaport de Germania”, realizat de Răzvan Georgescu, este un documentar eficient - informații satisfăcătoare, narațiune limpede, limbaj vizual lipsit de artificii inutile -, care completează reflecția asupra trecutului comunist, dintr-o perspectivă mai puțin uzată.

24
/11
/14

Regizorul Ioan Cărmăzan a mărturisit că filmează un lungmetraj poliţist, după un scenariu original scris de Titi Popescu, în care Mihai Mălaimare deţine rolul principal, pelicula urmând să se intituleze "Noi ştim că voi ştiţi că noi ştim".

24
/11
/14

InterComFilm, distribuitorul filmului Paddington în România, alături de Grand Cinema & More sprijină accesul la educație al copiilor din medii defavorizate. Astfel, 5 lei din prețul fiecărui bilet la Paddington, cumpărat pe 6 decembrie, va fi donat în acest scop către Organizația Salvați Copiii.

21
/11
/14

Vineri, 28 noiembrie, va avea loc premiera națională a omnibusului Scurt / 4: Istorii de inimă neagră, proiect ce reunește patru scurtmetraje românești independente, produse în 2014: O lume nouă (regia Luiza Pârvu), Trece și prin perete (regia Radu Jude), Kowalski (regia Andrei Crețulescu) și Să mori de dragoste rănită (regia Iulia Rugină).

21
/11
/14

Cineastul britanic Paul Greengrass, regizorul filmelor din franciza "Ultimatumul lui Bourne", va regiza o adaptare cinematografică a romanului "1984", de George Orwell, informează bbc.com.

20
/11
/14

„Dăruirea totală este pentru mine un act de patriotism...“, a spus Marin Moraru, într-o conferinţă memorabilă, susţinută la UNATC, în faţa studenţilor Facultăţii de Teatru.

18
/11
/14

Caroline Gombé este o actriţă româncă absolventă a UNATC Bucureşti, dar şi a unui Master în Arta actorului în SUA. În prezent, trăieşte şi lucrează în New York, oraşul de care se declară iremediabil îndrăgostită. Despre călătoria ei profesională şi despre viaţa în metropola newyorkeză ne vorbeşte în acest interviu.

18
/11
/14

Comedia Annie, un muzical clasic, marca Broadway, care a încântat publicul generaţii întregi, vine pe marile ecrane într-o viziune nouă, contemporană, produsă de Columbia Pictures. Micuţa actriţă Quvenzhané Wallis (Beasts of the Southern Wild), nominalizată la Oscar, o interpretează pe Annie, o copilă orfană, dar optimistă, care se dovedeşte a fi suficient de tare ca să reziste pe străzile New York-ului, în 2014.

18
/11
/14

Fidel misiunii sale de a descoperi și împărtăși publicului din România cele mai intrigante noutăți cinematografice, Festivalul Internațional de Film Experimental București (BIEFF, 10-14 decembrie) dă startul unui nou parteneriat, cu Berlinale Forum Expanded, în cadrul căruia va prezenta patru filme din selecția prestigioasei secţiuni a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. 

18
/11
/14

Dacă până acum ,,Love Building” era tabăra de reparat relaţii, de această dată lucrurile se complică şi pentru terapeuţi, care în frunte cu personajul interpretat de Dragoş Bucur experimentează diverse probleme de cuplu, alături de actriţa Adina Şteţcu, cea care din 26 decembrie îi este parteneră pe marele ecran în Alt Love Building.

15
/11
/14

La 25 de ani de la revoluție, "Baricada Culturală" - proiect realizat de Radio România Cultural în parteneriat cu Docuart - oferă șansa cunoașterii și înțelegerii în profunzime a unei perioadei gri, comuniste, prin mijlocul artei cinematografice, instrument accesibil tuturor.