Explorarea dragostei într-un roman nou apărut la Editura Trei
https://www.ziarulmetropolis.ro/explorarea-dragostei-intr-un-roman-nou-aparut-la-editura-trei/

Primul volum din seria „Vara” de Jenny Han, intitulat „Vara în care am devenit frumoasă”, a fost ecranizat într-o miniserie de şapte episoade de Amazon Prime, scriitoarea americană fiind şi producătoarea serialului.

Un articol de Liliana Matei|10 august 2022

„Vara în care am devenit frumosă” este un roman candid despre explorarea dragostei, anunță un comunicat de presă, și toate celelalte evenimente care schimbă viața unei adolescente, în vara în care a împlinit 16 ani. Este o poveste despre maturizare, scrisă cu tandrețe de Jenny Han, sensibilă la schimbările subtile, dar ireversibile ale percepției de sine care apar odată cu adolescența.

Romanul publicat acum la Editura Trei este și o poveste de familie distractivă și emoționantă. Mult mai profundă decât alte romane ale autoarei, această carte, scrisă la persoana întâi, le vorbește adolescenților despre dinamica emoțională familiei și pierderile pe care le poți suferi în viață.

„Dacă aș putea trăi între paginile acestei cărți, aș face-o. Aș trage adânc în piept aerul sărat al oceanului, aș sta la soare și aș petrece toată ziua cu Belly cea bună, drăguță și amuzantă și cu prietenii ei cei mai buni, Jeremiah și Conrad, pe care i se pare că-i știe de o viață.“ – Lauren Myracle, scriitoare

Belly își măsoară viața în veri. Tot ce e bun, tot ce e magic se întâmplă între lunile iunie și august. Iernile sunt doar o perioadă în care numără săptămânile până la vara următoare, o perioadă în care stă departe de casa de pe plajă, departe de Susannah și, mai ales, departe de Jeremiah și Conrad. Ei sunt băieții pe care Belly i-a cunoscut în prima vară petrecută pe malul mării și care au fost totul pentru ea, de la frați mai mari la iubiți. Dar într-o vară, una minunată și intensă, totul se schimbă și, pe măsură ce se întâmplă asta, lucrurile devin așa cum ar fi trebuit să fie încă de la început.

Autoarea bestsellerului New York Times „Tuturor băieților pe care i-am iubit” abordează toate ideile romantice adolescentine: triunghiul amoros, înotul în mare după miezul nopții, întâlnirea la cinematograful drive-in, zile interminabile de shopping. „Vara în care am devenit frumoasă” te face să râzi, să lacrimezi, dar și să nu lași din mână cartea până la ultima pagină.

Jenny Han este autoarea seriei „Tuturor băieților pe care i-am iubit”, bestseller New York Times și ecranizată de Netflix. De asemenea, a scris seria „Vara”, precum și romanele Shug și Clara Lee and the Apple Pie Dream. Cărțile sale au fost traduse în peste 30 de limbi. A fost bibliotecară și are o diplomă în scriere creativă la New School. Locuiește în Brooklyn, New York. O puteți urmări la @jennyhan pe Instagram și Twitter sau o puteți vizita la jennyhan.com.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.