Explozie de tinereţe la „Vara Magică” la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/explozie-de-tinerete-la-vara-magica-la-ateneul-roman/

Festivalul Internaţional „Vara Magică” atinge pe 17 şi 18 iulie un prim moment de vârf, aducând pe scena Ateneului în două seri consecutive 200 de tineri muzicieni în două concerte simfonice de excepţie.

Un articol de Petre Ivan|15 iulie 2019

Festivalul Internațional „Vara Magică” invită la Ateneul Român pentru a opta vară consecutiv mari orchestre simfonice de tineret din întreaga Europă.

Într-o spectaculoasă serie de 13 concerte ce se desfășoară între 10 iulie și 21 august, în serile de miercuri și joi, la Ateneul Român, sub egida aniversară „Bucureşti 560”.

CRISTIAN MANDEAL – dirijor

Al treilea concert al festivalului va fi susţinut pe 17 iulie de la ora 19.30, sub genericul “Arome muzicale nordice” de Orchestra Naţională de Tineret din Danemarca dirijată de Morten Ryelund, cu un program ce va cuprinde Jean Sibelius – Andante festive, Edvard Grieg – Suita Holberg, Sebastian Androne – Concert pentru flaut şi orchestră, L.van Beethoven – Simfonia nr. 1 în Do major, op. 21.

Al patrulea concert al festivalului, programat pe 18 iulie, de la ora 19.30, îi va avea ca protagonişti pe celebrii membri ai Orchestrei Române de Tineret , sub genericul “Lirism și virtuozitate”, solist fiind Ştefan Cazacu, iar dirijor Cristian Mandeal. Aceştia vor interpreta L.van Beethoven – Simfonia nr. 4 in Si bemol major, op. 60, P.I. Ceaikovski – Variatiuni pe o tema Rococo op. 33, J.Brahms/A.Schoenberg – Cvartetul cu pian op. 25 (arr. Arnold Schoenberg), program prezentat anterior pentru publicul Festivalului Internaţional „Enescu şi muzica lumii” de la Sinaia şi care se va relua la Festivalul Internaţional Young Euro Classic de la Berlin, câteva zile mai târziu. Inițiatorul acestui festival, Dorin Ioniță, declara la deschiderea actualei ediții : „Am ajuns la această formulă de festival aducând în prim plan orchestre de tineret europene de la dragostea pe care o port acelui proiect pe care l-a iniţiat prietenul meu Marin Cazacu, Orchestrele Naţionale de Tineret ale României. Eu am crezut în proiectul lui, mi s-a părut formidabil, binevenit, educativ şi cultural în acelaşi timp. Ne-am gândit să punem nu în concurenţă, ci în context, şi alte orchestre de tineret din Europa. Tinerii noştri, şi nu numai tinerii noştri, ci şi publicul, trebuie să vadă unde ne poziţionăm în Europa din acest punct de vedere. Am pus în context aceste orchestre de tineret, dar pe lângă tineri avem în program şi artişti consacraţi, de la care tinerii să aibă de învăţat.

Crescând în anvergură an după an, Festivalul Internațional „Vara Magică” aduce în 2019 pe scena Ateneului un nou record. 13 concerte, 6 seri cu orchestre simfonice din întreaga Europă, 4 seri cu orchestre de cameră și 3 seri de muzică de cameră de cel mai înalt nivel reprezintă atracțiile acestui an la Festivalul Internațional „Vara Magică” din 10 iulie până pe 21 august, la Ateneul Român.

            Festivalul Internaţional „Vara Magică” sprijină iniaţiativa „Noi construim un spital” al Fundaţiei „Dăruieşte viaţă”.

            Biletele se pot găsi pe www.lanto.ro, www.bilete.ro și la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până vineri, între orele 14 și 19.

Programul integral pe www.lanto.ro

Foto: Vara Magică – facebook

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.