Expozitia ‘De-a Facerea Lumii. Jocuri si jucarii’ vernisata la MTR
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-de-a-facerea-lumii-jocuri-si-jucarii-vernisata-la-mtr/

Cea de-a şasea expoziţie a Muzeului Copilăriei, „De-a Facerea Lumii. Jocuri şi jucării”, a fost vernisată miercuri seara la Sala Irina Nicolau a Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti. În cadrul expoziţiei, care va fi deschisă până pe 30 ianuarie 2013, atât copiii cât şi părinţii sunt invitaţi să descopere amintiri din copilărie, într-o […]

Un articol de Andrada Văsii|20 decembrie 2012

Cea de-a şasea expoziţie a Muzeului Copilăriei, „De-a Facerea Lumii. Jocuri şi jucării”, a fost vernisată miercuri seara la Sala Irina Nicolau a Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti.

În cadrul expoziţiei, care va fi deschisă până pe 30 ianuarie 2013, atât copiii cât şi părinţii sunt invitaţi să descopere amintiri din copilărie, într-o bogată selecţie de miniaturi ceramice din colecţiile Muzeului Ţăranului, unele vechi de peste un secol, altele demne de o aleasă expoziţie de artă, dar şi jucării din colecţii particulare sau donate MŢR de diferiţi colecţionari.

„Jucăriile, cele mai vechi, fac parte din colecţiile MŢR, majoritatea. Acestea sunt doar o minusculă parte din colecţiile foarte bogate ale muzeului. Jucăriile contemporane, mergând în urmă până la perioada interbelică, sunt donate de persoane private care le-au adunat de-a lungul vieţii lor (…) din care noi folosim acum în expoziţie. O parte dintre jucării au fost donate pe perioada expoziţiei, unele au fost achiziţionate din banii proiectului, iar altele au fost donate de colecţionari pe o perioadă nedeterminată”, a declarat, pentru AGERPRES, Ioana Popescu, director de cercetare în cadrul MŢR.

Directorul Muzeului Ţăranului Român, Virgil Niţulescu, a apreciat că cea de-a şasea expoziţie a Muzeului Copilăriei „reuşeşte să îmbine obiectul de patrimoniu cu obiectul care va fi în viitor de patrimoniu”.

„Felul în care expoziţia a fost gândită denotă a bună cunoaştere a minţii copilului, minte pe care noi adulţii am început să o uităm”, a fost de părere Virgil Niţulescu.

Ciclul de expoziţii „Muzeul Copilăriei” a fost deschis în luna martie cu prima parte a proiectului, „Ivirea. Dintre duhuri spre Duh”, care s-a desfăşurat în perioada 14 martie – 15 aprilie. Au urmat „Lumea mică a celui mic” în perioada 3 mai – 3 iunie, „Lucruri mici pentru nevoi mari” între 15 iunie şi 15 iulie, „Descoperirea lumii, acasă şi la şcoală” între 14 septembrie şi 14 octombrie şi „Relaţia cu lumea mare” care s-a desfăşurat între 31 octombrie şi 30 noiembrie, toate expoziţiile având loc la Sala Irina Nicolau a MŢR.

Ultima temă a ciclului ”Muzeul Copilăriei” va fi ceva care va trimite către muzeele copilului, cele din Europa, în sensul că va fi o sală de ateliere în care copiii vor veni şi vor face lucruri aşa cum au văzut în cele şase săli de muzeu.

„Ţinta este un Muzeu virtual al copilăriei care sperăm să fie vizitat de public din toată Europa. Vizitatorii vor putea vedea ce se întâmplă aici şi cam ce însemna copilăria înainte-vreme în România şi ce înseamnă astăzi. Muzeul virtual va avea un tur de vizitare cum au în general muzeele virtuale şi prin diverse puncte active se va putea intra în spatele expunerii permanente a muzeului, ceea ce într-un muzeu real nu se poate realiza. Se va intra în colecţiile muzeului în care se află toată munca noastră de cercetare. Acolo vor putea fi vizitate colecţiile private, colecţionarii, poveştile tuturor acestor obiecte”, a mai spus Ioana Popescu.

Expoziţia va putea fi vizitată de marţi până duminică între orele 10,00 – 18,00. Intrarea este liberă.

Sursa: Agerpres

27
/07
/22

Aşa cum ne-a obişnuit, Festivalul de Film de la Veneţia a adunat şi în acest an, în competiţie sau în afara ei, multe nume mari ale cinematografiei mondiale: de la Darren Aronofsky, Alejandro G. Inarritu şi Jafar Panahi, la Paul Schrader, Sergei Loznitsa, Oliver Stone şi Lars von Trier.

26
/07
/22

Celebrul Festival de la Veneţia şi-a anunţat marţi selecţia pentru ediţia din acest an. Până vom comenta principalele secţiuni, să notăm prezenţa debutului în lungmetrajul de ficţiune al lui Mihai Mincan, "Spre Nord", în competiţia Orizzonti.

26
/07
/22

Cinci lungmetraje de ficțiune și documentare vor concura anul acesta pentru marele trofeu al celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care va avea loc în perioada 8 - 14 august, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).

26
/07
/22

„Delta Bucureștiului”, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut în cinematografe din 23 septembrie. Filmul documentar, al doilea al regizoarei cunoscută deja publicului pentru „Marussia” (2013), spune, prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, povestea unui teren viran.

22
/07
/22

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București reîncepe proiectul Biblioteca la firul ierbii desfășurat pe parcursul a 4 ediții: 23 și 30 iulie în parcul Drumul Taberei și 13 și 20 august în parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR).