Expoziţia de fotografie „Living the dream“, despre primii români stabiliţi în America, poate fi vizitată la Muzeul Ţăranului
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-de-fotografie-living-the-dream-poate-fi-vizitata-la-muzeul-taranului-din-capitala/

Expoziţia de fotografie „Living the dream“, un proiect documentar despre cea mai veche comunitate de români din Statele Unite, a fost vernisată joi seară, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Capitală, putând fi vizitată până pe 14 iulie.

Un articol de Andrada Văsii|5 iulie 2013

Expoziţia de fotografie „Living the dream“, un proiect documentar despre cea mai veche comunitate de români din Statele Unite, a fost vernisată joi seară, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Capitală, putând fi vizitată până pe 14 iulie. 

Proiectul portretizează viaţa şi cultura românească din zona metropolitană a oraşului Cleveland. În Cleveland s-a construit prima biserică ortodoxă din America, în 1904, şi tot aici a fost publicat şi primul ziar românesc, America, iar, în fiecare vară are loc Festivalul Românesc.

Cel mai recent recensământ arată că aproximativ 20.000 de români locuiesc în zona metropolitană a oraşului Cleveland. Însă, în ultimii 15 ani, comunitatea a început să se micşoreze, cei care vin preferând să se stabilească în alte oraşe, precum Chicago şi New York.

Un an de fotografii

Primii imigranţi români s-au stabilit aici la sfârşitul secolului al XIX-lea. Majoritatea proveneau din Transilvania şi veniseră să muncească în fabricile de oţel. Atunci, ca şi acum, românii au descoperit în America o alternativă la restricţiile sociale, politice şi economice din România.

Primele fotografii au fost realizate în ianuarie 2011, iar perioada de documentare s-a încheiat în august 2012.

Info:

„Living the Dream” este proiectul de dizertaţie, pentru Ohio University, al fotografei Alexandra Mihale.

Expoziţia, realizată în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, va putea fi vizitată până pe 14 iulie, la Sala Acvariu a Muzeului Ţăranului Român.

Foto credit: Muzeul Ţăranului Român (Facebook)

15
/09
/16

Sâmbătă, 17 Septembrie 2016, Grădina Sticlarilor (strada Vasile Lascăr nr.36) își redeschide porțile pentru cei care vor să își descopere sau să își dezvolte latura artistică. Intrarea la Grădină este gratuită însă, pentru participare, se percepe o taxă de 20 RON, pentru achiziționarea materialelor necesare.

11
/09
/16

Viața în Giulești va fi tema unei instalații-eveniment de artă comunitară contemporană la Muzeul Culturii Romilor din Drumul Săbăreni 101-125. Evenimentul va avea loc pe 16 septembrie, de la ora 19.00.

10
/09
/16

Festivalul Internațional de fotografie Bucharest Photofest se va desfășura între 10 şi 20 septembrie, organizat de Grupul Filos, se desfăşoară în câteva locuri din Bucureşti, între care şi Teatrul Naţional din Bucureşti, în foaierul nou deschis, dinspre Bulevardul Carol.

09
/09
/16

Noaptea Albă a Galeriilor, proiect inițiat și organizat de Asociația Ephemair, prezintă pe 30 septembrie, în cadrul celei de-a zecea ediții, expoziții și evenimente dedicate artei contemporane, în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist din zece orașe – alături de București, la NAG#10 vor participa în acest an Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

25
/08
/16

În vreme ce guvernul român se gândeşte cum să scoată 50 de lei din buzunar pentru a-şi trimite la grădiniţă minorii ai căror părinţi au venituri mici, italienii sunt gata să le acorde o susţinere generoasă adolescenţilor. Într-o mișcare concepută pentru a reaminti tinerilor că doar cultura este cea care ne îmbogăţeşte viaţa şi aduce oamenii împreună, cetățenii italieni care împlinesc 18 ani sunt pe cale să obțină 500 de euro " bonus de cultură " de la guvern.

12
/08
/16

6 artiști și 6 artizane își expun creațiile în Bastionul Țesătorilor din Brașov până pe 30 august. Proiectul „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” facilitează și promovează creația unor lucrări de artă contemporană care să integreze tehnica ţesutului la război din zona Branului, element de patrimoniu imaterial.

25
/07
/16

București Mall prezintă expoziția Instalart/ Obiect/ 004, ce reunește șase proiecte de design destinate mediului urban, realizate de cunoscuți designeri și arhitecți români. Expoziția, lansată în cadrul unui vernisaj pe 21 iulie, rămâne la București Mall până pe 9 august, când se va muta în Plaza România, pentru alte 3 saptamani.