Expoziţia de fotografie „Patru oraşe: Chişinău – Liov – Bucureşti – Cracovia“, la Casa Polonezilor de Pretutindeni de la Cracovia
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-de-fotografie-patru-orase-chisinau-liov-bucuresti-cracovia-la-casa-polonezilor-de-pretutindeni-de-la-cracovia/

Expoziţia „Patru oraşe: Chişinău – Liov – Bucureşti – Cracovia“ a fost vernisată în data de 27 iunie 2013, la Casa Polonezilor de Pretutindeni de la Cracovia, şi va rămâne deschisă publicului larg până în 20 iulie.

Un articol de Andrada Văsii|1 iulie 2013

Expoziţia „Patru oraşe: Chişinău – Liov – Bucureşti – Cracovia“ a fost vernisată în data de 27 iunie 2013, la Casa Polonezilor de Pretutindeni de la Cracovia, şi va rămâne deschisă publicului larg până în 20 iulie.

În dorinţa de a omagia personalitatea unuia dintre cei mai cunoscuţi şi activi reprezentanţi ai refugiaţilor polonezi în România în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, arhitectul Tadeusz Gaydamowicz, Asociaţia „Wspólnota Polska” din Cracovia, împreună cu Institutul Cultural Român de la Varşovia şi Asociaţia de Prietenie Polono-Română de la Cracovia, a iniţiat realizarea unei expoziţii de fotografie, cu materiale inedite, extrem de preţioase din perspectivă istorică, provenite din arhiva de familie a arhitectului. Exponatele sunt însoţite de un catalog bilingv, româno-polonez.

Un artist fost refugiat

Cunoscutul arhitect cracovian Tadeusz Gaydamowicz, fost refugiat polonez în România în perioada 1939-1945, este membru activ al Asociaţiei de Prietenie Polono-Română de la Cracovia şi motorul grupului de refugiaţi polonezi repatriaţi, participând intens la evenimentele dedicate relaţiilor româno-polone. În 2003 i-a fost acordat în România titlul de „Personalitate de Prim Rang“ din partea comunităţii polonezilor originari din Moldova.

40 de fotografii. 40 de perspective

Expoziţia „Patru oraşe: Chişinău – Liov – Bucureşti – Cracovia“ constă în 40 de planşe cu fotografii, însoţite de explicaţii în limbile polonă şi română. Imaginile prezintă momente inedite din existenţa refugiaţilor polonezi, dintr-o perspectivă personală: relaţiile cu autorităţile româneşti, diverse activităţi administrative, viaţa religioasă, viaţa culturală, educaţia, viaţa de familie.

Fotografiile readuc în memorie cu acuitate ipostazele unei existenţe relativ normale, în care interacţiunile prietenoase cu localnicii erau un fapt curent.

După Cracovia, expoziţia va fi prezentată întâi la Rzeszów, la Casa Polonezilor de Pretutindeni (1-20 august), apoi la Suceava, la începutul lunii septembrie, unde va fi prezentată în cadrul Zilelor Culturii Polone, manifestare organizată anual de Uniunea Polonezilor din România.

Text preluat în parteneriat cu Modernism.ro

Foto credit: Modernism.ro

30
/05
/23

Cele 10 documentare din programul primei ediții LYNX Festival sunt deja sold-out, cu două zile înainte de începerea evenimentului. În perioada 1 – 5 iunie, la Brașov, pasionații de film și natură se vor putea delecta cu un program complex și complet de proiecții, vernisaje și expoziții de fotografie, activități în natură, masterclass-uri cu invitați internaționali, întâlniri cu artiști locali și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu și alte evenimente-surpriză.

30
/05
/23

Muzeul Național de Artă al României este gazda unui nou eveniment „Întâlnire la muzeu”, marți 30 mai 2023, de la ora 18:00, în Sala Auditorium, strada Știrbei Vodă nr. 1. Invitații lui Călin Stegerean sunt Bernard Blistène și Ami Barak, personalități de prestigiu ale artei contemporane.

19
/05
/23

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București anunță noul sezon expozițional care va fi inaugurat joi, 25 mai 2023. Cu o puternică prezență internațională (în trei dintre cele șapte spații expoziționale, precum și în cadrul noului program de mediere culturală, MNAC International Academy), inaugurând totodată cooperarea strategică cu Timişoara Art Encounters.

17
/05
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea proiectului „La NORD de cuvinte”, primul demers al unui fotograf român de a documenta artistic natura și viața sălbatică de lângă Polul Nord. Proiectul fotografic este unul pe termen lung și cuprinde mai multe expediții începând cu luna iulie a acestui an, în regiunile arctice Groenlanda, Svalbard și Arhipelagul Arctic Canadian.

16
/05
/23

Proiecții ale unora din cele mai apreciate documentare despre natură, expoziții de fotografie, activități pentru copii, ateliere de film documentar și fotografie, invitați speciali internaționali și întâlniri cu artiști locali sunt surprizele promise de organizatori pentru prima ediție LYNX Festival, primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură.