Expoziţia „Good Girls“ va fi prezentă la MNAC până în luna septembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-good-girls-va-fi-prezinta-la-mnac-pana-in-luna-septembrie/

„Good Girls“, o expoziţie de artă „gender“, va fi prezentată la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) din Bucureşti, până la sfârşitul lunii septembrie.

Un articol de Andrada Văsii|28 iunie 2013

„Good Girls“, o expoziţie de artă „gender“, va fi prezentată la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) din Bucureşti, până la sfârşitul lunii septembrie.

Printre artistele care îşi vor expune lucrările se numără Geta Brătescu (foto sus), Nina Arbore, Irina Broboană şi Suzana Fântânariu.

„Good Girls“ este o expoziţie internaţională care oferă o perspectivă largă asupra artei contemporane produse de femei, potrivit site-ului Institutului Polonez din Capitală.

Titlul prozaic „Good Girls“ este inspirat de două proiecte curatoriale precedente: readuce în discuţie sintagma „bad girls“, introdusă de Marcia Tucker în anii 1990, moment de relaţionare cu artistele şi curatoarele din America influenţate de feminism; cealaltă referinţă este legată de expoziţia „No More Bad Girls?“, prezentată la Viena în 2010, care investiga geografii alternative şi identităţi culturale multiple centrale în epoca globalizării, notează Mediafax.

Expoziții dedicate artei feministe

Începând cu anii ’90, artiste şi curatoare din România au iniţiat câteva expoziţii mai mici dedicate artei realizate de femei şi artei feministe. Expoziţia „Good Girls“ reprezintă un eveniment internaţional major de tip muzeal şi se va concentra asupra unor aspecte legate de producţia artistică a femeilor în jurul a trei nuclee: memorie, dorinţă şi putere. Artistele participante în mare parte trăiesc şi lucrează în Europa, jumătate dintre acestea reprezentând România.

Lucrări poloneze

De asemenea, expoziţia va cuprinde lucrările artistei poloneze Katarzyna Kozyra. Acesta a studiat în cadrul Departamentului de Germanistică al Universităţii din Varşovia, între anii 1985 şi 1988, apoi sculptura, la Academia de Arte din Varşovia. După terminarea studiilor, în 1993, a renunţat la practicarea sculpturii în favoarea fotografiei, a instalaţiei video şi a performance-ului. În 1997, revista Polityka i-a acordat Paşaportul Politicii – premiul pentru cel mai promiţător artist polonez.

Curatoarea expoziţiei este Bojana Pejić, iar Olivia Niţis este curator asistent. Nina Arbore, Ana Bănică, Ethel Băiaş Lucia Dem Bălăcescu, Biroul Melodramatic, Geta Brătescu, Irina Broboană, Ioana Ciocan, Alexandra Croitoru, Suzana Dan, Cristina David şi Corina Ilea sunt câteva dintre artistele din România care vor prezenta lucrări la expoziţia „Good Girls“.

Foto credit: ICR

22
/09
/22

Romanian Jewelry Week 3.0 sărbătorește bijuteria contemporană între 5 și 9 octombrie cu expoziții, conferințe, workshop-uri de bijuterie și târguri și peste 190 de designeri români și internaționali care vor expune mii de creații de bijuterie. Ca în fiecare an, Romanian Jewelry Week oferă posibilitatea pasionaților de bijuterie să cumpere piesele preferate în cadrul Târgului de bijuterie ROJW 3.0 între 8 și 9 octombrie la Biblioteca Națională.

21
/09
/22

În perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022, Institutul Cultural Român de la Paris organizează expoziția „INTROSPECȚII/INTROSPECTIONS” a artiștilor români Suzana Fântânariu (pictură, grafică, instalații), Anca Szönyi Thomas (fotografie, mixed media) și Dorin Crețu (pictură, fotografie digitală). Curatori sunt Ludwig Otte și Anca Szönyi Thomas.

21
/09
/22

Pentru trei zile, 23-25 septembrie 2022, Asociația CRIES a pregătit un spațiu pentru o varietate de experiențe în ritm „la pas" și un program ce oferă multiple perspective despre legăturile dintre hrană, cultură și consum durabil, dorind să inspire comunitatea locală și să se lase inspirați de toate experiențele și acțiunile care ne permit să încetinim ritmul de consumare a resurselor noastre și ale planetei.

20
/09
/22

Goethe-Institut București este în căutare de minți creative pentru dezvoltarea unor jocuri video autentice, relevante din punct de vedere social. În acest scop, organizează un game jam inedit de 48 de ore hibrid, între 7 și 9 octombrie 2022. Dezvoltarea jocului se va desfăşura online iar cei din Bucureşti pot participa la evenimentul de deschidere la sediul Goethe-Institut.

12
/09
/22

GREEN HOURS LIVE(S) caută povești și istorii personale legate de Green Hours, pe care le va transforma într-o instalație multimedia.