Expoziţia „Josef Koudelka – Invazie 68 Praga“, vernisată la MNAC, pe 17 octombrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-josef-koudelka-invazie-68-praga-vernisata-la-mnac-pe-17-octombrie/

Expoziţia „Josef Koudelka – Invazie 68 Praga” va fi vernisată pe 17 octombrie, de la ora 19.00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) din Capitală, cu ocazia împlinirii a 45 de ani de la invazia din 21 august 1968 asupra capitalei cehe.

Un articol de |20 august 2013

Expoziţia „Josef Koudelka – Invazie 68 Praga” va fi vernisată pe 17 octombrie, de la ora 19.00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) din Capitală, cu ocazia împlinirii a 45 de ani de la invazia din 21 august 1968 asupra capitalei cehe.

Vernisajul expoziţiei va avea loc în prezenţa artistului Josef Koudelka. De asemenea, prezentarea va fi însoţită de lansarea albumul de fotografie „Invazie 68 Praga”, publicat în România de Editura Art.

„Mă bucur că această expoziţie unică va fi prezentată în România, o ţară ai cărei cetăţeni au demonstrat solidaritate cu Cehoslovacia în 1968. Invazia a determinat soarta unei întregi generaţii a naţiunii noastre şi poziţia României de atunci este bine ştiută în Republica Cehă”, a declarat ambasadorul Republicii Cehe la Bucureşti, Jiří Šitler.

PAR65797web

Anul acesta se împlinesc 45 de ani de la invazia din 21 august 1968 asupra oraşului Praga, când forţe militare din Uniunea Sovietică şi aliaţii ei din Pactul de la Varşovia, cu excepţia notabilă a României, au invadat Cehoslovacia. România, de altfel, s-a opus public invaziei, criticând politica sovietică.

În timpul celor şapte zile din august 1968, Josef Koudelka, pe atunci în vârstă de 30 de ani, a realizat o serie de fotografii pe care a reuşit ulterior să le scoată din ţară, emigrând în Franţa.

Fotografiile lui au fost publicate de agenţia Magnum Photos în 1969, în numeroase reviste internaţionale, cu ocazia împlinirii unui an de la invazie, fără a menţiona numele autorului, notează Mediafax.

Josef Koudelka, unul dintre cei mai importanţi fotografi contemporani din lume, a fost recunoscut ca autorul fotografiilor abia în 1985, după moartea tatălui său, care a rămas în Cehoslovacia.

Foto: © Josef Koudelka/Magnum Photos

24
/12
/19

Un grup de tineri artiști timișoreni din cadrul Facultății de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara au demarat un proiect unic, menit să aducă împreună creatorii și iubitorii de artă. Proiectul Artă și Artiști Români are o motivație pur educațională.

23
/12
/19

Comisia Națională a României pentru UNESCO – CNR UNESCO - a organizat în data de 17 decembrie cea de-a IV-a ediție a Galei anuale de sfârșit de an, care a reunit partenerii instituționali, respectiv reprezentanți ai instituțiilor publice, societății civile, mediului privat, precum și alți colaboratori, personalități din domeniile de interes ale UNESCO - educație, științe, cultură, comunicare și informare.

14
/12
/19

Muzeul Colecţiilor de Artă, secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, vă invită începând cu data de 14 decembrie 2019 să vizitaţi expoziţia permanentă a colecţiei „Dan şi Liana Nasta”, intrată în patrimoniul muzeului anul acesta, prin generozitatea donatorilor, soții Mihai şi Elena Nasta, nepoții colecționarilor.

10
/12
/19

Luni, 9 decembrie, începând cu orele 19.00, în foaierul Sălii Liviu Ciulei (Izvor) a avut loc vernisajul expoziției permanente de portrete ale actorilor din trupa Teatrului L.S. Bulandra, realizate de fotograful (și actorul) Andrei Runcanu.

03
/12
/19

Pentru fostele state socialiste, 2019 marchează trecerea a 30 de ani de la revoluțiile care au schimbat cursul istoriei, iar pentru cehi, la fel ca și pentru români și alte națiuni ce s-au aflat în Blocul de Est, 1989 a marcat trecerea de la dictatură la democrație. Revoluția de Catifea, așa cum a fost numit evenimentul la cehi, a avut câteva caracteristici aparte, iar bucureştenii sunt așteptați să le descopere la deschiderea expoziției „1989. The Velvet Revolution”, pe data de 5 decembrie 2019, începând cu ora 19:00, la Centrul Ceh din Bucureşti.