Expoziția „Not Natural”, de Andrada Feșnic, la Galeria Estopia
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-not-natural-de-andrada-fesnic-la-galeria-estopia/

Galeria Estopia Bucureşti deschide astăzi expoziţia „Not Natural”, de Andrada Feşnic. La aproape doi ani de la prima expoziţie solo a artistei la Estopia – care a coincis atunci chiar cu deschiderea galeriei – Andrada Feşnic revine la Bucureşti cu o nouă serie de lucrări realizate integral pe durata ultimului an.

Un articol de Liliana Matei|27 noiembrie 2020

Not Natural este un irezistibil joc serios pe tabla de șah a minții: fiecare lucrare din această serie compune un fabulos teren de negociere între ceea ce „este” și ceea ce „ar putea fi”, iar pariul Andradei este acela de a subția întrutotul frontierele între diversele potențialități ale „realității”. Asemeni unui scafandru experimentat, artista își convinge spectatorul să plonjeze împreună într-o lume – acvariu, populată de ființe, creaturi și plante luxuriante atinse de o seducătoare fluiditate și nevoie de transparență. Formele, personajele din lucrările Andradei Feșnic par devorate de o foame de metamorfoză, ele sunt simultan parte din mai multe povești decupate din felii diferite de viață și desfășurate în același plan unic, al pânzei, și în același timp – acela al prezentului memoriei.

În picturile Andradei, lumea are o altfel de logică și grade diferite de vizibilitate: iar personajul-cheie care face posibilă coexistența simultană a acestor lumi suprapuse, singurul capabil să desfacă straturile de realitate și să le așeze într-un fir narativ este spectatorul. Mintea lui este adevăratul teren de joc și miza ultimă a artistei.


„Nu-mi propun să descriu părți ale naturii sau obiecte, spune Andrada, ci să compun o lume artificială plauzibilă, un puzzle interactiv, din care lipsesc în mod deliberat unele piese. Îl provoc pe privitor să le completeze cu propria imaginație, memorie și rațiune. Ochiul uman, așa cum știm, nu se poate concentra pe mai multe elemente în același timp: știind asta, combin elemente care de obicei nu sunt reprezentate împreună, câteodată le amplific dimensional sau cromatic, totul pentru că ceea ce vreau este să schimb perspectiva narativă și s-o duc într-o zonă nenaturală”. Nu, nu este o zonă de confort lumea din lucrările Andradei Feșnic, și nu, nu este naturală în sensul de lumea-așa-cum-o-știm: este, mai degrabă, o „scenografie a imaginației”, așa cum o definește artista. Ajuns pe nesimțite, asemeni lui Alice în Țara Minunilor, în vizuina iepurelui, spectatorul are o singură șansă: să-și adapteze privirea la noile „condiții de luminozitate” și să înceapă să vadă. Abia atunci i se vor desluși, asemeni lui Max Blecher în celebrul său roman, nemaiauzitele întâmplări din irealitatea imediată.

Andrada Feșnic s-a născut în 1987 la Cluj-Napoca, unde trăiește și lucrează. A studiat pictura la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde a obținut licența în 2016 și masteratul în pictură în 2018. În 2015 a beneficiat de o mobilitate Erasmus la Central Saint Martins, University of the Arts London. În 2018, A+Space a găzduit expoziția sa personală, Aftermath, în cadrul Centrului de Interes, Cluj. A participat la numeroase expoziții de grup și proiecte internaționale, între care a realizat un performance în proiectul Performing the Unconscious, Freud Museum, Londra, în 2015. În ianuarie 2019 Galeria Estopia din București a prezentat expoziția personală, Fractured Realities I, urmată de Fractured Realities II, găzduită de Estopia Lugano. Pentru Andrada Feșnic, pictura echivalează cu un veritabil teren experimental definit de straturile suprapuse, de efectul de colaj pictural, de inovația cromatică și de descompunerea atent orchestrată a elementului figurativ.

Andrada Feșnic
Not Natural
27 noiembrie 2020 – 16 ianuarie 2021
Vernisaj: vineri, 27 noiembrie, între orele 14.00 – 20.00
Curator: Irina Ungureanu
Galeria Estopia, strada Bocșa nr. 5, sector 2, București
www.estopiaartgallery.com

*Notă pentru vizitatori: Vernisajul expoziției are loc vineri, 27 noiembrie, într-un format adaptat situației actuale dificile generate de pandemia Covid-19. De aceea, urmând recomandările autorităților, expoziția va putea fi vizitată vineri, 27 noiembrie, între orele 14.00 – 20.00, și, începând din 28 noiembrie, potrivit programului normal al galeriei, sau cu programare. Expoziția va rămâne deschisă publicului până pe 16 ianuarie 2021. Accesul în galerie se face respectând normele de distanțare socială. Purtarea măștii este obligatorie.

13
/11
/17

Liminal, festivalul pionier de artă, știință și tehnologie care a avut loc în București între 31 octombrie și 12 noiembrie, s-a încheiat duminică după-amiază. Instalații precum Mindcraft Battle, adică piramida care levitează cu puterea minții, sau Automated Poetry Machine, generatorul de poezii la intersecția dintre un telefon public și un bancomat, din cadrul festivalului au fost câteva din felurile în care Liminal a evidențiat nevoia de apropiere a publicului de intersecția dintre artă, știință și tehnologie.

27
/10
/17

Asociația Culturală Control N organizează duminică, 29 octombrie (între orele 18,30 și 22,00), la Palatul Știrbei din București (Calea Victoriei 107), Expoziția Multimedia DISCO BTT - Discotecile Perioadei Comuniste. Cei prezenți vor fi ospătați cu bere Azuga, Pepsi și multă muzică, promit organizatorii!

26
/10
/17

Muzeul Ermitaj a repornit astăzi ceasul care a fost oprit când bolșevicii au pătruns în Palatul de Iarnă în noaptea de 25 spre 26 octombrie 1917, potrivit vechiului calendar iulian. Limbile ceasului care au fost oprite pentru a marca pentru posteritate triumful revoluției au arătat timp de un secol aceeași oră: 2 și 12 minute.

24
/10
/17

Joi 26 octombrie, de la ora 17:00, va avea loc deschiderea expoziţiei Made in CZ / Found in RO. Organizatorul principal, Centrul Ceh, a colectat pentru acest eveniment peste 120 de obiecte reprezentative pentru tradiţia designului cehoslovac. Expoziţia va fi deschisă până pe 15 decembrie, în rotonda din foaierul Sălii Mici a Teatrului Naţional Bucureşti.

19
/10
/17

Liminal, primul festival de artă, știință și tehnologie din București, va avea loc în perioada 31 octombrie - 5 noiembrie. Festivalul propune publicului o expoziție de artă trans-media, o serie de discuții teoretice și un hackathon în cadrul căruia participanții vor dezvolta sisteme și dispozitive de teraformare pentru a coloniza alte planete.

09
/10
/17

Expoziția "Picasso între Cubism și Neoclasicism: 1915-1925", care s-a deschis recent la Grajdurile Quirinale din Roma, este un omagiu adus pictorului de geniu spaniol la împlinirea a 100 de ani de la prima sa călătorie pe care a făcut-o Italia și care i-a influențat fundamental arta și viața.

04
/10
/17

Vineri, 6 octombrie 2017, Noaptea Albă a Galeriilor invită publicul la cele mai noi evenimente de artă contemporană românească și internațională la București, căruia i se alătură alte unsprezece orașe - Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Reșița, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara și, nu în ultimul rând, Petrila. Peste 150 de galerii, spații alternative, huburi creative și ateliere de artiști se deschid și creează un traseu nocturn pentru a oferi publicului un program variat și dinamic.

27
/09
/17

În urmă cu exact un secol, într-o zi de 27 septembrie (1917), se stingea din viață Edgar Degas, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai impresionismului. Balerinele lui Degas – centrul universului creaţiei sale -, de o frumuseţe răvăşitoare, şi impresionează și astăzi prin graţie și limbaj gestual.

15
/09
/17

Primăria Capitalei prin ARCUB organizează, în cadrul Zilelor Bucureștiului, Grădina cu sculpturi, prima expoziție de sculptură semnată de celebra artistă Alexandra Nechita. Spațiul expozițional poate fi vizitat în perioada 19 septembrie – 19 octombrie, chiar în fața Ateneului Român unde vor fi expuse 8 lucrări de sculptură, impresionante, realizate de artistă.

10
/09
/17

În 13 septembrie la Timișoara și în 19 octombrie la București vor avea loc prezentările instalației performative #dansliteratura, deschise publicului pentru o întâlnire specială cu dansul contemporan și poezia și 8 artiști din București, Timișoara și Brașov.