Expoziția „OUR BODY: Universul Interior” în premieră la Cluj-Napoca
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-our-body-universul-interior-in-premiera-la-cluj-napoca/

Suntem ceea ce mâncăm, bem şi respirăm. Și nimic nu o demonstrează mai bine decât expoziţia „OUR BODY: Universul Interior” la Cluj-Napoca!

Un articol de Liliana Matei|11 iulie 2015

După ce-a traversat peste 30 de țări și a fost văzută de peste 50 de milioane de vizitatori, expoziția „OUR BODY: Universul Interior” își deschide porțile la Iulius Mall Cluj începând de vineri, 17 iulie 2015, până pe 31 octombrie inclusiv. Clujenii pot descoperi, într-o manieră educativă unică, fascinantul univers interior al corpului uman și modul în care funcționează, cu ajutorul a peste 200 de exponate – corpuri umane reale. Un eveniment produs de Universal Exhibition Group și organizat de Events în colaborare cu Iulius Mall Cluj, cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca.

Vizitatorii vor porni într-o călătorie extraordinară în interiorul organismului uman, descoperind misterele anatomiei și fiziologiei cu ajutorul a peste 200 de exponate – corpuri umane reale. Printr-un proces de impregnare polimerică (tratare cu cauciuc siliconic lichid), țesuturile sunt conservate la nivel microscopic, permițând vizitatorilor să vadă direct cât de uimitor funcționează organismul uman, și felul în care maladiile și obiceiurile nesănătoase solicită funcțiile corpului.

Cu un puternic accent pe prevenție, sănătate și educație, expoziția „OUR BODY: Universul Interior” vrea să crească interesul publicului pentru cunoașterea propriului corp și să-i convingă pe vizitatori de importanța alegerilor cotidiene. Prezentând comparativ țesuturi, organe sau celule sănătoase și variantele lor afectate de diverse boli, expoziția oferă celor ce-i trec pragul șansa de a vizualiza și de a înțelege mai bine condiții medicale frecvent întâlnite (cancer renal, accident vascular cerebral, cancer pulmonar etc).

Expoziția „OUR BODY: Universul Interior” poate fi o experiență valoroasă de familie, o ocazie unică pentru părinți de a le explica copiilor complexitatea corpului uman, nevoia de o nutriție corectă, sport regulat, un stil de viață sănătos, precum și impactul unor obiceiuri nocive precum fumatul sau consumul excesiv de alcool.

Zeci de panouri explicative și asistenți cu pregătire medicală sunt gata să răspundă întrebărilor oaspeților. Organizatorii și-au propus să implice atât școlile locale, profesorii, dar și unitățile medicale în demersul lor de a promova cele mai bune practici pentru o viață sănătoasă, dar și de a crește interesul tinerilor pentru profesiile medicale.

“O expoziție fascinantă, care are câte ceva pentru toată lumea, de la cei mai buni chirurgi la oamenii obișnuiți” – Chicago Tribune / “O expoziție care îți dă șansa să te oprești și să reflectezi” – Detroit Free Press / „Frumoasă și uluitoare” – Press-Register Mobile

„OUR BODY: Universul Interior” este găzduită de Iulius Mall Cluj într-un spațiu expozițional special amenajat, iar programul de vizitare este zilnic, între orele 10.00 și 22.00.

Biletele vor putea fi achiziționate începând cu data de 17 iulie de la intrarea în expoziție. Copiii cu vârste mai mici de 7 ani beneficiază de acces gratuit. Biletele sunt valabile pentru toată durata desfășurării expoziției (17 iulie – 31 octombrie), cu condiția să respecte restricțiile prestabilite (biletele valabile în timpul săptămânii oferă acces doar de luni până vineri inclusiv, biletele valabile în week-end, oferă acces doar sâmbăta și duminica).

BILETE
Adulți Pensionari/Studenți Copii (7-18 ani)
Luni – Vineri Sâmbătă -Duminică Luni – Vineri Sâmbătă – Duminică Luni – Vineri Sâmbătă – Duminică
45 lei/pers. 54 lei/pers. 35 lei/pers. 45 lei/pers. 28 lei/pers. 34 lei/pers.

Grupuri de peste 10 copii
Luni – Vineri
26 lei/pers.
Pentru clasele de elevi este necesară o rezervare la adresa [email protected]

Abonamente de familia
1 adult + 2 copii 2 adulți + 1 copil 2 adulți + 2 copii
Luni – Vineri Sâmbătă – Duminică Luni – Vineri Sâmbătă – Duminică Luni – Vineri Sâmbătă – Duminică
76 lei/grup 90 lei/grup 99 lei/grup 108 lei/grup 108 lei/grup 120 lei/grup

UNIVERSAL EXHIBITION GROUP (UEG) are la originea sa Universal Events Group, companie cu renume internațional și cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul organizării de evenimente. Pe lângă numeroasele turnee organizate pentru artiști precum David Copperfield, Sarah Brightman, George Michael, Elton John, Placido Domingo, Julio Iglesias, UEG produce proiecte expoziționale pentru muzee, galerii, centre comerciale, spații publice sau private. Printre expozițiile organizate până acum se regăsesc expoziții care au ca temă comori ascunse ale lumii (Titanic, Armata de Teracotă), dar și numeroase expoziții despre anatomia corpului uman, printre care și „OUR BODY: The Universe Within”)

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.