Expoziția „Perspective” de Mircia Dumitrescu, la Muzeul Național de Artă al României
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-perspective-de-mircia-dumitrescu-la-muzeul-national-de-arta-al-romaniei/

Începând cu data de 8 octombrie 2021 până la 30 ianuarie 2022, la parterul Galeriei Naţionale de la Muzeul Naţional de Artă al României, va putea fi vizitată expoziţia „PERSPECTIVE” de Mircia Dumitrescu, ce prezintă lucrări de desen, gravură, pictură, sculptură şi tapiserie.

Un articol de Liliana Matei|6 octombrie 2021

„PERSPECTIVE” este expoziția personală care încheie seria lansată în anul 2021, începând cu cea organizată la Muzeul Național Controceni, intitulată Spațiu românesc cu oameni și sfinți (10 iunie – 4 iulie), la Biblioteca Academiei Române, Sala Theodor Pallady, intitulată Călătoria (29 iunie – 1 August), la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, intitulată Dialogul tehnicilor (9 iulie – 1 August).

Expoziția „PERSPECTIVE” a profesorului universitar dr. Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Acadmiei Române, invită publicul la o experienţă vizuală inedită, spectaculoasă, monumentală prin viziune și construcție, cu o expresivitate artistică impresionantă.

Acad. Nicolae Breban spunea la vernisajul expoziției artistului de la Biblioteca Academiei Române, în anul 2016: „Mircia Dumitrescu ne oferă spectacolul unui om care intră în senectute cu o forţă, cu o amploare a unui geniu neaşteptat pentru el şi pentru noi toţi. Acest artist are o anumită spaimă de deschidere, de etalare, care e o spaimă de el însuşi, de fapt. Or, în cele din urmă, Mircia Dumitrescu s-a învins pe sine însuși şi ne prezintă spectacolul splendid al unei mari personalităţi, de care noi, scriitorii, suntem mândri. ”

Parterul Galeriei Naționale

Muzeul Național de Artă al României

Program: miercuri – duminică, 10 – 18

Ultima intrare se face la 17:30.

Preț bilet: 12 lei / 6 lei / 3 lei

Foto: MNAR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.