Expoziția „Regina Maria – Mama Regină” la Centrul Cultural Expo Arte
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-regina-maria-mama-regina-la-centrul-cultural-expo-arte/

Pentru a marca 145 de ani de la naşterea Reginei Maria a României, Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte organizează expoziţia „Regina Maria – Mama Regină”.

Un articol de Liliana Matei|7 decembrie 2020

Evenimentul își propune să ilustreze personalitatea legendarei suverane, cea care continuă să ne dăruiască lecții despre frumos, diplomație, sacrificiu, curaj, patriotism. Expoziția poate fi vizitată la sediul Centrului Cultural Expo Arte în perioada 7 decembrie 2020 – 15 ianuarie 2021.

Regina Maria a scris proză, poezie, literatură pentru copii, memorii, articole de ziar. A pictat, a desenat, a decorat interioare și grădini, în 1918 fiind aleasă membru corespondent al Académie des Beaux-Arts din Paris. A fost pe front și în spitale, a încurajat și a îngrijit răniți, a făcut impresionante acte de caritate, a creat o reţea de spitale, orfelinate, un serviciu de ambulanță. A contribuit fundamental la înfăptuirea Marii Uniri și la recunoașterea ei, devenind un simbol național. A trecut din istorie în legendă. A fost numită de popor „Mama răniților”, „Mama Regina”, „Regina soldat”. După 1918, țăranii din Transilvania i-au spus „împărăteasa tuturor românilor” și i s-au închinat. S-a identificat cu năzuințele lor, le-a purtat straiele cu noblețe și asumare, transformându-le în veșminte regale.

Dacă Reginei Elisabeta i se datorează crearea unui stil național de curte, Regina Maria a fost cea care a creat un stil vestimentar propriu, purtând eclectic piese de port tradițional într-o manieră originală și devenind un adevărat icon, sursă inepuizabilă de inspirație pentru doamnele și domnișoarele de atunci și de acum.

Demersul nostru expozițional dorește să ilustreze faptul că există un „stil Regina Maria” care, asemenea stilului victorian, ar trebui documentat, studiat, predat. În acest sens, vor fi expuse piese din colecția Iuliei Gorneanu.

Expoziția este completată de planșe cu fotografii inedite, documente, acuarele și lucrări grafice reprezentative ale Reginei Maria, ce creează un parcurs istoric documentat de prof. Sorin Mărgărit, doctorand al Facultății de Istorie.

Expoziția „Regina Maria – Mama Regină” poate fi vizitată la sediul Centrului Cultural Expo Arte, din strada Batiște nr. 14, în perioada 7 decembrie 2020 – 15 ianuarie 2021, de luni până vineri, între orele 10.00-17.00.

Expoziția se va desfășura respectând toate normele igienico-sanitare în vigoare, astfel că publicul este invitat să își programeze vizita în avans la numărul de telefon 0739 846 534 sau la adresa de e-mail [email protected]. Accesul este gratuit.

Mai multe detalii și fotografii găsiți pe site-ul expoarte.ro.

27
/11
/13

Orchestra Naţională Radio va susţine vineri, 29 noiembrie (de la ora 19.00), la Sala Radio, un concert sub bagheta dirijorului Cristian Macelaru, românul cu o bogată carieră în S.U.A şi Canada.

27
/11
/13

Art in Bucharest și Ziarul Metropolis te invită sâmbătă, 30 noiembrie, la o plimbare prin Bucureștiul artistic. Participă la concurs și te vei putea întâlni cu sculptorul Lucian Țăran, cu artistul vizual Zoița Delia Călinescu și cu imaginile unuia dintre cei mai cunoscuți fotografi contemporani, Josef Koudelka.

27
/11
/13

Între 29 noiembrie-3 decembrie, noua ediţie a festivalului de film românesc de la New York, Making Waves: New Romanian Cinema, pune stăpânire pe Film Society of Lincoln Center, iar între 5-10 decembrie, Jacob Burns Film Center va deveni gazda festivalului.

26
/11
/13

Pe 7 decembrie, de la ora 13, la work-shop-ul REframe (sala Forța Vieții – Centrul de Terapii Complementare, București), participanții vor afla despre tehnicile și modul de gândire al oamenilor de succes care au revoluționat lumea. Trainerii sunt Vlad Dumitrescu-Petrică, co-fondator al proiectului internațional LEFT-HANDED & Creative, și Raluca Mureșan, psiholog, coach și fondator al website-ului […]