Expoziţia „Românii care au îmbogăţit Franţa” se deschide la Paris
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-romanii-care-au-imbogatit-franta-se-deschide-la-paris/

În perioada 10-13 ianuarie, Spaţiul Cultural Groun Control din centrul Parisului va găzdui o expoziţie dedicată personalităţilor din România care au îmbogăţit cultura franceză.

Un articol de Liliana Matei|10 ianuarie 2019

Eugen Ionescu, Emil Cioran, Constantin Brâncuşi, George Enescu, Anna de Noailles, Tristan Tzara… sunt tot atâtea personalități care au contribuit la excelenţa relațiilor franco-române de-a lungul secolelor şi care sunt dezvăluite publicului francez, prin fotografii de excepţie, de expoziţia „Românii care au îmbogăţit Franţa”. Realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Paris, în cadrul sezonului România-Franţa 2019, această expoziţie oferă publicului posibilitatea de a cunoaşte mai multe lucruri despre aceşti giganţi ai Culturii internaţionale.

Spaţiul cultural Ground Control, din centrul Parisului, va găzdui expoziţia în perioada 10 – 13 ianuarie. În data de 10 ianuarie, o dată cu vernisajul expoziţiei, vor fi organizate o serie de mese rotunde, moderate de Jean-Jacques Garnier, comisarul francez al Sezonului România-Franţa, în prezenţa ES Luca Niculescu, Ambasadorul României în Franţa, a jurnalistei  Marcelei Feraru, curatoarea expoziţiei, a Doinei Marian, directoarea Institutului Cultural Român de la Paris. Vor fi invitați Vasile Tomoioagă, campion mondial și olimpic la canotaj, dramaturgul și jurnalistul Matei Vișniec, chirurgul Mihaela Bustuchină, pianista de jazz Ramona Horvath, gimnasta Ecaterina Szabo informaticianul  și Bogdan Degeratu.

Portretele acestor mari personalităţi vor fi figura şi pe gardul Pantheonului un loc binecunoscut şi emblematic, ideal pentru a pune în lumină, legăturile profunde care au îmbogățit viața culturală a celor țări.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, la Teatrul Mic, sala Studio (Str. Gabroveni nr 57), are loc premiera piesei „Eu sunt propria mea soție”,  de Doug Wright, în regia Teodorei Petre, cu actorul Gabi Costin. Piesa este un One Man Show Gabi Costin care realizează o performanță incredibilă: interpretează aproape 40 de personaje foarte ușor de urmărit și savurat.

26
/01
/24

Stagiunea curentă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian include o montare în premieră mondială a musicalului JACK, ÎNTRE DRAGOSTE ŞI NEBUNIE este inspirat de povestea întunecată şi fascinantă a celebrului criminal în serie şi expune o versiune multi-faţetată a acestei istorii ce a cutremurat Anglia victoriană  şi este încă înconjurată de aburii misterului.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.