Expoziţie cu falsuri ale unor tablouri celebre, confiscate de FBI, vernisată la New York
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitie-cu-falsuri-ale-unor-tablouri-celebre-confiscate-de-fbi-vernisata-la-new-york/

O expoziţie cu falsurile unor tablouri celebre, confiscate de FBI, a fost vernisată la The Center Gallery de la Universitatea Fordham din New York.

Un articol de Andrada Văsii|7 august 2013

O expoziţie cu falsurile unor tablouri celebre, confiscate de FBI, a fost vernisată la The Center Gallery de la Universitatea Fordham din New York. Intitulată „Caveat Emptor”, expoziţia cuprinde falsurile unor tablouri celebre realizate de artişti precum Chagall, Warhol, Gauguin şi De Kooning.

Cele mai multe dintre aceste tablouri au reuşit să înşele vigilenţa experţilor în artă şi au ajuns să fie vândute la licitaţii organizate de case prestigioase, precum Christie’s şi Sotheby’s, înainte ca autorii lor să fie demascaţi. Numele autorilor acelor falsuri nu sunt expuse în expoziţia vernisată la Universitatea Fordham.

O tradiţie cu tablouri false

„Caveat Emptor” nu este prima expoziţie dedicată unor falsuri artistice. Anul trecut, o expoziţie denumită „Faux Real”, cu tablouri realizate de Mark Landis, un falsificator deosebit de prolific, a fost vernisată în prezenţa persoanei care şi-a dat seama că operele lui Landis erau falsuri, notează Mediafax.

Artiştii ale căror opere au fost copiate şi expuse în expoziţia „Caveat Emptor” sunt nume majore în pictură – James E. Buttersworth, Marc Chagall, Willem de Kooning, Tsuguhara Foujita, Juan Gris, Paul Gauguin, Henri Matisse, Maurice Prendergast, Rembrandt van Rijn, Pierre Auguste Renoir, Andy Warhol şi Hale Woodruff.

Falsurile vor putea fi admirate la sediul Universităţii Fordham din New York până pe 9 august.

Foto credit: The Center Gallery (Site)

06
/02
/19

Joi 7 februarie, la Muzeul Național al Literaturii Române – Creţulescu va avea loc o întâlnire cu artistul vizual Mircia Dumitrescu, în cadrul programului Cafeneaua critică, patronat de Ion Bogdan Lefter.

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.