Expoziţie de fotografie dedicată Marii Uniri, la Muzeul Cotroceni
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitie-de-fotografie-dedicata-marii-uniri-la-muzeul-cotroceni/

Muzeul Naţional Cotroceni organizează duminică, în Spaţiile medievale, vernisajul expoziţiei „Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial la încoronarea suveranilor României Mari”, continuând seria manifestărilor culturale dedicate Centenarului Marii Uniri.

Un articol de Petre Ivan|10 ianuarie 2018

Expoziţia relatează în imagini rolul Familiei Regale Ferdinand şi Maria atât în actele decizionale, cât şi în acţiuni privind, pe de o parte, participarea armată a României în Primul Război Mondial, iar pe de altă parte realizarea idealului naţional al Unirii, cu recunoaşterea din partea marilor puteri europene.

Expoziţia, deschisă publicului până pe 13 februarie, va include fotografii rare, aflate în patrimoniul Muzeului Naţional Cotroceni, înfăţişând Familia Regală în perioada tratativelor de pace, reîntoarcerea la Bucureşti în decembrie 1918, precum şi Încoronarea de la Alba Iulia.

Foto: Expoziţie de fotografie dedicată Marii Uniri – facebook

29
/09
/21

Pe 4 și 5 octombrie, aveți ocazia de a-l cunoaște pe Jiří Jírů, cel care i-a fost alături lui Václav Havel între 1993-2000 ca fotograf personal. În ziua de luni, are loc o discuție cu acesta, la Centrul Ceh, iar marți puteți participa la vernisajul expoziției „Václav Havel: întâlnire cu lumea”, ce va fi deschisă între 1-10 octombrie, la Muzeul Național al Țăranului Român.

27
/09
/21

Pavilionul de Artă București Art Safari își prelungește programul cu o săptămână, de marți 28 septembrie până duminică 3 octombrie, pentru a permite miilor de iubitori de artă, care și-au achiziționat săptămânile trecute bilete online, să reușească să viziteze Pavilionul Art Safari (în care accesul, în condițiile măsurilor de prevenție sanitară, a fost încetinit de măsurile de control al fluxului).

16
/09
/21

„Poetic Invasion of the Cities” (PIC), o platformă europeană pentru artele spectacolului în spații neconvenționale, care își propune să ajungă la un public nou din comunitățile implicate, inclusiv la cel aflat în zone defavorizate, a avut o prezență notabilă la cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

16
/09
/21

În 2021, toamna începe oficial și fabulos, odată cu ediția anuală a celui mai mare eveniment de artă românească, Art Safari. Cea de-a VIII-a ediție a Pavilionului de Artă București va avea loc în perioada 16-26 septembrie în duplex, atât la Palatul Dacia-România, cât și la Arcub – Hanul Gabroveni.

14
/09
/21

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...