Expoziţie de fotografie „Gellu Naum 100”
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitie-de-fotografie-gellu-naum-100/

În cadrul Festivalului Naţional de Teatru, ediţia a XXV-a, în sala Sala Cupola de la Teatrul “Metropolis” din Bucureşti, a fost vernisată expoziţia „Gellu Naum 100”, cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la naşterea marelui poet, prozator, dramaturg şi traducător. Au fost prezenţi Oana Pellea, Cristina Casian, Marin Moraru şi David Esrig.

Un articol de Monica Andrei|2 noiembrie 2015

“Am avut ocazia să-l cunosc personal pe Gellu Naum, impresia statornică a fost de uimire în fața elegantei, orgolioasei tinereți abordate de clasicul avangardei românești în ciuda celor 78 de ani neîmpliniți, a unor dificultăți de mișcare datorate trecutelor infacte sau diabetului. Altfel, o siluetă de invidiat, demnă de ofițer de cavalerie și rugbist, o memorie ieșită din comun și o fermecătoare apetență de a fabula, de a face slalom printre amintiri integrate continuu. Un adevărat cult pentru tatăl său, un oștean și erou al primei conflagrații mondiale, dar și o nostalgică rememorare a tinereții sale pariziene, între 38-40 de ani când se aflase în Orașul luminilor pentru a-și susține doctoratul în filosofie. Terapia intimă prin creativitate era în curs, dicteul unei suprarealități ce se sustrage esteticii și moralei curente devenise operativ”. (Geo Vasile)

Gellu Naum s-a născut pe 1 august 1915 şi a decedat la 29 septembrie 2001, la București. Era cel mai mic între cei șapte copii ai familiei de oieri macedoneni, Naum.

Absolvent la Liceului “Cantemir”, din Bucureşti, îl cunoaște pe reputatul pictor suprarealist Victor Brauner pe care-l va admira toată viața. În 1933 își începe studiile de filosofie la Facultatea de Litere și Filosofie din București, continuate ulterior la Paris, unde frecventează cercurile suprarealiștilor francezi. Când se întoarce la București, Gellu Naum e încorporat și trimis pe front în Basarabia. În 1947 se căsătorește cu Lygia, muza unor experiențe spirituale hotărâtoare pentru viața și opera scriitorului.

Viața și opera lui Gellu Naum sunt un slalom necontenit printre coloane fără sfârșit numite Milarepa, Diogene, Swedenborg, generația războiului pierdută în frunte cu Urmuz, Gherasim Luca, postsimboliștii, Dino Campano, Salvator Dali, Seferis, Luzi.

Opera poetică a lui Gellu Naum e unică în România prin matricea stilistică inconfundabilă. Poezia lui Gellu Naum e întotdeauna neliniștitoare, iar cei care nu o înțeleg o resping. De la debutul cu „Drumețul incendiar” în 1936 până la ultimele volume publicate în anii 90 „Malul albastru”, „Fața și suprafața” și „Ascet la baraca de tir”, șase decenii, poetul prozatorul, traducătorul și dramaturgul nu și-a permis clipe de răgaz. A scris și publica numeroase volume, chiar şi literatură pentru copii. A scris și teatru și s-a și montat în București și în țară: “Insula”, „Ceasornicăria Taus”, „Poate Eleonora”, „Exact în acelaşi timp”.

Este unul dintre fondatorii Grupului suprarealist de la București, grup constituit în 1945. Surane Alexandrian, exeget al suprarealismului, îi identifică pe suprarealiștii bucureșteni drept “grupul cel mai exuberant, cel mai aventuros, și chiar cel mai delirant din suprarealismul internațional.”

Versurile sale figurează în toate antologiile internaționale de poezie suprarealistă, în franceză fiind tradus la Paris de Paul Celan, iar la București, de Annie Bentoiu și Andree Fleury. Activitatea sa literară cu peste 300 de volume publicate în țară și străinătate a fost încununată cu numeroase premii. A fost propus pentru Premiul Nobel.

FNT2015-adi_marineci-vernisaj-Gellu_Naum_100-vineri_30octombrie-009

La Teatrul Metropolis din Bucureşti puteţi vedea spectacolul “NAUM”, în regia Marianei Cămărășan, realizat pe textele autorului, din distribuţie făcând parte Oana Pellea și Cristina Casian.

FOTO: Adi Marineci

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Teatrul de Balet Sibiu prezintă sâmbătă, 2 martie, începând cu orele 19:00, spectacolul de teatru-dans „Despre noi/About Us”. Regia și scenariul poartă semnătura lui Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea, interpretează Teatrul de Balet Sibiu, cu participarea actorilor Naționalului bucureștean Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.