Expoziție de fotografie: George Motoi – „Sub masca actorului”
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitie-de-fotografie-george-motoi-sub-masca-actorului/

Miercuri, 4 martie 2020, de la ora 18.00, va avea loc în foaierul Media (aripa dinspre strada Tudor Arghezi) un eveniment dedicat comemorării actorului George Motoi. Evenimentul continuă seria evocărilor unor personalităţi ale teatrului românesc, serie începută în luna ianuarie, cu evenimentul dedicat actorului Marin Moraru, ”Suntem ce sunt amintirile noastre”.

Un articol de Petre Ivan|21 februarie 2020

De această dată, „Sub masca actorului”, se vor reuni colegi, admiratori, spectatori care l-au aplaudat, odinioară, pe George Motoi, dedicându-i o seară în care amintirile vor fi susținute  de o expoziție de fotografii reprezentative din cariera actorului.  Evenimentul va fi moderat de criticul de teatru Doina Papp.

Expoziția rămâne deschisă până la sfârșitul lunii martie. Intrarea liberă.

George Motoi s-a născut în iarna anului 1936, în Caliacra. La scurt timp după, Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei, iar tatăl lui, șef de post de jandarmi a fost transferat alături de familie într-o comună din Bărăgan, foarte aproape de Brăila. Tatăl și-ar fi dorit pentru fiul său o carieră militară. Mama lui era casnică și foarte credincioasă. Mergea des la biserică. Micul George ajunge să spună rugăciuni și să cânte în corul bisericii. Mai târziu avea să descopere serbările de școală și să le transforme în adevărate spectacole ale micul său univers. „Eu n-am fost călăuzit decât cu ideea să-l satisfac pe acest martor fără de care profesia mea este inutilă: publicul. Eu, fără public, nu exist.”

În 1954 începe studiile la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa prof. Irina Răchițeanu. Este repartizat apoi la Piatra-Neamț unde, în 1959, înființează ceea ce numim azi, Teatrul Tineretului. A fost directorul Teatrului ”Maria Filotti” din Brăila, în perioada 1991-1995. A jucat la Teatrul din Bacău, la Teatrul Național din Cluj (unde se remarcă în interpretarea rolului Caligula, din piesa cu același nume de Albert Camus, sub bagheta regizorală a lui Vlad Mugur). Radu Beligan, director al Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București îl aduce în capitală și, din 1972 și până în 2007, a putut fi văzut pe scena în spectacole precum „Danton” (1974), „Richard al III-lea” (1976), „Vlaicu Vodă” (1982), „Zbor deasupra unui cuib de cuci” (1983), „Jocul ielelor” (1986), „Numele trandafirului” (1998), „Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit” – adaptare și regie proprie (2002), „Patimile Sfântului Tommaso d’Aquino” (2005) sau „Sâmbătă, duminică, luni” (2006).

Cariera sa cinematografică numără cel puțin 45 de roluri principale. A apărut în zeci de spectacole de televiziune și a regizat numeroase piese de teatru. A scris ”Sub masca actorului”, Editura Orion, 2006 și ”Noi versiuni scenice după vechi piese de teatru”, Editura Coresi, 2010, publicat în 2 volume. În 2015 a primit Premiul pentru Publicistică al Asociației Criticilor de film.

George Motoi, personalitate aparte a culturii teatrale și cinematografice românești a fost distins de către autorități cu Medalia Muncii, Medalia „Meritul Cultural” și Ordinul „Meritul Cultural clasa a III-a”. De asemenea, este cetățean de onoare al orașului Brăila.

Spunea despre sine că are o imensă calitate, aceea de a uita toate textele și de a face loc celor noi. Un actor versatil care a știut să treacă testul timpului și cum să supraviețuiască obsesiilor artistice. „Nu cred să fie o altă obsesie mai firească, mai adevărată pentru un artist decât aceea de a te știi util și de a spera sau mai ales de a crede că ai avea capacitatea și tu de a răspunde acestei nevoie de util. Cel puțin asta este frământarea mea și nu aceea de a urmări o anumită carieră, anumite locuri, anumiți regizori”.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.