Expoziţie documentară, dedicată regelui Carol al II-lea, la Lisabona
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitie-documentara-dedicata-regelui-carol-al-ii-lea-la-lisabona/

O expoziţie documentară, organizată cu ocazia comemorării a şaizeci de ani de la moartea regelui Carol al II-lea, va fi inaugurată, joi, la Institutul Cultural din Lisabona (ICR).

Un articol de Andrada Văsii|7 iulie 2013

O expoziţie documentară, organizată cu ocazia comemorării a şaizeci de ani de la moartea regelui Carol al II-lea, va fi inaugurată, joi, la Institutul Cultural din Lisabona (ICR).

Datorită perioadei din viaţa sa în care a trăit la Estoril şi înrudirii cu casa regală portugheză (prin bunica sa, Antonia de Bragança), Carol al II-lea este una dintre cele mai cunoscute personalităţi româneşti din Portugalia. El a dorit să fie, aşa cum o spunea pe 15 august 1930, la scurt timp după întoarcerea în România, „un Brâncoveanu al culturii româneşti”.

2.000 de cămine culturale săteşti

Pe tot parcursul domniei sale, Carol al II-lea a sprijinit şi finanţat iniţiativele culturale, dar şi pe oamenii de cultură, fie direct, fie prin instituţiile pe care le-a creat sau le-a întărit. Carol al II-lea s-a preocupat intens şi de accesul la cultură al păturilor celor mai largi din societatea românească a vremii sale.

De la Fundaţiile Culturale Regale şi până la cele peste 2.000 de cămine culturale săteşti, regele a conceput şi a pus în practică cea mai amplă şi coerentă strategie de dezvoltare culturală pe care a cunoscut-o România până la acea vreme.

De asemenea, expoziţia va fi însoţită de o conferinţă şi de un cocktail oferit participanţilor de către Hotel Palácio. În încheiere, cei prezenţi vor putea beneficia de o vizită ghidată excepţională a ultimei reşedinţe a regelui Carol al II-lea, vila Mar y Sol din Estoril, aflată în apropiere, notează Mediafax.

Un cult al propriei personalităţi

În partea a doua a conferinţei (susţinută de dr. în istorie Cornel Constantin Ilie de la Muzeul Naţional de Istorie a României), se va discuta şi despre felul în care Carol al II-lea a înţeles să instrumenteze instituţiile mai sus amintite în vederea edificării unui cult al propriei personalităţi, în scop politic şi propagandistic.

„Pionieratul” său dictatorial şi propagandistic a inspirat multe dintre formele de cult al personalităţii care s-au etalat ulterior, în România postbelică.

Discursul prinţului

În continuarea acestei sinteze tematice, Alteţa Sa Regală Prinţul Charles d’Orléans va vorbi în comunicarea sa despre exilatul Carol al II-lea, despre viaţa sfârşită în anonimat a fostului suveran. Alteţa Sa Regală Prinţul Charles d’Orléans este autorul cărţii „Les Rois en Exil”, dedicată monarhilor exilaţi la Estoril în aceeaşi perioadă cu Carol al II-lea, mai informează site-ul ICR.

Foto credit: Wikipedia

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

02
/11
/23

Nu pierdeți expoziția de final a celei de-a doua ediții a proiectului ATELIERE DE PRACTICI COLABORATIVE, program de educație non-formală prin artă co-finanțat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului Cultura 2023!

30
/10
/23

Tech Rider's Dilemma, un proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu.