O expoziţie In Memoriam Augustin Buzura, organizată de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, în parteneriat cu Biblioteca Naţională a României, va fi deschisă în perioada 14-31 iulie la sediul ICR din Aleea Alexandru, nr. 38.
Un articol de Liliana Matei|15 iulie 2017
Expoziția cuprinde volume în limba română și traduceri în alte limbi din opera marelui prozator, aflate în depozitul Bibliotecii Naționale a României și în biblioteca Institutului Cultural Român.
Scriitorul a debutat editorial la 25 de ani cu volumul de povestiri „Capul Bunei Speranțe“ (1963), urmat de volumul „De ce zboară vulturii?“, ambele publicate în anii imediat următori „obsedantului deceniu“ (1963, respectiv 1967). Au urmat volumele „Absenții“ (1970), „Fețele tăcerii“ (1974), „Orgolii“ (1977), „Vocile nopții“ (1980), „Refugii“ (1984), „Drumul cenușii“ (1988), „Recviem pentru nebuni și bestii“ (1999), „Teroarea iluziei“(2004), „Raport asupra singurătății“ (2009). Între 2013-2014 i-au fost tipărite primele patru romane din seria „Opere complete“. Printre romanele lui Augustin Buzura traduse în alte limbi se numără „Report on the State of Loneliness“/ „Raport asupra singurătății” (2016) „Refuges“/ „Refugii“ (1993) în engleză, „Ansichten des Stolzes“/ „Orgolii“ (1982) în germană, „Askans väg“/ „Drumul cenușii“ (2002) în suedeză, „A kintiek“ / „Absenţii“ (1974), „A hallgatas arcai“/ „Feţele tăcerii“ (1976), „Gog“/ „Orgolii“ (1979) în maghiară.
Romanele sale au fost traduse și în franceză chineză, poloneză, rusă, portugheză, slovenă, japoneză, spaniolă. Creația lui Augustin Buzura, demistificatoare și incitantă prin subtilitatea analizei psihologice, prin seriozitatea și gravitatea expresiei, a cunoscut încă de la început recunoașterea criticii literare și simpatia publicului. Romanele sale au cunoscut tiraje uriașe și nenumărate reeditări în țară și străinătate, fiind unul dintre cei mai iubiți și admirați scriitori români. Augustin Buzura a fost din 1990 președinte al Fundației Culturale Române. În 2003, prin reorganizarea Fundației Culturale Române și a Editurii Fundației Culturale Române, a devenit primul președinte al Institutul Cultural Român – ca instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, dispunând de buget propriu și dotată cu institute culturale românești în străinătate. A fost președinte al ICR a fost până în 2005. Din 1992 a devenit al membru al Academiei Române.
Accesul publicului la expoziție este liber.
