Expoziție în premieră la MNAR: „Vedute venețiene” din colecția Intesa Sanpaolo!
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitie-in-premiera-la-mnar-vedute-venetiene-din-colectia-intesa-sanpaolo/

Muzeul Naţional de Artă al României împreună cu Intesa Sanpaolo prezintă publicului bucureştean expoziţia „Vedute veneţiene” din colecţia Intesa Sanpaolo, ca parte a programului de iniţiative „Progetto Cultura” dedicat restaurării operelor de artă şi valorificării culturale a acestora.

Un articol de Liliana Matei|13 iunie 2018

Expoziția este deschisă publicului în perioada 14 iunie – 15 iulie 2018 și prezintă în premieră operele câtorva dintre cei mai cunoscuți artiști italieni (dar nu numai) care au contribuit la consolidarea și răspândirea noului gen artistic pe parcursul secolului al XVIII-lea.

Capriccio cu biserică gotică și lagună de Canaletto (Veneția, 1697 – 1768), Vedere spre Canal Grande cu Riva del Vin și Riva del Carbon de Michele Marieschi (Veneția, 1710 – 1744), Piața San Marco către San Geminiano de Francesco Guardi (Veneția, 1712 – 1793), și Vedută cu Santa Maria della Salute și Punta della Dogana de Hendrik Frans van Lint (Anvers, 1684 – Roma, 1763) ne poartă printre clădiri, locuri, colțuri devenite definitorii pentru geografia, arhitectura și atmosferaVeneției, oraș care a contribuit din plin la dezvoltarea vedutei grație atracției exercitate asupra a nenumărate generații de amatori de artă.

Veduta înflorește ca gen artistic în paralel cu așa-numitul „Grand Tour”, precursorul turismului cultural din zilele noastre. În secolul al XVIII-lea, intelectuali și călători, îndeosebi englezi, își desăvârșesc formația făcând „marele tur” al Europei, cu opriri obligatorii în cele mai importante orașe ale Italiei. Practicarea acestui nou tip de „pelerinaj cultural” atrage după sine noi modalități de exersare a memoriei, printr-o relație specială cu arta dar și cu „arta” rememorării și împărtășirii propriilor impresii. Vedutele, ca și jurnalele de călătorie, mediază experiența directă a unor locuri și arhitecturi investite cu valoare simbolică și contribuie astfel la crearea și perpetuarea unui imaginar colectiv care cultivă memoria culturală. Succesul comercial al noului gen este asigurat în principal de piața engleză, extrem de sensibilă la pitoresc, diferență și specificitate.

Lucrările prezentate în expoziție provin din Colecția Intesa Sanpaolo, Gallerie d’Italia – Palazzo Leoni Montanari, Vicenza. Banca Intessa Sanpaolo este deținătoarea unei importante colecții – peste 20.000 de piese, dintre care mai mult de jumătate de o valoare culturală deosebită – prezentată publicului în trei palate istorice, foste sedii ale băncii reorganizate ca instituții muzeale în centrele orașelor Milano,Napoli și Vicenza.

Unde, când?

Muzeul Național de Artă al României

Parterul Galeriei Naționale

14 iunie – 15 iulie 2018

Program de vizitare: miercuri – duminică, 10.00 – 18.00

 

19
/10
/19

Foaierul și holul Sălii Studio a Teatrului Odeon devin, pe timpul desfășurării FNT-29, spațiul unei expoziții despre arta și viața unui artist complex și plin de elaborate viziuni. Un demers care mizează pe informația intenționat-fragmentară, amestecată cu melancolie și decadență...

19
/10
/19

Duminică, 20 octombrie, de la 18.30, la TVR 3, în emisiunea „Vizual”, Marius Constantinescu vă invită la centrul BOZAR din Bruxelles, la deschiderea celui mai mare eveniment dedicat lui Brâncuşi în ultimii 20 de ani şi primul de acest gen din Belgia: expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei”.

03
/10
/19

La început de octombrie, emisiunea „Garantat 100%” de la TVR 1 împlineşte 20 de ani. Realizatorul ei, Cătălin Ştefănescu, vine să-şi întâlnească telespectatorii cu ediţii în premieră, într-un decor complet nou, modern şi primitor în acelaşi timp. Noul Garantat 100% începe duminică, 6 octombrie, cu un dialog plin de substanţă cu psihoterapeuta Esther Perel.

26
/09
/19

Cea mai mare expoziție dedicată lui Nicolae Tonitza, instalații imersive create special pentru eveniment și 4 pavilioane noi de artă, cu opere în valoare de peste 15 milioane de euro. Pavilionul de Artă București — Art Safari își deschide porţile în perioada 27 septembrie - 6 octombrie 2019, în Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

19
/09
/19

Joi, 19 septembrie, începe la Sfântu Gheorghe (Covasna) Festivalul de Arte Contemporane pulzArt, un prilej foarte bun pentru cei care nu și-au făcut încă planuri pentru weekend să își facă spontan o bucurie. Frumusețea locului și a împrejurimilor este completată de pulzArt, un festival care oferă șansa iubitorilor de artă și frumos de a veni în contact cu ce mai e nou, care sunt formele de exprimare artistică la zi, care sunt tendințele în diferite domenii artistice și ce îndrăgește publicul de afară. 

16
/09
/19

Românii iubesc arta, dar de la distanță. Peste 7 din 10 adulți români regretă că nu și-au dezvoltat pasiunile artistice din copilărie, deși consideră că ar fi putut să le transforme într-o meserie, conform unui studiu național realizat  pe un eșantion reprezentativ de peste 1.400 de persoane. Motivul care i-a determinat să renunțe la pasiunea lor este de natură financiară.