Expoziţie Matisse, nou record de vizitatori la Tate Modern din Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitie-matisse-nou-record-de-vizitatori-la-tate-modern-din-londra/

O expoziţie dedicată pictorului francez Henri Matisse a atras peste 500.000 de persoane la muzeul londonez Tate Modern, stabilind astfel un nou record de vizitatori pentru renumita instituţie.

Un articol de Petre Ivan|16 septembrie 2014

Intitulată „Matisse: The Cut-Outs”, expoziţia cuprinde opere create în ultima parte a carierei artistului francez, între 1937 şi 1954, relatează BBC. Ea cuprinde opere de artă create din hârtie cerată, pe care artistul le-a tăiat în diverse forme şi le-a montat apoi pe pânze, lemn şi alte suporturi.

Expoziţia va fi montată la Muzeul de Artă Modernă din New York, unde va putea fi vizitată între 12 octombrie şi 8 februarie.

La Londra, ea a fost deschisă timp de aproape cinci luni, în perioada 17 aprilie – 7 septembrie, şi a atras în această perioadă peste 560.000 de vizitatori la Tate

Henry Matisse, 1925

Henry Matisse, 1925

Modern, un muzeu amenajat într-o fostă uzină electrică de pe malurile Tamisei.

Precedentele recorduri pentru această instituţie muzeală fuseseră stabilite de expoziţia „Matisse Picasso”, care a atras 467.166 de persoane în 2002, şi de o expoziţie dedicată artistului Damien Hirst, care a fost vizitată, în 2012, de 463.000 de persoane.

Prin intermediul celor patru structuri ale sale, fundaţia muzeală Tate a atras 7,04 milioane de vizitatori în sezonul 2013-2014.

Cu 4,8 milioane de vizitatori, Tate Modern şi-a păstrat poziţia de lider mondial, fiind cel mai vizitat muzeu de artă modernă şi contemporană din lume în perioada menţionată.

Foto: Henri Matisse şi Matisse: The Cut-Outs – facebook, wikipedia

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, la Teatrul Mic, sala Studio (Str. Gabroveni nr 57), are loc premiera piesei „Eu sunt propria mea soție”,  de Doug Wright, în regia Teodorei Petre, cu actorul Gabi Costin. Piesa este un One Man Show Gabi Costin care realizează o performanță incredibilă: interpretează aproape 40 de personaje foarte ușor de urmărit și savurat.