EXPOZIȚII în cea de-a 28-a ediție a Festivalului Național de Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitii-in-cea-de-a-28-a-editie-a-festivalului-national-de-teatru/

Trei evenimente expoziţionale majore vor însoţi cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, în ultima decadă a lunii octombrie. Deschiderea oficială a Festivalului va coincide cu vernisajul expoziţiei de fotografie care va reuni opere ale unuia dintre cei mai cunoscuţi artişti fotografi ai timpului: Brigitte Lacombe.

Un articol de Petre Ivan|21 septembrie 2018

De origine franceză, trăind astăzi la New York, dar lucrând în toată lumea, Brigitte Lacombe este o personalitate ce şi-a pus amprenta de neconfundat asupra universului fotografic contemporan.

Ediţia a 28-a a Festivalului Naţional de Teatru – FNT are privilegiul de a organiza o expoziţie-eveniment, în prezența artistei la București: „Lacombe: Theater / Cinema”, expusă în cadrul uneia dintre spațiile noi ale festivalului – HUB-ul FNT, găzduit de Hanul Gabroveni.

Brigitte Lacombe

Cele trei teme pe care le va acoperi expoziția – teatru / film / portrete – vor cuprinde un set de fotografii reprezentative din portofoliul artistei, creionând o expoziție unică în peisajul cultural al Capitalei.

Expoziția-eveniment va include un vernisaj și o întâlnire cu publicul și cu diferiți artiști fotografi români sub denumirea „În dialog cu Brigitte Lacombe”.

„4o de imagini supradimensiunate, copleșitoare prin simplitatea atitudinii și gestului, prin contrastul de alb negru, desăvîrșit, sau prin plaja curajoasă de culoare. Imagini de teatru, fotografii de pe platourile de filmare și portrete ale celor mai mari actori din lume. În spatele simplității, atinse de austeritate pe alocuri, stau pasiunea și harul unui fotograf de geniu, care a înțeles că în spatele lumii frământate și strălucitoare a actorului, stă singurătatea, introspecția, concentrarea și aripa inspirației. O sărbătoare vizuală oferită cu generozitate de Festivalul Naţional de Teatru.” – Irina Tapalagă

Vernisajul expoziției „Lacombe: Theater / Cinema” va avea loc vineri, 19 octombrie, de la ora 18:00, în Sala Imagine a HUB-ului FNT, iar întâlnirea pe care renumita artistă o va avea cu publicul și cu artiștii fotografi români – „În dialog cu Brigitte Lacombe” – se va desfășura sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 16:00, în spațiul expoziției care va fi deschisă publicului pe toată durata Festivalului.

Un alt eveniment expozițional de excepție din FNT îl va constitui instalația de fotografie organizată în foaierul Sălii Mici a Teatrului Național din București, dedicată scenografei Lia Manțoc. „Flashback” este titlul expoziției pe care publicul este invitat să o viziteze în timpul celor zece zile de Festival.

Traseul propus de impresiile adunate în timp de marea artistă pe hârtie fotografică va releva noi valențe ale unui spirit neobosit, care surprinde viața cu un ochi mereu proaspăt, în cele mai neașteptate ipostaze.

Animată de eul creator năvalnic, Lia Manţoc este o personalitate uriaşă, un artist cu o forţă rară, care şi-a construit o carieră de mare întindere într-o acceptare totală a condiţiei de artist rebel şi smerit, totodată. Universul scenografei Lia Manţoc este plin de imagini, de sensul pe care cuvântul îl dă formei, costumului, machiajului pe scenă. Orice costum al Liei Manţoc, de pildă, este însoţit de personajul care l-a purtat – mari actori ai teatrului românesc, de rostire, de tăceri. Lia Manţoc este unul dintre numele consistente, de calibru al Teatrului românesc. Şi nu numai.

Flashbackeste o sumă de imagini puternice și manipulatoare. O poftire într-un univers incitant, într-un carusel delirant, în care realitatea și ficțiunea și-au pierdut de mult marginile. Flashbackeste o întoarcere, o privire înapoi, dirijată de artista Lia Manțoc. Vedem ce ni se permite, simțim ceea ce libertatea interioară ne îngăduie.”  – Marina Constantinescu

Vernisajul expoziției „Flashback” va avea loc duminică, 21 octombrie, de la ora 17:30, la Sala Mică – foaier  a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București.

Festivalul Național de Teatru omagiază și în acest an unul din marile nume ale teatrului românesc, dedicând cea de-a 28-a ediție distinsei regizoare Cătălina Buzoianu.

Marina Constantinescu, Directorul Festivalului Național de Teatru

Vor fi evenimente speciale consacrate acestui artist unic, în special în cea de-a patra zi a Festivalului – 23 octombrie, iar foaierul principal al HUB-ului FNT amplasat în incinta Hanului Gabroveni va purta numele cunoscutei regizoare. Acest spațiu va găzdui pe întreagă durata a FNT o expoziție-ambient realizată din fotografii-portret ce aparțin doamnei Cătălina Buzoianu.

„(…) Exista acolo, pe scenă, în spectacolele Cătălinei Buzoianu o forţă teribilă, obsedantă. Şi o fascinaţie a ei care mi se pare că este dublată de forme de ludic regizoral, de evadare din sine, din lumi, evadare care nu se poate face decât prin căutare, aventură, experiment.

Am intuit întotdeauna o atitudine de scriitor în personalitatea acestei regizoare care a ştiut ca nimeni altcineva să croiască scenarii şi adaptări după romane, după texte neteatrale. Şi, poate de aceea, nu m-am mirat prea tare când am descoperit şi vâna scriitorului. Informat, obsedat de cultură, de iubire, de disperarea cu care o caută oriunde, pe scenă, pe ape, prin tot felul de cotloane, prin lumini, prin umbre, prin cultul obiectelor purtătoare de amprentele fiinţelor, marcat de mari întâlniri, de poveşti, de un cuvânt, de o atitudine, cu un formidabil simţ al detaliului, cu o emoţie vibrantă, care ţâşneşte din arta sa continuu, fără nici un fel de ostentaţie.”  – Marina Constantinescu, Directorul Festivalului Național de Teatru

A 28-a ediție a Festivalului Național de Teatru se va desfășura la București, între 19 și 29 octombrie 2018 și este dedicată regizoarei Cătălina Buzoianu. Ediţie desfăşurată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.

Foto: Festivalului Național de Teatru – fnt.ro

23
/08
/14

Edificiul literaturii, așa cum îl vede Mircea Cărtărescu, stă așezat pe o colină formată din literatura de consum și are trei niveluri: primul este al scriitorilor profesioniști, al doilea – al scriitorilor artiști, iar al treilea – al marilor scriitori. Însă deasupra tuturor stă „sfântul literaturii”, Franz Kafka.

23
/08
/14

Cuvinte precum termenul portughez "saudade" şi cel danez "hyggelig" nu pot fi înţelese cu adevărat decât de vorbitorii nativi, potrivit unei credinţe populare pe care David Shariatmadari de la publicaţia britanică The Guardian încearcă să o demonteze într-un articol publicat pe site-ul ziarului, citat de Mediafax.

23
/08
/14

Vineri, 29 august, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu, Editura Humanitas vă invită la o seară dedicată lui Neagu Djuvara prilejuită de lansarea celei de-a şasea ediţii a volumului „Civilizaţii şi tipare istorice“ - ediţie cu 80 de desene documentare de Mihail Coşuleţu şi Simona Vilău, 40 de ilustraţii alb-negru şi 55 de ilustraţii color.

22
/08
/14

Jackie Chan, care va veni pentru prima dată în România pe 11 septembrie, pentru a deschide evenimentul Zilele Filmului Chinezesc, va fi numit de Casa Româno-Chineză ambasador cultural al relaţiilor româno-chineze, pentru a promova produsele culturale româneşti în ţara sa.

21
/08
/14

La cinci ani de la participarea în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Edinburgh (2009), în seara zilei de luni, 25 august 2014, cu începere de la ora 20:00, Casa de Producţie TVR a iniţiat difuzarea pe TVR2 a spectacolului „FAUST” de J. W. Goethe, în regia lui Silviu Purcărete.

21
/08
/14

Occupation in 26 Pictures - povestea a trei prieteni (un croat, un sârb şi un evreu) cărora războiul le va oferi destine diferite – un film celebru pentru unele dintre cele mai violente şi pline de sex scene din cinematograful ex-iugoslav, va fi proiectat sâmbătă, 30 august, în închiderea Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară.

21
/08
/14

Festivalul RadiRo programează miercuri, 24 septembrie, şi joi, 25 septembrie, la Sala Radio, două concerte ale Orchestrei Simfonice Radio din Stuttgart, care vine la Bucureşti însoţită de dirijorul său principal, Stéphane Denève! Mezzosoprana Ruxandra Donose va fi protagonista primei seri a orchestrei germane la RadiRo, într-un program dinamic şi dens Ravel – Strauss!