Expresionism balcanic, la galeria Pleshoo Contemporary
https://www.ziarulmetropolis.ro/expresionism-balcanic-la-galeria-pleshoo-contemporary/

Cu noul său nume, dar cu vechile convingeri că arta contemporană din România se întâmplă bine şi merită promovată, galeria Pleshoo Contemporary redeschide sezonul de artă miercuri, 24 septembrie 2014, de la ora 19.30, cu un eveniment dedicat Expresionismului balcanic, pe care îl aduce în faţa publicului prin patru artişti care onorează eclectismul manifest şi auto-afirmarea identitară ale mişcării.

Un articol de Ştefania Dumbravă|24 septembrie 2014

Constituit în jurul ideii că spațiul cultural balcanic este înțeles doar superficial și expediat în cețurile comode ale unor prejudecăți care evită orice privire atentă și ratează, astfel, un mozaic întreg de valori culturale, Expresionismul balcanic reunește artiști preocupați de noțiunea de identitate și de forma pe care o poate lua afirmarea acesteia într-o lume din ce în ce mai exclusivă, în spatele auto-declaratelor toleranțe și deschideri.

Lucrările lui Paul Hitter și ale Marinei Obradovic impun imediat, de la prima privire, componenta balcanică a Expresionismului.

Exuberanța decorativă și nonconformismul cromatic, capabile să fixeze sensibilitatea aparte a artei romilor și aportul pe care îl are ea în caleidoscopul vizual din spațiul balcanic, sunt vehiculele unei ascuțite critici a prejudecăților și clișeelor, precum și a asumării acestora ca identitate.

Investigarea trăsăturilor care definesc prezența unei culturi aparte, care, tocmai prin dispersia ei în întreg spațiul balcanic și prin conflictele culturale pe care le antrenează expansiunea în afara acestuia, se conturează, conștient sau nu, ca un grup suprapus orizontal peste spațiul cultural în care activează de secole, fără să se fi integrat vreodată complet, este instrumentul unor observații sociale, așa cum arta de calitate a fost dintotdeauna.

Paradoxal ostracizată și fascinantă, încă percepută și auto-percepută ca străină, cultura romilor din Balcani are calitatea de a revela nu doar un univers de forme tentante vizual, cât mai ales, sub acesta, o întreagă rețea de luări și asumări de poziție față de societate și de propria identitate în mijlocul acesteia.

Deși mai mult expresioniști decât balcanici, Bojin și Dragomirescu se integrează în Expresionismul balcanic prin autenticitatea și hotărârea cu care își afirmă identitatea și vocea într-o lume artistică în care, dintr-o excesivă preocupare pentru originalitate și toleranță, puțini au cu adevărat ceva de spus și puțini sunt cu adevărat dispuși să vadă.

Nonconformismul nu de dragul vanității, ci motivat de căutarea soluțiilor stilistice și tehnice cele mai capabile să exprime întregul discurs al artistului, precum și curajul de a sonda zonele din afara esteticii convenționale pentru a scoate la lumină fantasmele care bântuie imaginarul personal și colectiv, așa cum sunt ele resimțite de artist, sunt afinități pe care Bojin și Dragomirescu le au cu grupul Expresionismului balcanic.

Expresionism balcanic

Totodată, o acută conștientizare a identității de celălalt, a propriei alterități în mijlocul mulțimii și, în consecință, tendința de analiză a propriei existențe în ansamblul societății, îi apropie în spirit de demersurile celorlalți artiști ai grupului.

Împreună, cei patru ariști prezentați de Pleshoo Contemporary în expoziția colectivă a Expresionismului balcanic conturează un ansamblu paradoxal unitar de problematizări accentuat personale, al căror scop comun este să zdruncine suficiența comodă a lumii artistice și impresia de deschidere în care aceasta se complace, în timp ce devine tot mai izolată.

Foto: Expresionism balcanic – Pleshoo Contemporary



08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Teatrul de Balet Sibiu prezintă sâmbătă, 2 martie, începând cu orele 19:00, spectacolul de teatru-dans „Despre noi/About Us”. Regia și scenariul poartă semnătura lui Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea, interpretează Teatrul de Balet Sibiu, cu participarea actorilor Naționalului bucureștean Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.