Extraordinară viață sau un roller coaster emoțional la Sala Mică a TNB-ului
https://www.ziarulmetropolis.ro/extraordinara-viata-sau-un-roller-coaster-emotional-la-sala-mica-a-tnb-ului/

Atunci când trăirile unor prietene din copilărie alternează de-a lungul vieţilor lor între entuziasm, fericire, dezamăgire şi disperare, iar între ele există chimie, spectatorul simte că până şi aerul din jurul lui vibrează şi că se află într-un roller coaster al vieţii, de această dată emoţional.

Un articol de Georgiana Ene|18 martie 2022

„Extraordinară viață” (La vida extraordinaria) este montată în premieră națională în România de Teodora Petre, la Teatrul Național „I.L.Caragiale” București, în cadrul programului 9G (Noua Generație). Premiera mondială a avut loc în 2018, la Teatrul Național „Cervantes” din Argentina, regizată chiar de autor, Mariano Tenconi Blanco. Piesa este câștigătoarea Competiției Naționale de Dramaturgie (Institutul Național de Teatru, Argentina) și explorează memorabil două existențe obișnuite: cea a unei prietenii eterne, a încercărilor și necazurilor vieții și cea a loialității.

Spectacolul este în două personaje: Aurora (Aida Economu), o profesoară de școală primară din Ushuaia care se mută la Buenos Aires, unde se căsătorește, are un fiu și scrie poezii și Blanca (Mihaela Velicu), o croitoreasă care scrie poezii și locuiește cu mama ei. Când aceasta moare, devine instabilă emoțional și se aventurează în tot soiul de relații promiscue. Acțiunea este plasată între Buenos Aires și Ushuaia, cel mai sudic oraș din lume, și aduce un omagiu textelor fundamentale ale Argentinei.

Spectatorul, chiar și cel lipsit de experiență teatrală, este împins, aparent, să idealizeze lumea celor două protagoniste. Autorul traind în mijlocul ei, a adus acea iluzie de adevăr pe care  o dă realitatea surprinsă de acesta și a fost redată excelent de cele două actrițe. Cu scenografia Ioanei Pashca și viziunea regizoarală a Teodorei Petre, spațiul de joc este folosit la maximum, iar ingienozitatea acesteia este susținută de video-proiecția lui Andrei Boncea și vocea Irinei Margareta Nistor, realizând un spectacol sincer, plin de candoare și de realism al emoțiilor.

Oricare ar fi impresiunea estetică a privitorului, pentru cei atenți la substanțe nu poate să scape condiția fundamentală a spectacolului. Acesta nu pornește doar de la teme arbitrare, ci evocă o structură socială în toată complexitatea ei. Aceasta este cu siguranță în rațiunile autorului și regizoarei despre cele două prietene, încât simțim că acestea există.

Viețile și poveștile lor se completează din mărturisiri și construiesc un portret fragil al feminității într-o lume plină de concepte ale feminismului. Actrițele Aida Economu și Mihaela Velicu se scufundă în timp, retrăiesc vârstele, compun și descompun emoțiile, bune și rele, pentru că fac parte din cotidian. Acestea se confruntă adesea cu sentimentul de neputința de a coborî din roller coaster, pentru că nu se vor mai simți niciodată ele însele și ar fi teribil de frustrant de a pierde controlul asupa propriilor vieți în acest fel.

Convulsiile legăturilor, ritmul alert al vieții și ideea că nu au timp de investit pentru salvarea unor relații, reprezintă, pe de-o parte, pretențiile mari pe care le au de la oameni, sau chiar de la viața însăși, iar pe de altă parte, pur și simplu faptul că se confruntă cu multă anxietate. Dacă științele specializate în studierea comportamentului uman pot oferi la un moment dat niște răspunsuri, fie și parțiale, spectacolul oferă o radiografie completă a acestor tipuri de relații, cu riscul ca la un moment dat acestea să se destrame, fără ca vreuna dintre ele să fie total responsabilă de eșec.

Extraordinară viață de Mariano Tenconi Blanco

Regia: Teodora Petre

Distribuția: Aida Economu, Mihaela Velicu, Irina Margareta Nistor (voice-over)



31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

31
/05
/22

Leo Hussain, dirijor-principal invitat al Filarmonicii „George Enescu”, rămâne la pupitrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu” , în zilele de  joi  și vineri, 2 și 3 iunie 2022, pentru alte  două concerte cu public, desfășurate de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

30
/05
/22

Câștigătorul uneia dintre cele mai prestigioase competiții muzicale din Europa - Concursul Malko pentru tineri dirijori (organizat la Copenhaga de Orchestra Simfonică Radio Daneză) este invitat special pe scena Sălii Radio! DMITRI MATVIENKO (născut în Belarus) a fost distins în 2021 cu premiul I și premiul publicului și se va afla vineri, 3 iunie 2022 (de la 19.00) la pupitrul ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO.

30
/05
/22

Să presupunem că o sticlă de plastic, un pet, și-ar dori să plece dintr-un sat din Transilvania și ar vrea călătorească până la Marea Neagră, ori poate și mai departe. Credeţi că ar putea? La această întrebare și-au dorit să găsească răspunsul un grup de voluntari din România. Realizată într-un proiect inedit tip experiment, "Călătoria mea spre mare" este de fapt o poveste despre oameni, mentalităţi și educaţie.

30
/05
/22

Ediția a XV-a a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, ce se va desfășura între 13-19 iunie 2022, se extinde pe Calea Griviței, în 7 spații creative și culturale, plus trotuarele dintre UNArte și MNLR (Muzeul Național al Literaturii Române din București).