Extraordinarul Daniel Barenboim
https://www.ziarulmetropolis.ro/extraordinarul-daniel-barenboim/

Din fericire, am avut ocazia să-l vedem de mai multe ori la Bucureşti pe extraordinarul pianist şi dirijor Daniel Barenboim; la 73 ani, Daniel Barenboim pare neobosit şi veşnic tânăr – proiectele sunt multe şi împlinirile pe măsură. Pe 11 martie 2016, sub semnătura lui Daniel Barenboim au apărut două discuri. Pe primul dintre ele evoluează ca pianist, pe al doilea ca dirijor.

Un articol de Cristina Comandașu|14 mai 2016

 

Nu doar un celebru nume de pianist găsim pe discul “Live from Buenos Aires”, ci două: Daniel Barenboim apare alături de prietena sa, Martha Argerich, de care-l leagă multe puncte comune – sunt practic de aceeași vârstă (Martha Argerich are 74 ani), s-au născut amândoi în Argentina, la Buenos Aires, au debutat amândoi foarte devreme, la vârsta copilăriei, au dezvoltat amândoi cariere impresionante muzicale și sunt implicați amândoi și în proiecte sociale și umanitare. Apropo de proiecte deosebite, să marcăm și faptul că la Concursul Enescu de anul acesta, un tânăr violonist are șansa de a câștiga o bursă constând în posibilitatea de a studia la Academia Barenboim-Said de la Berlin.

Personal, am participat la concertul susținut în 2013 de Daniel Barenboim și Radu Lupu în deschiderea Festivalului Enescu – și am putut vedea pe viu rodul excepționl al colaborării dintre doi artiști de foarte mare calibru, cu temperamente însă sensibil diferite. De aceea, pot să-mi imaginez entuziasmul trezit în vara anului trecut, la Buenos Aires, de recitalul la două piane susținut de Daniel Barenboim și Martha Argerich, personalități cu temperamente asemănătoare, cu o istorie comună; și în înregistrare se simte comunicarea extraordinară dintre cei doi, colaborarea empatică ce conduce la un rezultat artistic absolut excepțional.

Programul prezentat anul trecut de Barenboim și Argerich la Teatrul Colon din Buenos Aires a inclus trei lucrări interpretate în versiunea pentru două piane: Studiile op.56  în formă canonică de Robert Schumann, Suita “În alb și negru” de Claude Debussy și Sonata pentru două piane și percuție de Bela Bartok, aceasta din urmă prezentată alături de doi muzicieni din Orchestra West Eastern Divan înființată de Daniel Barenboim. Un program dificil, dens, prezentat rar pe scenele de concert și de aceea, cu atât mai interesant; apreciez că momentul de climax al recitalului a fost interpretarea Sonatei de Bela Bartok, o lucrare inovativă din 1937 în care regăsim o tratare a pianului însuși ca instrument de percuție, capabil, însă să producă emoție…

Acest album este al doilea apărut la casa Deutsche Grammophon, cu Daniel Barenboim și Martha Argerich în recitaluri live la două piane – primul a fost lansat în 2014, și cuprindea lucrări de Mozart, Schubert și Stravinski. Și sper că vor mai urma și altele…

Discul apărut pe 11 martie 2016 semnat de Martha Argerich și Daniel Banreboim poate fi ascultat la Radio România Muzical duminică, 15 mai, de la ora 13.05 sau oricând pe site-ul campaniei “Votează discul de muzică clasică al anului 2016”.

Elgar cu Daniel Barenboim dirijor

Tot pe 11 martie 2016 a fost lansat de casa Decca un disc semnat,  de data aceasta, de dirijorul Daniel Barenboim; este continuarea unui proiect început tot în 2014, acela de a înregistra simfoniile lui Edward Elgar alături de Capela de Stat din Berlin, unde Barenboim este director din 1992 și dirijor pe viață din 2000. Capela de Stat din Berlin este una dintre cele mai vechi orchestre ale Europei, cu o istorie de 450 ani; funcționează ca orchestră a Operei Germane din Berlin, însă susține anual și un număr important de concerte simfonice. De altfel, am putut asculta această orchestră și la București, ultima dată, în 2013; concertul despre care am amintit în debutul articolului, cu Daniel Barenboim și Radu Lupu, a fost susținut atunci tocmai alături de Capela de Stat din Berlin.

În tinerețea sa, Daniel Barenboim a studiat dirijatul, printre alții, și cu reputatul Sir John Barbirolli, un foarte bun cunoscător și promotor al lucrărilor lui Edward Elgar, unul dintre cei mai cunoscuți compozitori britanici ai tuturor timpurilor și un nume important al componisticii de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. În Londra acelui timp, Edward Elgar a fost o veritabilă vedetă: la premiera primei lui simfonii, aplauzele nu mai conteneau – și nu doar la final, așa cum era de așteptat, ci chiar după partea a treia, cea lentă.

În urmă cu 40 ani, Barenboim a mai înregistrat cele două simfonii de Elgar; iată că revine cu o nouă viziune acum, încărcată de experiența importantă acumulată în această lungă perioadă de timp. Astăzi Daniel Barenboim este unul dintre cei mai influenți și importanți muzicieni ai timpurilor noastre, o personalitate în adevăratul sens al cuvântului.

Simfonia I de Elgar, așa cum poate fi ascultată pe albumul lansat pe 11 martie 2016, cu înregistrări realizate în timpul unor concerte live în sala Filarmonicii din Berlin, sună majestuos, matur, cu linii clar individualizate. Este o construcție potrivită pentru o simfonie a cărei primă audiție a avut loc în 1908 și care portretizează foarte bine spiritul britanic al acelui timp.

În 2014, tot sub semnătura lui Daniel Barenboim și a Capelei de Stat din Berlin a apărut și Simfonia a II-a de Edward Elgar, disc care a primit numeroase premii, ceea ce nu mă îndoiesc că va dobândi și actualul disc, cu Simfonia I. În 2013, Simfonia a II-a de Elgar a răsunat în interpretarea Capelei de stat din Berlin, condusă de Daniel Barenboim, în deschiderea Festivalului Enescu.

Simfonia I de Elgar poate fi ascultat la Radio România Muzical pe 22 mai, de la ora 13.05 sau oricând pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.