Familia Ceaușescu în colecția MNAC
https://www.ziarulmetropolis.ro/familia-ceausescu-in-colectia-mnac/

Editura Muzeului Naţional de Artă Contemporană şi-a adăugat în colecţie o nouă publicaţie „reper” pentru istoria vizualităţii contemporane din România, marcând astfel borna istorică a 30 de ani de la evenimentele lui decembrie 1989.

Un articol de Liliana Matei|20 octombrie 2020

Albumul 2019 este un „inventar” de artă omagială cu reproduceri de lucrări din colecția muzeului, colecție moștenită în mare parte pe cale instituțională, de la vechile structuri comuniste de propagandă culturală.

Lansarea va avea loc online miercuri, 21 octombrie, la ora 18.00. Vor participa Laura Grünberg și Cristian Pârvulescu. Evenimentul va fi moderat de Călin Dan, director MNAC.

Laura Grünberg este sociolog, scriitoare, profesoară și activistă în mișcarea feministă din România. Activează ca profesor la Universitatea București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială și la SNSPA. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și cofondatoare a Asociaţiei De Basm. Asociaţia Scriitorilor de Literatură pentru Copii și Adolescenţi din România.

Cristian Pîrvulescu este politolog, analist politic, profesor de științe politice, fondator și președinte de onoare al  Asociației „Pro Democrația”. Este profesor conferențiar în cadrul SNSPA și decan al Facultății de Științe Politice, autor al multor volume și articole de specialitate în domenii precum economia politică, politică comparată, și teorie politică. În anul 2000 a primit ordinul național „Pentru Merit” în grad de Cavaler.

„În cei treizeci de ani parcurși de la frământările lui decembrie 1989, moștenirea artei omagiale a fost explorată, timid, în special din unghiul conceptualismului ironic. Cartea de față este un pas mai departe în efortul MNAC de a pune în dialog arta, istoria și producția de ideologie în România postbelică, într-un demers metodologic de dezbatere și analiză a unei perioade istorice de o mare complexitate”, spune Călin Dan, directorul Muzeului Național de Artă Contemporană.

Muzeul Național de Artă Contemporană a început, cu expozițiile Triaj, evaluarea cantitativă a unui fond altfel greu de gestionat din punct de vedere estetic. Expoziția monografică dedicată lui Ion Bitzan, printre altele unul dintre cei mai cunoscuți și mai interesanți portretiști ai lui Nicolae Ceaușescu, a deschis dezbaterea în jurul relației dintre regimul comunist și producția culturală a epocii.

Albumul poate fi consultat la magazinul MNAC sau la biblioteca muzeului.

2019 nu poate fi scos la vânzare, deoarece o mare parte dintre lucrările reproduse în volum au fost achiziționate într-o perioadă când contractele nu acopereau și drepturile de reproducere. Cu această situație nu se confruntă doar MNAC, ci toate instituțiile deținătoare de artă din țară.

Albumul 2019 este un premiu pentru cei care trec pragul Muzeului în mod constant. După 6 vizite la muzeu, vizitatorii vor primi un exemplar drept cadou de fidelitate.

La înființarea sa în 2001, Muzeul Național de Artă Contemporană a preluat colecția fostului Oficiu de Expoziții al Consiliului Culturii și Educației Socialiste, reciclat în 1990 în Oficiul Național pentru Documentare și Expoziții de Artă. Un fond important îl constituiau lucrările cu caracter omagial și – mai ales – portretele soților Ceaușescu. Lucrările erau achiziționate direct de la artiști din ateliere, sau indirect prin intermedierea Uniunii Artiștilor Plastici, fiind realizate la comanda unor instituții ale statului sau aduse spontan de către autori pentru a fi expuse în numeroasele expoziții cu caracter politic.

Acest fond documentar a migrat de la vechile structuri de propagandă culturală în administrarea Muzeului Național de Artă Contemporană sub protecția unui „pașaport diplomatic” de artă contemporană și datorită statutului de proprietate a statului român.

22
/05
/17

Când am trecut de scanerul metalic de la intrarea de la numărul 16, strada Cadet, din cartierul parizian Faubourg-Montmartre, aveam sentimentul vag că ma aflu acolo pentru a descoperi ceva ce în mod obișnuit este rezervat doar câtorva cercuri restrânse. Ce anume, greu de spus. Nu plănuisem ieșirea, Diana, o prietenă apropiată, nu putuse să vină. Nu-i nimic, o descoperire inițiatică, mi-am spus.

18
/05
/17

Astăzi este Ziua internațională a muzeelor, prilej pentru a vă prezenta un top al celor mai frumoase muzee din lume, întocmit anul trecut de cunoscutul site TripAdvisor, și de pe care nu lipsesc muzee precum: Luvru, Prado, Van Gogh sau Muzeul Metropolitan de Artă din New York.

09
/05
/17

Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București deschide joi, 18 mai, ora 19:00, expoziția „Ucenicie prin arte. Sorin Costina, colecționar”, una dintre cele mai importante colecții de artă postbelică autohtonă, ce cuprinde lucrări semnate de Corneliu Baba, Horia Bernea, Ștefan Bertalan, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Florin Mitroi, Paul Neagu, Florin Niculiu, Ion Dumitriu, Constantin Flondor, Sorin Dumitrescu etc.

03
/05
/17

Casieria Castelului Corvinilor din Hunedoara a fost spartă de persoane rămase deocamdată, necunoscute, din primele estimări neoficiale paguba ridicându-se la peste 170.000 de lei, bani rezultați din vânzarea biletelor în zilele libere ale minivacanței de 1 mai.

23
/04
/17

„Arta sub 18 ani ” este un eveniment parte a proiectului „Troc - rețea de teatru educativ”, organizat de Asociația Reciproca în parteriat cu duo-ul artistic Monotremu și finanțat de Administrația Fondului Național Cultural. Sub umbrela „Arta sub 18 ani” Asociația Minitremu, parte a duo-ului Monotremu, ajunge la Cluj, între 28 și 30 aprilie, cu două evenimente.

20
/04
/17

Artistul multimedia Nikita Golubev a transformat mai multe autovehicule murdare din Moscova în adevărate opere de artă. Sub pseudonimul "ProBoyNick", Golubev a pictat, în ultimele două săptămâni, diverse desene pe mai multe mașini din capitala Rusiei și a distribuit online fotografiile cu operele create. Artistul rus realizează aceste desene folosindu-se de degete și pensule.

12
/04
/17

Cea mai mare expoziţie dedicată lui Ştefan Luchian din ultimii 50 de ani va fi organizată la Pavilionul Muzeal de la Art Safari, între 19 mai - 18 iunie, la Galeriile Kretzulescu (Calea Victoriei 45), şi va cuprinde opere ale artistului din peste 20 de instituţii muzeale, dar şi din cele mai importante colecţii private.

11
/04
/17

Premiul Pulitzer 2017 pentru "Fotoreportaj" (Feature Photography") a revenit publicației Chicago Tribune, care a publicat un portret al unui copil de 10 ani care a supraviețuit unui schimb de focuri în Chicago, și al mamei sale, care încearcă să reia cursul vieții după această dramă.

05
/04
/17

“Rerotikon”, prima expoziție de artă erotică găzduită de Galeria Rotenberg-Uzunov din București, va fi vernisată joi, 6 aprilie, ora 19.00. Semnatara picturilor expuse este tânăra artistă Diana Manole, care explorează puterea de seducție a nudurilor umane, cu accente vintage din pin-up-ul american într-o combinație cu tușa mult mai recentei Școli de la Cluj.