,,Fantoma de la Operă”, premieră la Teatrul de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”
https://www.ziarulmetropolis.ro/fantoma-de-la-opera-premiera-la-teatrul-de-opereta-si-musical-ion-dacian/

Spectacolul ,,Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber, o producţie muzicală de referinţă, adaptată în 14 limbi, distinsă cu peste 70 de premii importante şi vizionată de peste 130 de milioane de spectatori din întreaga lume, va avea premiera la Teatrul de Operetă şi Musical ,,Ion Dacian” în data de 24 ianuarie, ora 19.00.

Un articol de Liliana Matei|14 ianuarie 2015

Spectacolul pus în scenă la București reprezintă un dublu eveniment: premiera națională a unui musical care a scris istorie în rândul producțiilor de gen, dar și acordarea drepturilor de producţie pentru un spectacol diferit de celelalte adaptări ale versiunii originale, de către The Really Useful Group Theatre Company Ltd., compania deţinătoare a drepturilor de autor, cu sediul în Londra (Marea Britanie).

Musicalul ,,Fantoma de la Operă” este pus în scenă de către regizorul australian Stephen Barlow cu ajutorul unei echipe de creație din care fac parte artiști români și străini și are drept protagoniști actori, vedete pop și soliști de operă din România.

Stephen BarlowRenumit pentru abordările sale originale și surprinzătoare, Stephen Barlow a reconsiderat scenariul orginal al spectacolului recalibrând cele două coordonate dramatice principale și schimbând coordonatele temporale ale acţiunii pe care o plasează în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Noua producţie păstrează nota de dualitate care domină imaginea personajului principal şi subliniază contrastele care îi compun profilul captivant: Fantoma este un amestec indiscernabil de bine și rău, lumină și întuneric, oscilând permanent între aspiraţia sa spre iubire și lipsa de lumină la care se autocondamnă.

,,Sunt încântat de faptul că am posibilitatea să revin la București și să particip la o adevărată revoluție culturală care are loc în viața muzicală a Capitalei datorită viziunii directorului general al Operei Naționale București, Răzvan Ioan Dincă. Am trăit o poveste de dragoste cu «Fantoma de la Opera» în ultimii 28 ani, totul începând din momentul în care, copil fiind, am văzut producția West End la trei săptămâni după ce a avut premiera mondială. Am fost și atunci, și rămân și acum, captivat de povestea obsedantă și, într-un fel, erotică, scrisă de Gaston Leroux și pusă în scenă pe cea mai romantică și intimă muzică închipuită de Andrew Lloyd Webber.

Solicitarea de a pune în scenă o nouă producție a celui mai de succes spectacol de divertisment din toate timpurile este, în egală măsură, o responsabilitate uriașă dar și o oportunitate extraordinară. Cu o distribuție de excepție compusă din actori, vedete pop și soliști de operă și în colaborare cu o echipa de oameni tineri, dar extrem de talentați, de la London West End vreau să încep un nou drum, atât din punct de vedere vizual cât și psihologic, cu ajutorul poveștii și al muzicii.

Acest spectacol total nou este un omagiu adus lui Charles Garnier, arhitectul extraordinar al Operei din Paris (Palais Garnier), locul unde se desfășoară acțiunea spectacolului „, a declarat regizorul Stephen Barlow.

Succesul de care s-a bucurat ,,Fantoma de la Opera” de-a lungul timpului pe plan internațional nu s-a lasat așteptat nici la București: biletele pentru primele reprezentații au fost sold out în mai puțin de două ore de la punerea lor în vânzare.

Premiera spectacolului “Fantoma de la Operă” marchează totodată și un moment deosebit de important din istoria Teatrului de Operetă și Musical ,,Ion Dacian” și anume inaugurarea noii săli de spectacole a instituției situată pe bulevardul Octavian Goga nr.1 (lângă Bibilioteca Națională a României), aceasta fiind totodată și prima clădire de teatru construită în România, după anul 1989.
PREMIERĂ – FANTOMA DE LA OPERĂ
Sâmbătă, 24 ianuarie 2015, ora 19.00

Muzica: Andrew Lloyd Webber
Versuri: Charles Hart
Versuri suplimentare: Richard Stilgoe
Libret: Richard Stilgoe și Andrew Lloyd Webber
După romanul „Fantoma de la Operă” de Gaston Leroux
Regia: Stephen Barlow
Scenografia: Andrew Riley
Coregrafia: Ewan Jones
Lighting design: Howard Hudson
Dirijor: István Silló / Ciprian Teodorașcu
Traducerea și adaptarea: Ernest Fazekas

Regizat inițial de Harold Prince | Orchestrația de David Cullen și Andrew Lloyd Webber
Producție originală de Cameron Mackintosh Ltd. & The Really Useful Group Ltd.

Distribuția premierei:

Fantoma: Adrian Nour
Christine Daaé: Irina Baianț
Raoul, Viconte de Chagny: Florin Ristei
Monsieur André: Andrei Lazăr
Monsieur Firmin: Valentino Tiron
Carlotta Giudicelli: Gabriela Daha
Ubaldo Piangi: Samuel Druhora
Madame Giry: Dana Rotaru
Meg Giry: Alexandra Giurcă

Cu participarea Orchestrei, Corului și Baletului Teatrului de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”.

17
/11
/23

Înaintea concertului de pe 18 noiembrie de la Arenele Romane, byron lansează un videoclip pentru cea mai complexă piesă din repertoriul trupei - În infern. Scrisă într-o singură zi, orchestrată în 6 luni și filmată în două zile, piesa de zece minute încheie noul album Efemeride.

17
/11
/23

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”

16
/11
/23

Marți, 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Radio din București, violoniștii Simina Croitoru și Gabriel Croitoru, acompaniați de pianistul Horia Mihail, vor susține concertul de încheiere a ediției din acest an a Turneului ”Vioara lui Enescu”.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

13
/11
/23

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu