FAPTE BUNE. Se întâmplă la Teatrul Dramaturgilor Români
https://www.ziarulmetropolis.ro/fapte-bune-se-intampla-la-teatrul-dramaturgilor-romani/

Ieri, 9 decembrie,  în sala „Ion Băieşu” a Teatrului Dramaturgilor Români, a avut loc premiera oficială a spectacolului FAPTE BUNE de Sebastian Ungureanu, regia Alexandru Nagy, o comedie de moravuri care începe ca o farsă şi se termină ca o satiră despre geneza politicii româneşti post-decembriste.

Un articol de Petre Ivan|10 Decembrie 2018

În peisajul uman colorat și contradictoriu al anilor post-revoluționari se detașează figurile unor personaje emblematice: Victor, (interpretat de Liviu Romanescu) afaceristul fără capital, un „maestru al combinațiunilor” adus de valul schimbării și care vrea totul fără să ofere nimic, Nenea Vicențiu (interpretat de Constantin Dinulescu), omul de modă veche care se dezbracă treptat de caracter, arătând incredibile resurse de demagogie și fățărnicie, Ruxandra Leu (interpretată de Carmen Ionescu) prototipul parvenitei care crede că totul se obține fără merit,  prin pile și relații.

Toți trei, ca și celelalte personaje care gravitează în jurul lor (interpretate de Irina Sibef, Daniel Hara, Sorin Dobrin) sunt de un comic irezistibil generat de discrepanța flagrantă între pretenții, aspirații și realitatea lor de inși obscuri, dornici să agonisească.

Într-un ritm trepidant, scenele hazlii se succed imprevizibile până la finalul triumfal al edificării unui partid  care exprimă pe deplin butaforia găunoasă a unei societăți strâmbe: Partidul intitulat – exact împotriva „doctrinei” sale – „Fapte bune”.

Scenografia este concepută de Daniel Titza, coregrafia îi aparține Andreei Duță, video Cinty Ionescu, iar coloana sonoră Andrei Doboș.

Spectacolele TDR sunt supratitrate în limba engleză.

Detalii despre program și evenimente: www.teatruldramaturgilor.ro.

Foto: Fapte bune – Catalina Draghici

22
/05
/19

Teatrul Țăndărică vă invită în data de 24 mai 2019, ora 19:00 la premiera spectacolului ”Apolodor” (inspirat de versurile lui Gellu Naum) în regia Silviei Roman, proiect câștigător al concursului, SALT, platforma care susține artiștii emergenți din domeniul teatrului de animație și vizual, prin realizarea și producția de la idee la spectacol a proiectelor propuse.

21
/05
/19

La Cercul Militar din București se joacă un spectacol despre Viața cea de dincolo de machiajele pe care i le aplicăm zi de zi (oră de oră?..) în realitatea virtuală. Comedia HAȘTEG face ca noi toți: construiește imaginea vieții impecabile, dar o pune și față în față cu tragicomediile reale din spatele ei.

21
/05
/19

Ludmila Uliţkaia, una dintre cele mai apreciate scriitoare ale lumii, o voce inconfundabilă a literaturii ruse contemporane, va vizita din nou România, în perioada 21-23 mai 2019, la invitaţia editurii Humanitas Fiction. Scriitoarea se va întâlni cu publicul bucureştean la evenimentele care vor avea loc  astăzi (marţi), de la ora 18.30, la Institutul Cervantes (bd. Regina Elisabeta nr. 38).

21
/05
/19

Evenimentul Noaptea Muzeelor, care a avut loc sâmbătă, a atras peste 1.000.000 de vizitatori la nivel naţional şi a propus publicului expoziţii în diferite muzee, intervenţii şi experienţe artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte. În Bucureşti au fost peste 50 de muzee şi spaţii expoziţionale neconvenţionale, iar în restul ţării numărul acestora a depăşit 150. 

21
/05
/19

Cea de-a 29-a ediție a Festivalului Național de Teatru, care se va desfășura la București, între 18 și 27 octombrie, va avea anul acesta o nouă identitate vizuală, pe care ne bucurăm să v-o prezentăm.

20
/05
/19

„Atenție! Motor! Acțiune!... Începe Gala!” Între 20 și 26 mai (pentru studiile de Master), respectiv 27 mai și 2 iunie (pentru studiile de Licență), Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București își sărbătorește noua promoție de absolvenți, prin tradiționala Gală dedicată lor.

20
/05
/19

Călătorie în timp, „Melmoth” ne invită să ne întoarcem spre tenebrosul gotic. Ne dezvăluie oameni care ar fi putut fi și istorii născute din istoria pe care o descoperim neîncetat, încercăm să o înțelegem. Noi, cititorii, devenim martori și vedem în fața ochilor scene impresionante din istorii atroce, cum ar fi genocidul armean sau Holocaustul.

17
/05
/19

SEROTONINĂ, al șaptelea roman al scriitorului Michel Houellebecq, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Daniel Nicolescu, este disponibil din 15 mai în librăriile din București și din țară. Cartea va fi lansată la Bookfest 2019 sâmbătă, 1 iunie, de la ora 16.30, la standul Editurii Humanitas.

17
/05
/19

Două documentare germane revelaţie realizate la începutul anilor `90 despre noua viaţă de după comunism dintr-o comună bănăţeană şi despre călătoria unuia dintre localnici în America vor putea fi descoperite la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 18 şi 21 iulie la Timişoara şi Gottlob.

Page 10 of 805« First...89101112...203040...Last »