FAPTE BUNE. Se întâmplă la Teatrul Dramaturgilor Români
https://www.ziarulmetropolis.ro/fapte-bune-se-intampla-la-teatrul-dramaturgilor-romani/

Ieri, 9 decembrie,  în sala „Ion Băieşu” a Teatrului Dramaturgilor Români, a avut loc premiera oficială a spectacolului FAPTE BUNE de Sebastian Ungureanu, regia Alexandru Nagy, o comedie de moravuri care începe ca o farsă şi se termină ca o satiră despre geneza politicii româneşti post-decembriste.

Un articol de Petre Ivan|10 decembrie 2018

În peisajul uman colorat și contradictoriu al anilor post-revoluționari se detașează figurile unor personaje emblematice: Victor, (interpretat de Liviu Romanescu) afaceristul fără capital, un „maestru al combinațiunilor” adus de valul schimbării și care vrea totul fără să ofere nimic, Nenea Vicențiu (interpretat de Constantin Dinulescu), omul de modă veche care se dezbracă treptat de caracter, arătând incredibile resurse de demagogie și fățărnicie, Ruxandra Leu (interpretată de Carmen Ionescu) prototipul parvenitei care crede că totul se obține fără merit,  prin pile și relații.

Toți trei, ca și celelalte personaje care gravitează în jurul lor (interpretate de Irina Sibef, Daniel Hara, Sorin Dobrin) sunt de un comic irezistibil generat de discrepanța flagrantă între pretenții, aspirații și realitatea lor de inși obscuri, dornici să agonisească.

Într-un ritm trepidant, scenele hazlii se succed imprevizibile până la finalul triumfal al edificării unui partid  care exprimă pe deplin butaforia găunoasă a unei societăți strâmbe: Partidul intitulat – exact împotriva „doctrinei” sale – „Fapte bune”.

Scenografia este concepută de Daniel Titza, coregrafia îi aparține Andreei Duță, video Cinty Ionescu, iar coloana sonoră Andrei Doboș.

Spectacolele TDR sunt supratitrate în limba engleză.

Detalii despre program și evenimente: www.teatruldramaturgilor.ro.

Foto: Fapte bune – Catalina Draghici

04
/07
/23

În iulie, Fundația Calea Victoriei propune publicului școli de vară pe teme diverse: dezvoltare personală, fotografie, psihologie, gândire critică, artă, filosofie, scriere creativă, arhitectură și stil. Se întâmplă la sediul din Bulevardul Dacia 78 (Casa Cihoschi) și online.

04
/07
/23

Cămașa cu altiță iese din spațiul convențional de expunere și ajunge, pentru prima dată la sediul UNESCO din Paris, într-o expoziție intitulată „Umăr la umăr – Sărbătorirea comunității și a artei țesutului bluzelor tradiționale din România și Republica Moldova”. 

03
/07
/23

În această comedie se iau pe credit și vise, promisiuni, principii, iar în timp ele se modifică – și odată cu ele și viețile celor implicați. 2 cupluri, 4 persoane și 1 vis: cel de a avea propria locuință. Visul acesta modifică însă prezentul, ceea ce e comic, ridicol, trist și filozofic deopotrivă...

02
/07
/23

Cea de-a 30-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu se va încheia în această seară, cu un spectacol de lumini și drone. Desfășurată sub semnul Miracolului, ediția din acest an înseamnă, în esență, confirmarea că miracolele pot fi uneori provocate și construite pas cu pas.

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.

29
/06
/23

La Centrul Cultural Habitus, de la ora 14:00, intrăm în Land of no return odată cu spectacolul-lectură al Marinei Davîdova, creatoare de teatru, jurnalist, dramaturg și producător.