FAPTE BUNE. Se întâmplă la Teatrul Dramaturgilor Români
https://www.ziarulmetropolis.ro/fapte-bune-se-intampla-la-teatrul-dramaturgilor-romani/

Ieri, 9 decembrie,  în sala „Ion Băieşu” a Teatrului Dramaturgilor Români, a avut loc premiera oficială a spectacolului FAPTE BUNE de Sebastian Ungureanu, regia Alexandru Nagy, o comedie de moravuri care începe ca o farsă şi se termină ca o satiră despre geneza politicii româneşti post-decembriste.

Un articol de Petre Ivan|10 decembrie 2018

În peisajul uman colorat și contradictoriu al anilor post-revoluționari se detașează figurile unor personaje emblematice: Victor, (interpretat de Liviu Romanescu) afaceristul fără capital, un „maestru al combinațiunilor” adus de valul schimbării și care vrea totul fără să ofere nimic, Nenea Vicențiu (interpretat de Constantin Dinulescu), omul de modă veche care se dezbracă treptat de caracter, arătând incredibile resurse de demagogie și fățărnicie, Ruxandra Leu (interpretată de Carmen Ionescu) prototipul parvenitei care crede că totul se obține fără merit,  prin pile și relații.

Toți trei, ca și celelalte personaje care gravitează în jurul lor (interpretate de Irina Sibef, Daniel Hara, Sorin Dobrin) sunt de un comic irezistibil generat de discrepanța flagrantă între pretenții, aspirații și realitatea lor de inși obscuri, dornici să agonisească.

Într-un ritm trepidant, scenele hazlii se succed imprevizibile până la finalul triumfal al edificării unui partid  care exprimă pe deplin butaforia găunoasă a unei societăți strâmbe: Partidul intitulat – exact împotriva „doctrinei” sale – „Fapte bune”.

Scenografia este concepută de Daniel Titza, coregrafia îi aparține Andreei Duță, video Cinty Ionescu, iar coloana sonoră Andrei Doboș.

Spectacolele TDR sunt supratitrate în limba engleză.

Detalii despre program și evenimente: www.teatruldramaturgilor.ro.

Foto: Fapte bune – Catalina Draghici

02
/12
/15

Cea de a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti începe azi, 2 decembrie, la ora 19.00, la Clubul Ţăranului.

30
/11
/15

Actorul care l-a interpretat pe Cetăţeanu’ turmentat în „Scrisoarea pierdută”, distribut de însuşi I.L.Caragiale, s-a născut pe 1 decembrie 1869 şi a decedat pe 17 martie 1940. A fost un artist talentat, dar și un chefliu de pomină.

30
/11
/15

Declarat în scurt timp de la apariţie bestseller al New York Times, volumul „Fără tine, noi nu existăm. Viaţa mea secretă ca profesoară a copiilor elitei nord-coreene” de Suki Kim a apărut în limba română la Editura Polirom, în traducerea lui Ciprian Şiulea şi cu o prefaţă de Adelin Petrişor.

30
/11
/15

Casa de producţie a TVR preia spectacolul „Tartuffe sau Impostorul” de Moliere, în varianta originală, necenzurată pusă în scenă de Victor Ioan Frunză. Din distribuţie fac parte George Costin, Adrian Nicolae, Nicoleta Hâncu, Adela Mărculescu. Spectacolul va fi difuzat luni, 30 noiembrie, la ora 20:10, la TVR2 şi TVR HD.

29
/11
/15

„Alături de filme de festival, MUBI înseamnă și filme cult și clasice, așa că o bună parte din catalog conține nume sonore din istoria cinematografiei”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ioana Diaconu, reprezentanta pentru România a MUBI, platformă internaţională de filme.

29
/11
/15

Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București anunță cu imensă tristețe despărțirea prematură, după o lungă și curajoasă luptă cu o boală necruțătoare, de colegul MIRCEA ANCA, actor de teatru, de film și televiziune, regizor și profesor.