Fără piele – Milena Grigore la Pleshoo Contemporary
https://www.ziarulmetropolis.ro/fara-piele-milena-grigore-la-pleshoo-contemporary/

„De ce alegerea lemnului ars ? Am fost atrasă de textura acestuia, iar folosirea lemnului şi reducţia la alb şi negru au contribuit la esenţializarea imaginilor, m-au ajutat să ies dintr-un soi de timiditate plastică, păguboasă pentru orice artist. Povestea poate fi una de mărturisire a sentimentului de alienare şi de fragilitate, a omului care se simte în viaţă ca un jupuit printre mărăcini, fără pielea ca minim scut între sine şi lume.” – Milena Grigore

Un articol de Ştefania Dumbravă|2 decembrie 2014

Fără piele – Milena Grigore / Există, în linii mari, două direcții de interpretare a ceea ce s-ar putea numi „utilitatea” artei – dacă se ignoră principiul, adoptat ca motto în epoca modernă și golit de sens prin supralicitare de atunci până azi, al „artei pentru artă”.

Conform celor două concepții în care arta servește, totuși, un scop, ea poate privi fie spre public, cu scopul de a-l face să se simtă mai bine în mediul lui sau, dimpotrivă, de a-i provoca unele interogări incomode, fie spre artist, caz în care singurul ei sens este exteriorizarea unor trăiri ale acestuia.

Milena GrigoreCatharsis, termenul găsit de grecii antici pentru această valoare a artei, rămâne una dintre cele mai vechi și importante funcții ale ei, cu atât mai valabilă în prezent, odată cu afirmarea post-modernă a subiectivității individuale ca instanță supremă a onestității.

Demersul Milenei Grigore este cathartic în sensul unui curaj pe care puțini artiști îl au: curajul de a aduce în fața publicului expresia cea mai intensă a propriei sensibilități exacerbate, dar mai ales curajul de a-i da și un nume.

Trăirea în lume cu filtrul acestei hipersensibilități este, așa cum mărturisește poate șocant titlul expoziției, o trecere printre mărăcini fără protecția minimă a pielii, barieră vulnerabilă a cărei valoare ne-am obișnuit s-o ignorăm. Dar dacă n-am avea-o? – ne face să ne întrebăm Milena Grigore.

Cu rezerva unei licențe serioase de la contextul original rizibil, nu pare exagerată afirmația că o asemenea conștiință agresată „vede enorm și simte monstruos”, în sensul pozitiv, iar alegerile tehnice ale artistei se supun necesităților de expresie ale Milena Grigore unui asemenea mesaj de vulnerabilitate permanentă și implacabilă.

Lemnul ars lipit pe pânza albă nu poartă, în cazul lucrărilor Milenei, doar sensul contrastului fundamental al universului vizual, care îl face forma ideală a radicalității. Dincolo de sugestiile formale ale siluetelor, care trimit la întreaga galerie modernă a colajului și benzii desenate stilizate până la esență, descifrarea lor trebuie să înceapă, în primul rând, de la tratamentul pe care îl mărturisesc.

Din contactul cu focul, bucățile de lemn nu ies doar cu texturile potrivite, ci mai ales purtătoare de sens: focul, elementul cel mai agresiv și distructiv, este totodată unul dintre cele mai vechi ritualuri purificatoare și regeneratoare. Un mit uriaș al omenirii, cel al Păsării Phoenix, se bazează pe această polaritate simbolică.

Relicvele focului își găsesc astfel locul pe pânzele albe nu numai din rațiuni compoziționale, cât pentru a alcătui un autoportret, o reconstituire a propriului parcurs torturat și, paradoxal, finalizat de speranță.

Scindarea, strivirea, conflictul, agresiunea și vidul ființei, pe care siluetele reușesc să le sugereze lipsindu-se de ceea ce se numește în mod obișnuit „expresie” nu apar, prin urmare, ca trucuri sentimentale menite să inducă aceleași stări privitorului, ci ca exorcizări necesare pentru asimilarea propriei vulnerabilități fundamentale – și ca posibil prim pas în cucerirea ei.

Foto:  Milena Grigore, Fără piele – Pleshoo Contemporary

 

 



09
/06
/22

Muzeul Abandonului a pornit în toamna anului trecut un amplu proiect de reunire, într-o arhivă digitală, a unor arhive personale și instituționale, deocamdată disparate, toate legate de instituționalizarea și dezinstituționalizarea copiilor din România comunistă și post-comunistă.

09
/06
/22

Artistele Andreea Novac, Irina Marinescu și Alina Ușurelu, împreună cu psiholoaga Mihaela Vechiu, socioloaga Fidelie Kalambayi și medicul Roxana Negureanu prezintă (burn)OUT - Prelegeri și incursiuni performative, la AREAL spațiu pentru dezvoltare coregrafică.

08
/06
/22

În mai puțin de o săptămână începe cea de-a 15-a ediție a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, acolo unde teatrul, dansul și efervescența evenimentelor conexe își dau întâlnire cu spectactorii dornici să se bucure de o nouă atmosferă și un nou concept „sub nori”.

31
/05
/22

Inițiat în 2012, de către Fundația M&V Schmidt și Fundația Tabaluga/ Peter Maffay Stiftung, festivalul Săptămâna Haferland are misiunea de a promova cultura și tradițiile sașilor din Transilvania și de a dezvolta sectorul turistic din zona respectivă. Regiunea săsească din Transilvania, cuprinsă între Brașov și Sighișoara, a fost denumită Țara Ovăzului sau Haferland cu sute de ani în urmă, datorită localnicilor care obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.

30
/05
/22

Să presupunem că o sticlă de plastic, un pet, și-ar dori să plece dintr-un sat din Transilvania și ar vrea călătorească până la Marea Neagră, ori poate și mai departe. Credeţi că ar putea? La această întrebare și-au dorit să găsească răspunsul un grup de voluntari din România. Realizată într-un proiect inedit tip experiment, "Călătoria mea spre mare" este de fapt o poveste despre oameni, mentalităţi și educaţie.