Pe 12 decembrie 2018 a avut loc la Teatrul Naţional Bucureşti premiera spectacolului ’’Papagalul Mut’’, scenariul şi regia semnate de Nae Caranfil, avându-i în rolurile principale pe Vlad Logigan şi Claudiu Bleonţ într-o poveste cu intrigi politice, aventuri amoroase şi un spion travesti.
Un articol de Corina Dima|20 decembrie 2018
Un spectacol de teatru ce poartă semnătura celebrului Nae Caranfil nu poate să iște decât multă curiozitate și așteptări imense. Un nume pe care îl asociezi de obicei cu lumea cinematografiei, cu filme renumite precum E pericoloso sporgersi, Asfalt Tango, Dolce far niente, Filantropica, Restul e tăcere, Closer to the Moon sau ultimul film 6,9 pe scara Richter (unde acesta semnează regia, scenariul dar și muzica și versurile numerelor de „musical”), pășește și în lumea teatrului.
Nae Caranfil își face debutul la naționalului bucureștean în 2018, după câteva experiențe cu scena de teatru avute la începutul carierei, în Bucureşti şi Piatra Neamţ. Pentru spectacolul ’’Papagalul Mut’’ autorul semnează atât regia cât și scenariul piesei. Caranfil ne surpinde, și de această dată, prin subiectul original asupra căruia s-a oprit: o poveste din sec. 18, care are în centrul figura enigmatică a unui spion (pe numele adevărat Charles-Geneviève-Louis-Auguste-André-Thimothée d’Eon de Beaumont), cunoscut în istorie drept Cavalerul d’Eon, spionul travestit în femeie sub numele de Lia de Beaumont. O poveste fascinantă despre o lume misterioasă, cu diplomaţie și spioni, cu politică sau clevetiri și intrigi amoroase, puse în scenă într-o notă plină de umor.
Se pare că Nae Caranfil a aflat despre misteriosul spion travestit din cartea ’’Craii de curtea-veche’’ a lui Mateiu Caragiale, istorisiri care i-au atras atenția și pe baza cărora a construit scenariul ’’Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat’’, într-o piesă în două acte. Legenda spune că atâta timp cât a trăit, asupra identităţii Cavalerului d’Eon a persistat misterul iar adevărul s-a aflat abia după moartea sa: era bărbat dar şi-a trăit jumătate din viaţă deghizat în femeie.
Cu un caracter duplicitar, intrigând și seducând totodată personalitățile din jurul său, Cavalerul d’Eon este cunosut drept unul dintre primii agenţi secreţi din istoria Franţei, fiind loial regelui Ludovic al XV-lea, o spioană, care era de fapt un spion travestit.
Spectacolul se desfășoară sub forma unei narațiuni la persoana întâi, cu un povestitor (de altfel și personaj al piesei) care punctează întâmplările, comentează sau anticipează: cavalerul cu origini scoțiane, Douglas, un burlac singuratic, om de știință preocupat de geologie.
Aflăm degrabă, din prima parte, și intriga piesei: era nevoie de o tânără cinstită, educată și discretă care să meargă la curtea imperială a Rusiei, să îi fie aproape Țarinei Elisabeta I (cu îndeletnici precum scrisul și cititul).
Conform directivelor trasate de curtea regelui Franței, Douglas trebuie să o prezinte Țarinei pe nepoata sa fictivă (Cavalerul D`Eon preschimbat în Lia de Beaumont) pentru rolul de la Curte.
Aflăm că Lia (în travesti) trece rapid de primele teste și îi înșală vigilența chiar metresei lui Ludovic, Madame de Pompadour, și trece drept femeie.
Unchiul și nepoata pornesc spre Rusia, unde începe sarabanda întâmplărilor de tot felul. Tânăra trece cu ușurință ca favorită a Țarinei (trebuie să i se adreseze cu familiarul apelativ Mamushka) și exersează de zor îndeletniciri feminine precum: plânsul, râsul, purtatul corsetului și a podoabelor feminine. Și bineînțeles nu uită de codurile secrete pentru culegerea informațiilor de la Curte, toate urmărite și verificate îndeaproape de către Douglas.
Cei doi participă la numeroase evenimente în noua casă: de la ceremonia veselă a servirii ceaiului (din samovar) de la ora 3, prilej cu care se spun ’’născociri, bazaconii, tot ce trece prin minte’’, la concursuri de băut vodka, la sesiuni cu pictarea potretului Țarinei sau bal mascat la palat. După ce apar bârfe în jurul sexualitășii incerte a tinerei Lia, aceasta este supusă la trei atentate nereușite, inclusiv seducția și violul. Tânăra Lia află apoi și de o uneltire împotriva Țarinei pe care reușește, cu iscusință, să o dejoace (ajunge să lupte și cu săbia, cu mare precizie) și câștigă încrederea acesteia.
Spectacolul lui Nae Caranfil se construiește pe trei planuri: partea faptelor reale, a infomaților consemnate istoric sau legende (cu detalii despre biografiile oamenilor și fapte din epocă), apoi partea hilară (o constantă în creația artistului, umorul îmbracă numeroase forme și aici) și partea umană (cu transformarea personajelor, cu îmbogățirea lor la nivel uman).
Latura amuzantă din spectacol o regăsim pe toate palierele: de la subiect (bărbatul care trebuie să se comporte într-un mod feminin), la reacții ale Țarinei precum ’’pantalonii jos, prezentați arm!’’ la dialoguri precum’’O să fii violată!’’ – ’’Cu ce ocazie?’’, la numele papagalului de la curte, Farinelli (care este numele unui ilustru contratenor castrat, care a trăit în secolul respectiv), sau remarci precum ’’apetit imperial pentru vodka’’, ’’v-ar prinde bine un bărbierit, domnișoară’’.
Umorul este cel care tratează și partea frivolă a secolului, cu numeroasele sale intrigi amoroase și purtări lascive: Țarina își alege bărbații dintre membri detașamentelor militare pe care le conduce, câte o contesă organizează evenimente private și apoi invită în iatac, Țarina o sărută pe Lia pe gură, încă de la prima întâlnire etc.
Un personaj captivant, prin transformările prin care trece la nivel uman, este Douglas – o interpretare pregnantă, în dublă ipostază (și povestitor și cu rol în poveste) susținută de actorul Claudiu Bleonţ. La început acesta este singuratic și retras de lume, preocupat de minerale și soluri primordiale, ține conferințe de geologie și își plătește valetul ca să stea departe de el. Cât despre compania doamnelor, susține că ’’pietrele sunt de încredere, femeile spre deloc’’, dar treptat și fără cale de întoarcere, este atras de farmecele tinerei Lia. Transformarea sa este punctată de numeroasele coșmaruri (cu ’’femeia cu barbă’’ din copilărie), o beție zdravănă în care își îneacă amarul (foarte bun momentul) și intearcțiunea zilnică cu Lia cea plină de viață (o ajută să își așeze corsetul și rochiile și se învârte permanent în jurul ei). Solitarul om de știință ajunge să exclame despre el ’’bătrânelul bleg are nevoie de sentimente’’, ’’să știi că am și eu sentimente, nu doar pentru pietre’’ și o consideră pe Lia o zeiță a dragostei. ’’Mica pramatie știe să își savureze fiecare clipă cu inconștiență și nonșalanță’’ și recunoaște că se umple de invidie când aceasta ia totul în joacă și se bucură de viață. Se poartă ca un amorez în toamna vieții: este atent la fiecare detaliu care o privește pe aceasta (cu ce parfum se dă, cum își potrivește hainele) și începe chiar să îi facă cadouri (îi cumpără un colier ’’cu gândul că o să îi placă’’).
Actorul Vlad Logigan în rolul contelui Charles d’Eon și a Liei de Beaumont este fascinant. Pendularea permanentă între masculin și feminin poartă un magnetism aparte. Până și prin registrele vocii, pe care le schimbă cu ușurință, voce gravă de piept și apoi glas în falset, amele folosite în fraze alăturate (deseori când se mai ceartă cu Douglas), te năucesc.
Povestea reală este uluitoare, oamenii încep să se îndrăgostească de ipostaza feminină a personajului (bătrânul Douglas este îndrăgotit lulea de Lia, cu toate că știe cine se asunde sub hainele feminine). La fel și contesa care o invită la o partidă de amor și află taina contelui exclamă: ’’Ca femeie ești o prințesă, ca bărbat, ești copil.’’
În ipostaza de femeie Logigan reușește să asimileze foarte bine posturi și gesturi feminine (atunci când dansează, când refuză ușor cu mâna, când pune ochii în pământ rușinată, când pune mâna la gură în semn de retragere, când salută și câte și mai câte), cu siguranță acest rol o să îi marcheze parcursul artistic. Magnetismul pe care îl emană personajul Lia, prin dualitatea și misterul său reușește să fie transmis, cu vârf și îndesat, prin alegerea actorului Vlad Logigan pentru acest rol.
Raluca Petra interpretrează rolul Țarinei Elisabeta, aducând nota de autoritate în rol, patos slav și masculinitate, conform personalității puternice care a marcat istoria Rusiei.
Muzica are un rol aparte în creațiile semnate de Nae Caranfil, la fel și pentru acest spectacol, unde acesta semneză ilustrația muzicală. Regizorul aduce fragmente diverse de muzică, de la Allemanade, dansul specific acelei perioade (parte din suita preclasică, muzică instrumentală) până la muzică live sau aria ’’Lascia Ch’io Pianga’’ din opera Rinaldo de Haendel (cu premiera în 1711 jucată cu mare succes și anii ulteriori în epocă).
Scenografia lui Dragoş Buhagiar alături de partea de costume semnate de Iulia Gherghescu, construiesc la nivel vizual filigranul din poveste. Costumele de epocă, cu perucile înalte și rochii în corset, păstrează parfumul secolului în care se petrec întâmplările iar minimalismul restului scenei (cu accentele și jocul de lumini – umbră), transpun în cotemporaneitate. La nivel vizual se succed deseori planuri în culori pline cu cele peste care se suprapune un filtru/ pânză ca o perdea ce crește contrastele și pune unghiuri în umbră, precum evenimentele care se desfășoară, în culori dar și tonuri alb-negru. Decorul minimalist se transformă, coloanele din tablourile inițiale se desfac și dezvăluie în interior piese de mobilier pentru decorarea camerelor. Elemente vizuale pregnante rămân în memorie precum masa imensă așezată pe diagonală, cu multă lume în cadru în costume de epocă, de la curtea Țarinei. La fel și dansurile, balul mascat și momentele de luptă cu spada.
Un spectacol cu o energie care se acumulează treptat: prima parte a spectacolului pare un fel de introducere, o enunțare a faptelor și personajelor, pentru ca, în partea a doua, povestea să se contureze și să capete dinamică. Și, cu toate că umorul este introdus în poveste în mai multe planuri, ceea ce rămâne la final sunt de fapt interogări ale unor adevăruri adânci.
Nae Caranfil ne îndeamnă la reflecție, pornind de la o poveste cu un personaj controversat și seducător (care a iscat multă vâlvă în jurul său), pornind de la o epocă frivolă cu multe intrigi, bârfe și sexualitate, pe care le ia peste picior, cu umor. O poveste care se croiește lin, sub auspiciile unei comedioare ușoare (precum penajul viu colorat al unui papagal), din care rămân la final însă întrebări existențiale, pe care ți le pui în gând, fără grai.
Un spectacol care lasă multe întrebări. Un spectacol care îți rămâne în gând. Cu judecăți despre cum poate cineva să se transforme într-atât de mult încât să suscite atâta interes și să vrăjească atâtea victime. Sau despre ce magnetism poate să emane un bărbat în haine feminine astfel încât să farmece atâta lume în jur. Și cum poate să ajungă mai puternică a doua personalitate, să iasă în față ceva ’’făcut’’, față de original. Cât este femeie, cât este bărbat?
*
Papagalul mut – Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat
Piesă în două acte de Nae Caranfil
Regie: Nae Caranfil
Ilustrație muzicală: Nae Caranfil
Asistent regie: Tamara Creţulescu, Andreea Nae
Scenografie: Dragoş Buhagiar
Asistent costume: Iulia Gherghescu
Asistent decor: Vladimir Iuganu
Coregrafie: Florin Fieroiu
Mișcare scenică: Florin Fieroiu
Maestru de scrimă: Ionuţ Deliu
Regia tehnică: Laurențiu Andronescu, Andi Tuinea
Sunet: Ștefan Stanciu, Liviu Stoica
Lumini: Cristi Șimon, Bogdan Golumbeanu
Din distribuție fac parte: Vlad Logigan, Claudiu Bleont, Miruna Biléi, Mihai Calota, Raluca Petra, Marius Rizea, Magdalena-Marta Catone, Alexandru Georgescu, Tomi Cristin, Eduard Cirlan, Dragos Stemate, Cosmin Dominte, Eduard Adam, Mihai Munteniță, Dumitru Dragos, Axel Moustache, Daniel Badale, Cătălina Gulan, Nicolae Dumitru , Madalina Maria Iagar, Alecsandru Dunaev, Cristina Danu, Amatis Chifu, Ionut Terteci, Cristina Negucioiu, Alexandra Cotfas, Petru-Daniel Șutu, Ruxandra Bobleagă.
Foto: Papagalul mut – tnb.ro
