Farse și încurcături în teatru, cu Amza Pellea, Calboreanu și Gheorghe Cozorici
https://www.ziarulmetropolis.ro/farse-si-incurcaturi-in-teatru-cu-amza-pellea-calboreanu-si-gheorghe-cozorici/

Marele regizor Vlad Mugur a povestit cum s-au născut marile încurcături din spectacolele româneşti şi ce beţe în roate şi-au pus actori precum Amza Pellea, George Calboreanu, George Vraca sau Gheorghe Cozorici.

Un articol de Monica Andrei|31 martie 2015

În teatru au avut loc farse puse la cale de către actori, chiar din vremea lui Caragiale. Autorul „Nopţii furtunoase” a adunat cu pana lui de geniu câteva farse sub titlul „Din carnetul unui vechi sufleor”. Acestea au continuat, iar ecourile lor au ajuns până în zilele noastre, fie verbal, fie prin memoriile şi jurnalele marilor noştri actori şi regizori.

Regizorul Vlad Mugur povesteşte în memoriile sale şi întâmplări comice la care a fost martor, unele petrecute chiar în spectacolele sale.

În spectacolul său de debut în teatru era o scenă cu actorul Florin Scărlătescu. Acesta interpreta un inspector din minister care primea plocoane de la nişte ţărani, iar unul dintre ei aducea şi o raţă vie pe scenă. George Vraca, marele actor care juca şi el în spectacol, îl întreabă pe regizor dacă este de acord să-i facă o farsă colegului. Îi propune să-l lase pe actorul care-l juca pe țăranul purtător de plocoane să facă rața să măcăne, printr-o apăsare numai de el știută. În timp ce Florin Scărlătescu rostea un monolog demagogic, raţa trebuia să măcăne.

Regizorul Vlad Mugur: „Am acceptat şi m-a amuzat. Era un gag regizoral destul de bun pentru spectacolul naturalist. A venit seara mult aşteptată. Pe fiecare replică demagogică a inspectorului lui Scărlătescu, un mac. Câte demagogii, atâtea mac-uri. Şi demagogia şi măcănitul se potriveau. Deci, replica şi mac-ul. Eram în sală. Publicul râdea cu lacrimi, eu la fel, actorii pe scenă, la fel. Măcănitul lua aplauze la scenă deschisă.

Deodată, Florin Scărlătescu a prins raţa de cioc şi s-a răstit la ea: «Acum vorbesc eu!». Din nou aplauze. Râsul homeric a luat sfârşit în ziarul «Scânteia», unde Margareta Brăbuţă, inspector în Ministerul Culturii pe atunci, a înfierat ca imposibilă şi împotriva oricărei etici această practică. Dar pe vremea aceea se râdea atât de rar… Alexandru Finţi m-a retrogradat trei luni, şi, bineînţeles, George Vraca m-a despăgubit de banii pierduţi.”

Gheorghe Cozorici pe cal alb şi „norocul“ de pe scenă

Penciulescu monta piesa lui Mihnea Gheorghiu, „Tudor din Vladimir”. În rolul Tudor era Cozorici pe cal alb în scenă, iar în rolul unui preot intra peste noapte Amza Pellea, din cauza plecării unui actor neimportant. Trebuia să intre în ultimele două repetiţii.

Pe parcursul premierei, Amza era în cabină și învăța textul chiar în timpul spectacolului. Îl rugase pe regizorul tehnic Nanu să îl anunţe cu două minute înainte de intrare, ca să aibă timp să înveţe textul până în ultima clipă. Nu existau difuzoare pe atunci în cabine. Era în seara premierei. Înaintea finalului actului al doilea, Amza trebuia să intre. Cozorici era singur pe scenă și îl aştepta pe Amza care nu mai intra. Atunci a început să improvizeze, iar Mihnea Gheorghiu făcea ochii mari în sală. Cozorici continua să-l caute pe Amza, îl striga pe preot pe nume, a început să-l caute prin culise.

Amza Pellea își amintea: “Repetam textul în cabina mea şi deodată s-a trântit uşa, s-a pocnit de pereţi cu putere şi în tocul ei s-a rezemat regizorul Nanu spunând: «Amza, ţi-a trecut intrarea.» «Cum mi-a trecut intrarea?»”

Regizorul Vlad Mugur povestea: „Așa că Amza a azvârlit textul şi a fugit înnebunit, până a dat cu ochii de Cozorici pe scenă. Uitase şi textul, dar Cozorici vorbea pentru amândoi, avea o memorie extraordinară! Și în timp ce amândoi îl fulgerau din priviri pe Nanu, Cozorici l-a scos pe Amza din scenă şi a început monologul final în care, la un moment dat trebuia să cadă zăpadă în spatele ferestrelor, iar el trebuia să spună: «O, natură, tu, zăpadă a primăverii!»

Şi apoi, continua cu monologul, privind cum cade zăpada. Când Cozorici s-a întors spre fereastra din fund cu replica «O, natură, tu, zăpadă a primăverii!»,  zăpada n-a căzut. Așa că a continuat monologul, fără să vadă zăpada. Atunci Nanu, în panică, a dat drumul la zăpadă, care, pusă pe o stangă greşită, a început să cadă în spatele lui Cozorici, adică în interior. Actorul n-a spus nimic, s-a întors către regizorul tehnic, care era în mare panică, a tras cortina şi a fugit. Cozorici şi-a scos spada lui Tudor Vladimirescu, şi cu ea în mână a început să-l urmărească, îmbrăcat în costumul eroului pe cal, prin Craiova.

Gheorghe Cozorici îi povestea lui Vlad Mugur: „Voiam într-adevăr să-l străpung cu spada lui Tudor – şi l-am urmărit până în Piaţa Primăriei.”

Regizorul Vlad Mugur completa: “Actul al II-lea s-a jucat cu doi regizori tehnici. Eu mă speriasem şi am adus toţi regizorii tehnici. Venise şi unul, pe nume Duduleanu, unul mai bun decât celălalt, şi în fine, a intrat Cozorici în actul doi pe calul alb al lui Tudor… tocmai în momentul în care calul a reuşit să umple scena cu balegă. Aceasta a fost premiera la Tudor din Vladimiri, aşa că, din cauza acţiunii superbe a calului, ne-a mers bine toată stagiunea. Din cauza balegii de pe scenă…”

Discursul lui Calboreanu cu mult vin, decorări, medalii şi stele

Regizorul Vlad Mugur mai povestea: „Am aniversat doi ani de la înfiinţarea Teatrului Naţional din Cluj, cu discursuri, cu decorări, mie mi s-a dat o stea, nu de pe cer, ci a Republicii, o medalie cu Lenin. Eram plin de stele şi medalii. Sărbătoream teatrul nepotrivit, cu spectacolul «Caligula», «Săptămâna patimilor» de Paul Anghel şi «O scrisoare pierdută» a Naţionalului bucureştean cu marea distribuţie din care făceau parte: Costache Antoniu, Al. Giugaru, Ion Finteşteanu, Grigorea-Vasiliu Birlic, Carmen Stănescu s.a.m.d. A fost o săptămână veselă, în care „circul s-a cam ameţit”, cum spunea Beligan.

După ce și-a ținut discursul, George Calboreanu s-a aşezat la o masă la restaurantul «Continental», de unde nu s-a mai ridicat decât pentru a mai telefona la teatru: «Directore, vino! Bateria e rece şi sunt singur.» A telefonat şi la regiunea de partid, să i se trimită vin din pivniţele acesteia. I s-a răspuns că nu se poate, pentru că e 11 noaptea.

«Nu mă mişc de la Continental până nu-mi aduceţi vinul vostru. L-am gustat şi mi-a plăcut. Sunt aici la masă cu directorul. Veniţi imediat cu vinul.» Într-o oră, vinul a sosit.

Sărbătorirea asta ne-a ameţit pe toţi“.

Sursa: „Vlad Mugur la vorbă cu Florica Ichim”, Revista „Teatrul azi”, Bucureşti 2000

13
/05
/16

Pe locul de azi al teatrului ODEON, exista, la începutul secolului al 19-lea, un palat locuit de domnul ţării ; de fapt era o îngrămădire de clădiri, cu stiluri amestecate şi fel de fel de podoabe interioare.

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

08
/05
/16

Există întâmplări în viaţă care par a fi extrase din romane, iar cele din romane, de multe ori, par rupte din viaţă. Ioan Russu Şirianu povestește în memoriile sale cum, eliminat din școala de la Arad, îmbrăcat cu iţari şi surtuc, încălţat cu opinci, pleacă pe jos spre Bucureşti, nădăjduind că-şi va găsi de lucru la unchiul Slavici.  Pe drum, îl cunoaște pe George Coșbuc.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

11
/04
/16

Soprana Maria Callas a studiat Conservatorul din Atena şi a debutat în spectacolul “Tosca” la Teatrul Regal din Atena. Femeia plină de capricii, iubită sau urâtă cu aceeaşi forţă, fusese capabilă să-şi schimbe înfăţişarea şi să devină un mit, în urma unei banale cure de slăbire.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

01
/04
/16

Trei sferturi de veac şi-a închinat viaţa în slujba cântecului şi, mai ales, a romanţei, despre care spunea că este cea mai sinceră, cea mai pătimaşă expresie a unei epoci şi a societăţii. Cântecele lui de inimă albastră au făcut duminici de vis din toate zilele săptămânii. Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915 si s-a stins din viață pe 18 iunie 2006.

28
/03
/16

La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire, descrisă în volumul “Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărut la Polirom.

23
/03
/16

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează expoziţia Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, ce valorifică patrimoniul MNLRI şi extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori şi fotografii la ediţii princeps, ediţii cu autograf sau cărţi de vizită.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

21
/03
/16

„Cu Bach, viaţa ar fi suportabilă chiar şi într-un canal” - Emil Cioran. Considerat, alături de Mozart şi Beethoven, cel mai mare compozitor al lumii, Johann Sebastian Bach s-a născut într-o zi de 21 martie (1685).

Pagina 20 din 34« Prima...10...1819202122...30...Ultima »